14:58
Comentarii Adauga Comentariu

_ Laboratorul de Control Doping România face precizări despre analizele Simonei Halep: Datele au fost secretizate

Laboratorul de Control Doping România face precizări despre analizele Simonei Halep: Datele au fost secretizate

- Recepţia şi analiza probelor, raportarea datelor analitice ale parametrilor hematogici şi a datelor referitoare la temperatură (valori de temperatură înregistrate de la recoltarea probelor, pe parcursul transportului probelor, recepţia în laborator şi până la omogenizarea probelor înainte de analiză), elaborarea şi predarea documentaţiei laboratorului către APMU şi ITIA au fost realizate în conformitate cu prevederile Codului Mondial Anti-Doping, ale Standardului Internaţional pentru Laboratoare şi a documentelor complementare emise de WADA;

- Datele de identificare ale Laboratorului de Control Doping din România au fost precizate pe documentaţia transmisă către APMU şi ITIA, conform prevederilor documentului tehnic TDDOC al WADA”, se arată în comunicat.

Laboratorul mai face câteva precizări generale legate de responsabilităţile sale:

- Laboratorul de Control Doping din România, acreditat de Agenţia Mondială Anti-Doping (WADA), respectă prevederile Codului Mondial Anti-Doping, ale Standardului Internaţional pentru Laboratoare şi ale documentelor complementare emise de WADA şi prevederile standardului internaţional SR EN ISO/CEI 17025:2018;

- Atribuţiile principale ale Laboratorului de Control Doping includ recepţia, analiza probelor de control doping şi raportarea rezultatelor conform prevederilor Standardului Internaţional pentru Laboratoare;

- Conform prevederilor Codului Mondial Anti-Doping şi a documentelor complementare, Autorităţile de Testare (TA) au responsabilitatea de a planifica testările doping, Autorităţile de Recoltare (SCA) au responsabilitatea de a recolta probele, de a le transporta şi preda laboratoarelor de control doping acreditate de WADA, iar Autorităţile de Gestionare a Rezultatelor (RMA) au responsabilitatea gestionării rezultatelor analizelor de control doping şi a încălcărilor non-analitice ale reglementărilor anti-doping. Toate aceste autorităţi sunt precizate pe formularul de control doping care este semnat de sportiv la sfârşitul şedinţei de recoltare a probelor. O copie a acestui formular este predată sportivului. De regulă, la acest moment ofiţerul de control doping informează sportivul cu privire la faptul că datele sale cu caracter personal (nume şi prenume, data naşterii, semnătura, etc.) nu sunt transmise laboratorului şi nu se regăsesc pe niciun document care este predat laboratorului împreună cu probele;

Laboratorul de Control Doping din România, ca orice alt laborator de control doping acreditat WADA, nu este TA, SCA sau RMA

- APMU (Unitate de Management a Paşaportului Sportivului) este responsabilă cu evaluarea datelor analitice furnizate de laborator şi a validităţii probelor paşaportului în numele custodelui paşaportului sportivului;

- Laboratorul de Control Doping din România nu este APMU;

- Laboratoarele de control doping nu au rolul de custode al paşaportului sportivilor;

- Laboratorul de Control Doping din România, conform Codului Mondial Anti-Doping, Standardului Internaţional pentru Laboratoare şi documentelor complementare, nu este informat cu privire la identitatea sportivilor.

Simona Halep a vorbit, joi seară, la Antena 3 CNN, despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă şi toată perioada de atunci până acum, când TAS i-a redus suspendarea de la patru ani la nouă luni şi poate reveni în competiţii. Ea a precizat că a fost şocată să vadă că proba de sânge “din Bucureşti a fost testată neţinându-se cont de reguli”. “Au fost două ore şi ceva în care sângele meu a stat la temperatura nepotrivită. Chiar şi aşa proba mea de sânge a fost în valori normale. Şi tribunalul a fost surprins. Eu mi-am exprimat dezamăgirea că o carieră poate fi distrusă prin neglijenţă, prin rea-voinţă. Am fost foarte dezamăgită şi sunt foarte dezamăgită. Nu cer să fiu favorizată, dar ţin foarte mult să se respecte nişte reguli, să fiu testată aşa cum trebuie”, a afirmat sportiva.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Urmăriți: KJP �ncearcă să-l �nchidă pe Peter Doocy de la Fox pentru că l-a �ntrebat de ce Biden vorbește cu oamenii morți

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ MIKE JOHNSON �N PROBLEME: Reprezentantul Thomas Massie anunță că �și va uni forțele cu MTG pentru a-l �nlătura din funcția de vorbitor � Johnson �și poate permite doar să piardă un vot GOP

_ 'Era un bărbat de doamne!' Cum era cu adevărat vedeta Baby Reindeer

_ De ce programe de slăbit foarte utile în cazul unora, eșuează lamentabil la alții?

_ Lucrător IT „care și-a ucis șeful milionar și soțul ei otrăvindu-i cu fentanil” a spus poliției că este predispusă la supradoze.

_ Moderna �nregistrează pierderi de 1,2 miliarde de dolari pe măsură ce cererea pentru COVID Jab se prăbușește, promite investitorilor un vaccin de �generația următoare� pentru a combate noile tulpini

_ Politica de predare a cuțitului zombi de la Labor, care oferea compensații pentru lamele avea „defecte uriașe” și putea costa până la 1,1 MILIOANE de lire sterline

_ Se schimbă tot ceea ce se știa până acum: Ar putea exista viață pe 'Luna' lui Jupiter. NASA a prezentat sonda care ar putea descoperi acest lucru / VIDEO

_ HORROR: Un american și frați australieni uciși �n timpul unei călătorii de surf �n Mexic, hoții �și aruncă trupurile �ntr-o f�nt�nă ad�ncă de 50 de picioare

_ Cei mai în vârstă gemeni siamezi, Lori şi George Schappell, s-au stins la vârsta de 62 de ani

_ Papa Francisc va vizita câteva țări din Asia

_ Școlile închise, avertismente emise pe măsură ce Asia se înăbușește într-un val de căldură extrem

_ CAROLINE WEST-MEADS: „Partenerul prietenului meu o folosește ca bilet de masă”

_ Cum valurile și amestecul determină sistemele de revărsare de coastă

_ Atenţionare de călătorie: Cod roşu de valuri mari şi vânt în Portugalia

_ Studentă suspendată după ce protestul anti-Israel s-a pl�ns că se confruntă cu consecințe pentru acțiunile ei

_ Filmul „Sleeping Dogs”, cu Russell Crowe, bazat pe o carte a unui autor român, are premiera în SUA

_ Ilan Şor a declarat că Republica Moldova ar trebui să coopereze cu Uniunea Economică Eurasiatică pentru dezvoltarea economiei

_ În partea a treia a noului roman de neratat al autorului One Day David Nicholls, capul lui Marnie este întors de un străin enigmatic. Conrad era cel mai frumos bărbat pe care l-a văzut vreodată - dar nu știa el...

_ UE îşi propune să lanseze o misiune navală în Marea Roşie până la jumătatea lunii februarie

_ Gavin Newsom spune că democrații trebuie să fie îngrijorați de candidații terților în 2024 (VIDEO)

_ Fotbalul poate fi crud, a afirmat selecţionerul Africii de Sud după eliminarea de la Cupa Africii pe Naţiuni

_ Percheziții la Primăria Ploiești - Mai mulți funcționari vor fi duși la audieri (surse)

_ Video | Accident teribil în Constanța. Sunt doi morți

_ URMĂȚI: Un deputat din Georgia înregistrează un videoclip cu străini ilegali ascunși într-o cameră ascunsă, sub protecție militară, pe aeroportul din Atlanta

_ Programele de transformare au şanse de reuşită de 12 ori mai mari prin concentrarea pe factorul uman

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul anunță că și-a triplat producția de arme

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

_ O pierdere pentru lumea modei: Iris Apfel s-a stins la vârsta de 102 ani

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Gigi Becali se teme de Ion Ţiriac! Nu mai are nicio şansă în faţa magnatului. Îi va lua faţa imediat

_ Ciucă, replică pentru Ciolacu după ce premierul a ironizat județul condus de Gheorghe Flutur: PNL a arătat că este partidul cu cei mai eficienţi aleși locali

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

_ Algeria's 'foggara' irrigation system: How farmers keep oases green

_ Echipa feminină de tenis de masă a României, calificată la Jocurile Olimpice de la Paris

_ „Voi, americanii, sunteți fascinați de putere”

_ CHIAR ÎN: Rep. Tim Burchett trimite o scrisoare Comitetului de Supraveghere al Camerei, solicitând investigarea scrisorilor democraților către companii private prin care le cere să cenzureze mass-media conservatoare și One America News Network

_ Primul genom complet al unui șarpe ajută la înțelegerea istoriei sale evolutive

JD Vance, vicepreședintele SUA, mesaj dur în apărarea lui Călin Georgescu: Alegerile din România au fost anulate pe baza unor suspiciuni nefondate ale unei agenții de informații și a presiunii UE -

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ Record de beneficiari de ajutor social în decembrie 2023

_ Secretarul de Externe David Cameron spune că este „profund îngrijorat” de planurile Israelului de a invada Rafah

_ Doi adulți au fost identificați și acuzați �n cadrul unei �mpușcături la parada din Kansas City � Autoritățile refuză să numească tinerii �narmați aflați �n prezent �n custodie

_ Marea Britanie nu mai este destinaţia favorită a investitorilor hotelieri: Spania este noua perlă

_ Femeie grav rănită după ce a fost atacată de câinele ei de talie mare, în curtea casei

_ Înțelegerea acidului iasmonic: un comutator care activează autofagia în petalele de Arabidopsis

_ Mingea de la EURO 2024 conține senzori de mișcare care trimit date în timp real

_ Roxy Shahidi și Lou Sanders de la Dancing On Ice părăsesc spectacolul în șoc cu dublă eliminare

_ Marea Britanie sprijină ex-premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO după ce Ben Wallace a fost respins pentru această funcție

_ Pe măsură ce schimbările climatice și poluarea pun în pericol recifele de corali, oamenii de știință îngheață coralii pentru a repopula viitoarele oceane

_ William nu știa dacă era posibil să iubești o singură fată... dar apoi Kate a lovit orașul într-o rochie sexy și a revenit în fugă. Aclamatul autor regal PENNY JUNOR despre povestea adevărată din spatele ACEI despărțiri

_ Soțul gelos și fost consilier conservator care s-a pozat în om de afaceri de succes cu plăcuța „7ORY” și-a urmărit fosta soție în campanie de teroare

_ Bubuie nervii în coaliție: PNL a cerut mazilirea ministrului Agriculturii (Surse)

_ De ce americanii nu văd o economie puternică

_ Războiul din Ucraina, ziua 701. Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre avionul rusesc doborât

_ Cutremur, duminică dimineață, în România. INFP anunță activitate seismică intensă în țară

_ Stoltenberg de la NATO se așteaptă ca SUA să rămână „aliat angajat”, chiar dacă Trump se întoarce

_ Mandate de cinci ani pentru aleşii locali, propunere legislativă depusă în Parlament


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111

Nr. de articole la aceasta sectiune: 6618, afisate in 111 pagini.