21:18
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ministrul Agriculturii revine la discuția despre Ceaușescu: 'Sunt nostalgic după sistemul de irigaţii din România, care este sistemul de irigaţii al românilor'

Ministrul Agriculturii revine la discuția despre Ceaușescu: 'Sunt nostalgic după sistemul de irigaţii din România, care este sistemul de irigaţii al românilor'

„Da, aici cred că nici eu nu am răspuns corect şi nu m-am referit la Ceauşescu. În al doilea rând, am văzut în presă…nu am cum să fiu nostalgic după regimul comunist pentru că eu aveam 10 ani atunci. Mai mult de atât, sunt nostalgic după sistemul de irigaţii din România, care este sistemul de irigaţii al românilor şi mi-aş dori foarte mult să investim în continuare în sistemul de irigaţii, să ajungem să irigăm ca în 1989. Sunt nostalgic şi îmi doresc foarte mult ca toate resursele economice ale României să fie exploatate”, a declarat Florin Barbu, luni la TVR 1.

Ministrul Agriculturii a adăugat că, „a fost o perioadă foarte, foarte încărcată şi poate din oboseală nu am fost aşa inspirat şi am făcut această declaraţie” şi a explicat că săptămâna trecută a fost una încărcat, deoarece a avut discuţii cu mediul asociativ privind noile depuneri de cereri pentru subvenţiile pe anul 2024, a mers şi în teritoriu să stea de vorbă cu fermierii, atât cu privire la sistemul de irigaţii, cât şi despre domeniul zootehniei şi vegetal. „Poate că a fost o declaraţie neinspirată a mea. Sigur, săptămâna trecută a fost o săptămână foarte încărcată, am avut discuţii cu mediul asociativ privind noile depuneri de cereri pentru subvenţiile pe anul 2024, am mers şi în terioriu pentru că foarte mulţi fermieri, atât în sistemul de irigaţii, cât şi în zootehnie şi vegetal solicită prezenţa mea să discutăm despre proiectele pe care le vom lansa începând cu luna iulie. A fost o perioadă foarte, foarte încărcată şi poate din oboseală nu am fost aşa inspirat şi am făcut această declaraţie. Dar nu sunt nostalgic nici după regimul comunist, nici după Ceauşescu”, a conchid Barbu.

Florin Barbu a afirmat, întrebat într-un interviu acordat Euronews România, de ce a fost nevoie să fie declarată păşune zona de stuf din Deltă, o zonă mlăştinoasă, care nu ar avea nicio legătură cu termenul de pajişte, că nu vrea să exagereze, dar „preşedintele nostru, domnul Nicolae Ceauşescu, nu spunea degeaba că stuful e aurul verde al României”.

USR a depus luni moţiune simplă împotriva ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, intitulată ”Odele pentru Ceauşescu nu salvează agricultura românească”, în care îl acuză că ”tratează cu dispreţ pe fermieri şi îi sfidează pe românii care plătesc zilnic, în piaţă şi în magazine, preţul incompetenţei sale şi în schimb a ştiut să promoveze o lege prin care stuful din Delta Dunării să fie folosit pentru a umfla conturile apropiaţilor baronului Paul Stănescu”. ”Pentru toate aceste probleme şi pentru multe altele, precum eşecul uriaş al Casei Unirea, Florin Barbu trebuie să plece din funcţia de ministru, să vină cineva mai priceput şi mai puţin nostalgic după comunism”, transmite USR.

USR arată că, ”de la preluarea mandatului de la Petre Daea, un alt ministru monument de incompetenţă, Florin Barbu i-a tratat cu dispreţ pe agricultori şi a sfidat Parlamentul şi, implicit, pe toţi românii care ar fi vrut să afle răspunsuri privind activitatea sa”.

”L-am aşteptat pe tovarăşul Barbu la comisia de specialitate din Senat mai bine de trei luni. A anunţat într-o seară de vineri că luni, la prima oră, va fi prezent şi tot nu a găsit drumul până la Parlament. Acesta este respectul unui ministru pentru Parlament şi pentru fermierii români. Exact aşa se întâmpla în comunism, exact asta face şi Guvernul Ciolacu – «Vorbe, nu Fapte»!”, declară senatorul USR Sebastian Cernic.

Potrivit USR, ”fermierii români primesc de aproape opt ori mai puţine ajutoare de stat faţă de fermierii polonezi şi nu este vorba de instituţiile europene sau de grânele ucrainene, ci strict de nepăsarea Guvernului PSD-PNL”. ”Plafonarea preţurilor la unele alimente, o altă mare „reuşită” a ministrului Barbu, a făcut fie ca produsele cu preţ plafonat să dispară de pe raft, fie ca preţurile să crească, prin scăderea gramajului per produs. Din propriile declaraţii, Florin Barbu ar vrea să mai administreze o lovitură dură românilor disperaţi de creşterea preţurilor: scoaterea mărcilor proprii din magazine. O astfel de măsură va scoate şi mai mulţi bani din buzunarul românilor deja sărăciţi de PSD şi PNL”, spune USR.

Opoziţia acuză că ”ministrul PSD al Agriculturii a ştiut, în schimb, să se ocupe de rotunjirea conturilor apropiaţilor baronului PSD Paul Stănescu, în beneficiul căruia a promovat legea prin care stuful din Delta Dunării a devenit păşune şi aducător de subvenţii europene”.

”Chiar şi acum, după ce a intrat pe fir Parchetul European, ministrul Barbu ţine cu ghearele de această lege, ne explică cum nu e nicio problemă şi aduce elogii dictatorului Ceauşescu. Ministrul Barbu trebuie să răspundă şi pentru Casa Română de Comerţ Agroalimentar „Unirea”. USR i-a solicitat, repetat, să prezente public neregulile de la Casa Unirea, unde sunt facturi neîncasate de 10 milioane de euro, iar de vândut se vând cu precădere produse de import şi nu din producţia autohtonă. Ministerul a investit zeci de milioane de euro şi în această afacere şi tot ce a reuşit a fost să îi îmbogăţească doar pe unii. În urmă cu câteva zile, Ministerul Agriculturii a confirmat, printr-un document oficial, că a trimis la Parchet documentele venite de la Corpul de Control”, precizează USR într-un comunicat.

”Să trimiţi, însă, acest raport direct la Parchet este ca şi cum vrei să îl secretizezi o perioadă. Probabil că s-au speriat de ce au găsit în propria ogradă. USR a solicitat autorităţilor competente să grăbească Parchetul în acest caz, să trimită dosarul în instanţă şi, astfel, să vedem şi noi cine a abuzat de banii destinaţi fermierilor şi producătorilor locali şi ce produse de import şi mai ales cui le vindeau pe datorie. Dacă acest dosar va fi încuiat într-un sertar, va fi dovada că ţara asta este până la gât îngropată în corupţie şi slugărnicie”, mai precizează Sebastian Cernic.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Vasul de croazieră obișnuia să găzduiască refugiații care fug de oroarea războiului din Ucraina, chemați în mijlocul „crizei”... pentru a găzdui turiști și artiști la Edinburgh Fringe

_ VIDEO | Modele legendare Dacia au fost reînviate: O mașină de Miliție și una de Securitate printre modelele expuse într-un mic muzeu

_ Alertă cu privire la teoreticienii conspirației de la Facebook care sperie femeile să renunțe la medicamentele care salvează vieți pentru osteoporoză - așa cum experții avertizează că pacienții riscă moartea dacă încetează să ia tratament

_ Care oraș are cei mai mulți miliardari în 2024?

_ Guvernatorul Tennessee semnează un proiect de lege care permite profesorilor și personalului să poarte arme pe terenurile școlii

_ Cel mai bun oraș din lume nu poate avea încă patru ani de cel mai rău primar vreodată, scrie magnatul imobiliar NICK CANDY

_ DR ELLIE CANNON: De ce mă doare la subsuoară în timpul unei plimbări obositoare cu bicicleta?

_ Irakul, lege dură anti-LGBT: ani grei de închisoare chiar și pentru orice bărbat îmbrăcat într-o manieră efeminată

_ SOFT ON CRIME: Guvernatorul Arizona, Katie Hobbs, respinge proiectul de lege pentru a crește pedepsele pentru infractori recidiviți de furt organizat

_ Poliția anti-revoltă îndepărtează agitatorii Hamas de la Universitatea Indiana (VIDEO)

_ George Simion strânge la Bucureşti conservatorii europeni. Ce plan are AUR pentru Europa

_ VEZI: Joe Biden are o bătălie cu m�ncarea lui la cina corespondenților de la Casa Albă

_ ILARIO: Guvernatorul Michigan, Gretchen Whitmer, huiduit de o mulțime record la draftul NFL din Detroit (VIDEO)

_ Joe Biden glumește despre acuzarea principalului său oponent politic, Donald Trump, la cina corespondenților de la Casa Albă (VIDEO)

_ Weekend de angajamente FBI: Grupul Patriot Front marchează �n centrul orașului Charleston, Virginia de Vest � Elon Musk c�ntărește

_ MAI: Aproximativ 24.000 de angajați ai ministerului vor asigura ordinea de Florii

_ Hopa: profesorul de la Universitatea Emory recunoaște că l-a lovit pe un ofițer de poliție �nainte de a fi arestată (video)

_ Trenul de marfă a deraiat pe linia de stat New Mexico-Arizona, duc�nd la un incendiu masiv (VIDEO)

_ Femeie „rănită grav” în urma atacului unui câine de tip bătăuș, în timp ce câinele este asigurat și victima este dusă la spital

_ Trupele ruse forțează puternic linia frontului: forţele de apărare ucrainene lovite de 59 de atacuri

_ Alertă diplomatică: Sudanul cere convocarea de urgență a Consiliului de Securitate din cauza 'agresiunii' Emiratelor Arabe Unite

_ Lupta pentru Antarctica

_ Avertisment de la Protecția Consumatorilor de 1 mai: 'Atenție la mici și bere!'

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Se spală sau nu în Săptămâna Mare? În ce zile e păcat să faci curățenie

_ Cutremur de Florii în zona Vrancea

_ Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

_ Messi mai înscrie două, când Miami câștigă cu 4-1 la New England

_ Coșmarurile Iranului

_ Joe Biden spune că s-a g�ndit c�ndva să sară de pe podul memorial Delaware (AUDIO)

_ CS Rapid Bucureşti este la o singură victorie de a încheia pe treapta a treia a podiumului Diviziei A1 la volei masculin

_ȘI IATA ESTE: Un protestatar din campus spune �Trebuie să avem o revoluție ca să putem avea o reconstrucție socialistă a SUA� (VIDEO)

_ Donald Trump spune că l-ar �chiar pe Biden� peste RFK Jr., �l numește �plantă democrată�

_ Campionul olimpic Jacobs începe sezonul cu 10.11 timp

_ Aston Villa şi Chelsea nu reușesc decât un egal / Rezultate înregistrate sâmbătă, în etapa a 35-a din Premier League

_ România, paradisul băncilor! Încă o bancă ar putea să fie cumpărată - anunţul făcut de şefii UniCredit şi Alpha Bank

_ Adam Schiff jefuit în San Francisco

_ Dovleacul uriaș va ateriza în Hyde Park dacă Serpentine Gallery va obține permisiunea pentru o sculptură ciudată a artistului japonez Yayoi Kusama

_ Șeful SNP, Humza Yousef, „imploră” rivalii să-și salveze slujba pentru a nu fi demis din funcția de prim-ministru înaintea voturilor de cenzură

_ Atenție, legea mirosurilor te poate lăsa fără bani în portofel! Vizați sunt și cei care stau la bloc - amenzi de 30.000 de lei

_ Florinel Coman, fotbalistul echipei FCSB, și-a împlinit visul: 'M-am gândit la această zi de când a început acest campionat'

_ Bitcoin este construit pentru a dura: cum se apără rețeaua împotriva atacurilor

_ Gheorghe Hagi felicită FCSB-ul și dezvăluie care au fost punctele forte din acest sezon ale echipei lui Becali

_ JANA HOCKING: Bărbații căsătoriți trebuie să-mi iasă din cale - iată cum reușesc să alunge bărbații singuri de fiecare dată

_ Victorie la limită pentru Atletico în duelul cu Bilbao / Rezultate înregistrate sâmbătă, în etapa a 33-a din La Liga

_ Israelul oferă o 'ultimă șansă' pentru acordul pentru ostatici înainte de atacul asupra orașului Rafah / Hamas a primit și cântărește bine propunerea

_ Mesaje de Florii. Ce urări le puteţi face celor dragi cu ocazia onomasticii

_ Suma amețitoare cu care a fost vândut ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic

_ Un oraş din Sudan cu 800.000 de locuitori ar putea fi atacat. ONU: civilii sunt prinşi în capcană

_ Hou-Stone - avem o problemă! Mick Jagger pozează de parcă ar merge la 2.000 de ani lumină de acasă în timp ce se atașează într-un simulator de navă spațială la sediul NASA

_ Praful din Sahara acoperă capitala Senegalului determinând avertizare privind calitatea aerului

_ Lillard, Giannis îndoielnic pentru Bucks în meciul crucial din playoff NBA

_ Parlamentarii îl îndeamnă pe Rishi Sunak să folosească libertățile din Brexit pentru a limita migrația la „zeci de mii”, deoarece susțin că bugetul anual pentru migrație ar trebui prezentat Camerei Comunelor

_ Procurorul districtual din NY, Sandra Doorley, fuge de la poliție �n timpul opririi traficului � susține că este scutită de lege datorită poziției sale de procuror (VIDEO)

_ O altă nenorocire în Yemen: trei femei şi două fete au fost ucise într-un atac cu dronă în sudul țării

_ Americanii sunt din ce în ce mai negativi față de China

_ 'Am auzit zgomote de maimuță': Nico Williams din Bilbao a abuzat la Atletico

_ Cum ar putea limita decizia Curții Supreme privind imunitatea cauzelor împotriva lui Trump

_ „O căsătorie a ineptitudinii și a stimei de sine înalte” - Tucker expune cunoștințele liberale

_ Revoluție în percepția vieții: culoarea dominantă în Univers pare a fi violetul, nu verdele


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3025, afisate in 51 pagini.



ieri 11:18 _ Căldură albă