05:52
Comentarii Adauga Comentariu

_ Românii sărbătoresc azi Dragobetele: ce spune tradiția că vor păți tinerii și tinerele care plâng azi

Românii sărbătoresc azi Dragobetele: ce spune tradiția că vor păți tinerii și tinerele care plâng azi

Dragobete este echivalentul românesc al mesagerilor divini Cupidon/Eros. El este „purtătorul dragostei şi bunei dispoziţii pe meleagurile româneşti”.

„În unele legende româneşti, Dragobete este fiul Babei Dochia. Dacă Baba Dochia este întruchiparea forţelor malefice (ea unelteşte în fel şi chip să îşi ducă la pieire nora), Dragobete ar fi exponentul principiului contrar, pozitiv, al înnoirii. Din perspectivă mitică, Dragobete este echivalentul românesc al mesagerilor divini Cupidon/Eros. El este „purtătorul dragostei şi bunei dispoziţii pe meleagurile româneşti”. (Ion Ghinoiu)

Potrivit socilologului Ciprian Voicilă, „încă din zorii zilei de Dragobete feciorii şi fetele mari, bărbaţii şi femeile tinere, după ce se trezeau, se spălau pe faţă, se pieptănau. Altfel spus, se primeneau. Apoi, dacă era o vreme îmbietoare, porneau în cete să culeagă de prin păduri ghiocei proaspăt răsăriţi sau strângeau, pentru foc, lemne uscate. Dar nu plecau oricum, în neorânduială: mai întâi fetele sau tinerele femei apoi feciorii sau bărbaţii. De se-ntâmpla să fie vreme posomorâtă, fete se adunau prin casele prietenelor sau pe la rude. Acolo le vizitau băieţii de prin vecini. Căutau să petreacă această zi cu voie bună. Sporovăiau, de una, de alta, şi se întreceau în glume. Pentru ei, asta însemna „să facă Dragobetele”. Credeau că dacă vor spune glume şi vor fi voioşi acum, în timpul acelui an se vor îndrăgosti, iar omul drag inimii lor le va răspunde cu aceleaşi sentimente înflăcărate. Feciorii de însurat şi fetele de măritat „se însoţeau” şi „se însurăţeau”: se îmbrăţişau, se sărutau, îşi promiteau că vor fi sinceri unul cu celălalt şi se vor ajuta la nevoie”.

În mentalul colectiv arhaic, dominant în comunităţile de altădată, exista însă şi un revers: dacă se întâmpla ca o fată să nu se-ndrăgostească un an întreg sau dacă dragostea nu îi era împărtăşită, interpreta această nereuşită în cheie magică: însemna că o altă fată sau femeie i-au făcut farmece „de urâciune”, ca să nu o îndrăgească feciorii, mai spune specialistul.

În multe ţinuturi din România, ţăranii „ţineau Dragobetele” ca să fie „feriţi de boale”.

Dar nu în toate regiunile Dragobetele era sărbătorit la 24 februarie. Prin unele locuri, oamenii socoteau că el cade chiar pe 1 martie. De aceea, îl numeau „Dragobete cap de primăvara”. Se credea că în ziua de Dragobete păsările îşi găsesc perechea şi îşi fac cuiburi. Fetele mari mergeau să strângă apă de nea, adică de zăpadă. Se spălau cu ea tot anul ca să fie frumoase şi drăgăstoase. În memoria colectivă s-a păstrat o variantă poetică a acestui obicei ritual: fetele nemăritate „făceau dragobete de dragoste”. Culegeau roua de pe fragi şi îşi spălau chipul „ca să fie plăcute şi văzute când merg la jocuri”. Gesturile le erau însoţite de un mic descântec: „Floare de fragă/ Din luna lui Marţ (Martie)/ La toată lumea să fiu dragă,/ Urăciunile să le desparţi”.

Într-o lună considerată de primăvară, ziua de 24, probabil un vechi început de an agricol (alteori sărbătorit la 1 sau la 25 martie), păstrează încă numeroase ecouri ale unor practici magice de propiţiere (uneori acum se considera că iese ursul din bârlog, şi nu la 2 februarie), scrie Antoaneta Olteanu în „Calendarele poporului român”.

În funcţie de regiune, obiceiul Dragobetelui poate avea şi alte denumiri precum „Cap de primăvară”, „Logodnicul sau Însoţitul Păsărilor”, „Dragostitele”, „Ziua Îndrăgostiţilor”, „Sânt Ion de primăvară” sau „Granguru”.

Antoaneta Olteanu mai spune că, „pe lângă valenţele de divinitate protectoare a păsărilor, strâns legată de fecunditate, de renaşterea naturii, Dragobetele face parte, alături de majoritatea sărbătorilor populare ale lunii martie, dintr-un posibil cult al unei mari zeiţe a fecundităţii”.

Dragobetele, cunoscut şi sub numele de Dragomir, pare să fie un partener - fiu (a cărui soţie este tânăra oropsită de bătrâna cea rea), slujitor, soţ sau iubit al babei Dochia, de regulă un cioban care o însoţeşte în călătoria ei în munţi sau, dimpotrivă, cel după care îşi începe urcuşul bătrâna.

„(...) În această zi bărbaţilor li se recomandă să îşi ia măsuri de siguranţă, ei trebuie să intre în contact cu forţele fecunde şi, mai mult, trebuie să fie atenţi să nu le supere pe femei. Bărbaţilor li se atrage atenţia să nu se certe cu soţiile sau cu alte femei, pentru că nu le va merge bine. Bărbaţii, şi nu neapărat fetele, trebuie să-şi găsească partenere (adică împlinire, fecunditate) pentru anul ce vine (a se vedea în acest sens şi expresia „Dragobetele sărută fetele“ - fetele sunt căutate pentru a fi sărutate, pentru a permite bărbaţilor „contaminarea“ cu forţele faste)”.

Nu se prea ştie cine este acest Dragobete. În unele legende apare ca fiu al Babei Dochia, în altele are calitatea de cumnat al lui Lăzărică cel mort din dor de plăcinte. Oricum, este tânăr şi, fiind tânăr, este protectorul dragostei şi al îndrăgostiţilor. Un fel de Sfântul Valentin. Irina Nicolau în „Ghidul sărbătorilor româneşti” amintea că „De Dragobete, se împerechează păsările şi se pun să facă cuib. Fetele şi băieţii merg la pădure să culeagă ghiocei şi să adune apă din zăpada netopită”.

Din perspectivă mitică, Dragobete este echivalentul românesc al mesagerilor divini Cupidon/Eros. El este „purtătorul dragostei şi bunei dispoziţii pe meleagurile româneşti”. (Ion Ghinoiu)

„În această zi, dis-de-dimineaţă, toate fetele şi băieţii se piaptănă, se primenesc. Şi băieţii, şi fetele au credinţa nestrămutată că în această zi trebuie ca şi ei să glumească, adică să facă Dragobetele, după cum zic ei, ca să fie îndrăgostiţi tot anul. Iar dacă în această zi nu se va întâlni fată cu băiat, se crede că nu va fi iubită în nicio zi din an şi viceversa. Între fetele de la ţeară e întrecere în a fi îndrăgostite şi între mamele lor atâta bucurie, că de multe ori se invidiază şi chiar se naşte gâlceavă între ele", scrie Simeon Florea Marian în „Sărbătorile la români”.

Pentru că iubirea dintr-un cuplu să rămână vie de-a lungul anului, tinerii trebuie să se sărute în ziua de Dragobete.

Tot în această zi, ţesutul, cusutul şi toate treburile grele de pe lângă gospodărie sunt interzise. Totuşi, este permisă curăţenia, deoarece se consideră că aceasta este aducătoare de prospeţime şi de spor.

În ziua de Dragobete plânsul le este interzis tinerilor şi tinerelor. În caz contrar, aceştia vor avea parte de necazuri şi supărări în lunile următoare.

În unele regiuni din ţară, ajunul de Dragobete este tratat la fel ca noaptea de Bobotează, când tinerele care doresc să îşi afle ursitul îşi pun sub pernă busuioc sfinţit.

Conform unor legende populare, Dragobetele era considerat fiul babei Dochia, un tânăr chipeş care obişnuia să seducă toate femeile ce îi ieşeau în cale. Totuşi, în prezent, Dragobetele reprezintă pentru români simbolul autohton al dragostei, fiind identificat cu zeul dragostei din mitologia romană, Cupidon, şi cu zeul iubirii în mitologia greacă, Eros.

În prezent, Dragobetele are un „rival”, mulţi români preferând să celebreze iubirea la 14 februarie, de Valentine's Day, o sărbătoare occidentală împrumutată.

Legenda Sfântului Valentin spune că un împărat roman, Claudiu al II-lea, a decis ca niciunul dintre soldaţii din Roma să nu se mai poată căsători, considerând că această lege îi va determina pe bărbaţi să meargă la război. Însă, un preot creştin, Valentin, credea că dreptul oamenilor de a se căsători era dat de Dumnezeu, iar împăratul Claudiu nu avea dreptul sa îl interzică. Astfel, preotul Valentin a căsătorit în secret cupluri, cununiile fiind făcute în locuri secrete, pentru a nu putea fi găsit de împărat.

Claudiu al II-lea l-a găsit si l-a arestat, încurajându-l să renunţe la creştinism şi să devină un soldat roman. Când Valentin a refuzat, a fost întemniţat şi condamnat la moarte. Până în ziua execuţiei, care ar fi avut loc pe 14 februarie 269 e.n. sau 270 e.n., el a trimis scrisori de adio către prietenii săi şi le-a semnat scriind "Adu-ţi aminte de Valentin al tău".


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ VEZI: Pasagerul Delta se topește la LAX, cere să vorbească cu Pete Buttigieg � apoi �și dă seama că se află �n terminalul greșit

_ În Turcia este haos: Inflația a ajuns la 68,5%

_ Armata israeliană spune că tirul de rachete ucide civili în apropierea Libanului

_ Juriul îl condamnă pe armurierul de film pentru ucidere involuntară într-o împușcătură fatală a lui Alec Baldwin

_ Israelul analizează cum să răspundă la atacul iranian: se reuneşte cabinetul de război / Israelul cere ONU toate sancţiunile posibile împotriva Iranului / Ostaticii israelieni sunt în Rafah

_ STENOGRAME care aruncă în aer PMP: cine se află în spatele lui Cristian Diaconescu/ VIDEO

_ Șeful Spurs Postecoglou nu este deranjat de scandalul de tranzacționare a informațiilor privilegiate Lewis

_ Fetiţă de 8 ani în comă, după ce a fost lovită de o maşină pe trecerea de pietoni

_ Trezorerie Sec. Janet Yellen îl contrazice pe Biden cu privire la inflație: „Cred că majoritatea americanilor știu că prețurile nu sunt susceptibile să scadă” (VIDEO)

_ Kylian Mbappe nu este printre cei mai rapizi zece jucători din Ligue 1

_ Acuzații explozive la adresa lui Alexandru Rafila: 'Asta face ministrul Sănătății de câteva luni. Abuz, manipulare și beţe în roate'

_ În viața starului Countryfile Matt Baker: de la locuința la ferma mamei sale cu soția Nicola și familia până la o luptă debilitantă pentru sănătate care l-a lăsat incapabil să se aplece înainte

_ Soția furioasă și-a pus soțul să-l DEZEMBOWEL pe un lucrător de pizza din cauza unei comenzi greșite, spune poliția

_ Dublul campion mondial David Storl şi-a anunţat retragerea

_ Senatul din Arizona, SUA, schimbă cursul istoriei: abrogarea interdicției de avort din 1864 a fost votată

_ Midiile din aval de stația de epurare conțin radiu, relatează studii

_ Downton Abbey se întoarce! Încântare pentru fani, deoarece filmările încep în secret pentru o nouă serie a serialului în revenirea surpriză

_ Cod galben de ceaţă în 8 judeţe

_ Proiectul de lege pentru contrabanda de copii transgender din Maine, ucis în comisie

_ Eva Kaili e pusă sub acuzare în alt dosar uriaș, de fraudare a bugetului UE! Parlamentul European o lasă fără imunitate

_ Bidenomics lovește din nou: Red Lobster închide aproape „120 de restaurante” în 27 de state – intenționează să depună faliment în săptămânile următoare

_ Guvernul a adoptat noi măsuri pentru fermieri: se dau subvenții importante

_ Organismul de supraveghere a statisticilor greșite ar putea avea nevoie de încă TREI ANI pentru a afla cu exactitate cât de gravă este criza de inactivitate a Regatului Unit - în timp ce Banca Angliei lansează un alt atac asupra personalului său slab WFH

Bolșevicii de ieri, Soroșiștii de azi. "Nu exista persoane nevinovate exista doar persoane de care nu ne-am ocupat destul". Lui Călin Georgescu i se aduc acuzații care le depășesc pe cele date românilor de paukeristii bolsevici in anii 50

_ Ninge viscolit pe DN1A, în Cheia

_ Ioana Ramona Bruynseels: În Sectorul 1 banii există, dar nu există voință!

_ Cel mai mare recif de adâncime din lume, care are 6,4 MILIOANE de acri, este descoperit în largul coastei Floridei și plin de specii necunoscute anterior

_ Primarul Piedone anunță că va da în judecată ANI: Rea-credință, îngrădirea dreptului la apărare, manipularea intenției de vot

_ Bărbat, 20 de ani, este arestat pentru tentativă de viol asupra unei femei în timp ce mergea lângă Tooting Common

_ Fiica fostului șef al LaLiga susține că tatăl ei i-a interzis să se întâlnească cu fotbaliști și insistă că are prietenii doar cu jucători... în timp ce ea dezvăluie momentul în care a „speriat” când și-a început cariera de model.

_ Fosilele dezvăluie interacțiuni plante-insecte de-a lungul graniței Triasic-Jurasic în sudul Chinei

_ Afaceri ca deobicei? Christian Horner sosește pentru teste de pre-sezon în Bahrain, pe fondul anchetei privind acuzațiile de „comportament nepotrivit” făcute împotriva soțului șef al lui Geri Halliwell, Red Bull

_ NHL - New York Rangers, învingătoare în duelul cu Boston Bruins (5-2)

_ Un străin ilegal �ncearcă să jefuiască o bancă din Ohio folosind o aplicație de traducător pentru că nu și-a dat seama cum să spună �Pune banii �n pungă� (VIDEO)

_ Primiți buzz fără muzz! Berea fără alcool care conține ciuperci susține că te va face să te simți mai bine decât înainte de a începe să bei

_ Războiul din Ucraina, ziua 730. Zelenski spune că războiul împotriva Rusiei "nu se află în impas" / Atacuri cu drone în mai multe regiuni ucrainene / SUA ŞI UE propun noi sancţiuni împotriva Rusiei / ISW: Retorica lui Medvedev este un ecou al lui Stalin

_ Erdogan a răbufnit după ce partidul său a pierdut alegerile: a denunțat 'boala aroganței' la unii politicieni din partid

_ Artizanii metodei 'Accidentul' și-au găsit nașul! O 'bătrână' creată de AI îi ține la telefon până îi saltă poliția

_ Prima ediţie a Festivalului Filmului European de la Viena are loc între 21 şi 29 februarie- România este reprezentată de Al cui câine sunt eu? şi Carbon

_ Mi-am dat seama că copilul pe care îl îngrijeam în spital nu era fiica mea în timpul unui schimb de scutece după ce o moașă mi-a dat copilul greșit

_ Un studiu de referință dezvăluie că copiii „transgender” au de fapt alte diagnostice de sănătate mintală

_ Poliția din Capitală a reținut un tânăr: Drogat la volan, a ucis un bărbat pe trecere de pietoni

_ Mai mult de jumătate dintre britanici cred că Regatul Unit se îndreaptă într-o direcție greșită sub Labour, deoarece ratingul de favorabilitate al lui Sir Keir Starmer scade la zero, relevă sondajul.

_ Modificări legislative în contextul desfiinţării SIIJ, puse în transparenţă

_ Cele două partide principale din Pakistan sunt de acord asupra unei coaliții fără aliați ai fostului premier Khan

_ Draga democrată Rachael Rollins, radiată după ce justiția a refuzat să-l judece pe unul dintre ei

_ Tensiuni în creștere în Orientul Mijlociu - Încă un portavion ar putea ajunge în Marea Roșie

_ Arsenal 'putea face mai mult' cu Bayern, a apreciat antrenorul Mikel Arteta

_ Participanții la cursele lui Aintree coboară șampanie și își sărbătoresc pariurile care vin în timp ce privesc Grand National în rochii cu tiv înalt și stiletto de 6 inci

_ Moldova și Ucraina vor începe negocierile de aderare la UE în ultima săptămână din iunie (surse diplomatice)

_ Agenția ONU găsește bombe de 1.000 de lire neexplodate în școlile din Gaza

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Evreul cu cel mai înalt rang în conducerea americană: „Israelul nu poate spera să reuşească ca un paria căruia i se opune restul lumii"

_ Texas DPS-High Speed ​​Urmărește după traficanții ilegali de străini, un vehicul a luat foc, ambii suspecți au fost arestați (VIDEO)

_ FSB anunță mai multe arestări pentru înaltă trădare şi terorism în folosul Ucrainei

_ Excursia secundară a misiunii de asteroizi Hera pe Marte

_ Argeş: Bărbat atacat de urs în comuna Corbeni

_ Biden spune că memoria lui funcţionează, dar apoi confundă Egiptul cu Mexic

_ Noroc chior! Un jucător la Loto din România a câștigat 7,32 milioane de euro cu numai 24,5 lei!


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 363, afisate in 7 pagini.