07:46
Comentarii Adauga Comentariu

_ Evenimentele lunii la ARCUB - Hanul Gabroveni: Cea mai amplă expoziţie din România dedicată lui Salvador Dalí

Evenimentele lunii la ARCUB - Hanul Gabroveni: Cea mai amplă expoziţie din România dedicată lui Salvador Dalí

Până în data de 12 mai, publicul poate vizita expoziţia „Universul lui Salvador Dalí”, o incursiune fascinantă în creaţia şi viaţa artistului suprarealist, prin sculpturi, bijuterii şi alte opere de artă care ilustrează geniul şi versatilitatea sa, dar şi prin experienţa VR, destinată vizitatorilor de toate vârstele. Expoziţia este deschisă de luni până duminică, între orele 10.00- 20.00, iar accesul în spaţiul expoziţional se face din str. Gabroveni 50-53. Detalii şi bilete sunt disponibile pe universuldali.ro.

Programul de training „Transformarea meseriilor culturale”, lansat de ARCUB şi INSULA 42, continuă sesiunea de înscrieri, până la data de 3 aprilie. Primul modul al acestui program, intitulat „Politici culturale şi lifestyle”, se va desfăşura online, în perioada 11 aprilie – 22 mai, şi este adresat creatorilor şi profesioniştilor din domeniul cultural. Prin tematicile abordate de specialişti în domeniu – experţi, universitari, creatori, manageri şi administratori din sistemul cultural din România şi din alte ţări europene –, programul îşi propune să ofere alternative şi soluţii pentru adaptarea şi contextualizarea proiectelor culturale la provocările prezentului, precum globalizarea, social media, efectele inteligenţei artificiale asupra muncii.

Totodată, publicul este invitat la reflecţie pe teme actuale ale societăţii contemporane prin spectacolele de teatru programate la Sala Mare – ARCUB. Astfel, luni, 22 aprilie, de la ora 19.00, spectacolul „Cineva are să vină”, dramă psihologică scrisă de Jon Fosse, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2023, revine pe scena Hanului Gabroveni. Spectacolul regizat de Chris Simion-Mercurian explorează subtilităţile comunicării şi ale relaţiilor interumane şi îi are în distribuţie pe Ofelia Popii, actriţa distinsă de trei ori cu Premiul UNITER, şi pe Ciprian Scurtea, actor al Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

Producţia independentă „RESPIRO - Vacanţă pe acoperiş” prezintă, vineri, 26 aprilie, de la ora 19.00, la Sala Mare – ARCUB, un subiect actual în societatea contemporană: violenţa domestică şi efectele devastatoare ale acesteia asupra femeii. Spectacolul regizat de Corina Dragomir (care a obţinut premiul pentru Cea mai bună regie pentru această producţie în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a competiţiei Festivalului Internaţional de Teatru Independent COMIC 7 B) este o adaptare a celei mai bune piese româneşti a anului 2018, „Matilda şi groparii” de Stela Giurgeanu. Plasat într-un decor minimalist, compus din pânze albe, pe care se proiectează amintiri dintr-o viaţă anterioară, spectacolul este prezentat publicului de Ada Navrot (premiul pentru Cea mai bună actriţă pentru rolul Sonia – a VIII-a ediţie a competiţiei Festivalului Internaţional de Teatru Independent COMIC 7 B), Ioana Abur, Laura Vasiliu, Dorin Enache şi Cătălina Nichitin. Povestea prezentată pe scena ARCUB este o comedie dulce-amară despre trei personaje feminine hotărâte să se confrunte cu provocările unui nou început, pe un acoperiş.

Stagiunea ARCUB Jazz Live continuă să poarte publicul iubitor de muzică pe acorduri de jazz în concertul Changing Times, susţinut de Sorin Zlat Trio pe scena Sălii Mari a Hanului Gabroveni, miercuri, 24 aprilie, de la ora 19.00. Pianistul Sorin Zlat, alături de Adrian Flautistu (contrabas) şi Iulian Nicolau (tobe), aduce o nouă perspectivă asupra muzicii jazz, conectând tradiţia jazzului cu influenţe moderne şi contemporane. Cei trei bine-cunoscuţi artişti vor prezenta publicului compoziţii şi orchestraţii originale ce traversează graniţele dintre cool jazz, post-bop, latin, avant-garde, funk şi neo-soul.

Biletele pentru spectacolele lunii aprilie sunt disponibile online pe arcub.ro şi entertix.ro, precum şi la casa de bilete ARCUB (Strada Lipscani nr. 84-90).

Program

11 aprilie – 22 mai | online

Program de training „Transformarea meseriilor culturale”

Modul I „Politici culturale şi lifestyle”:

Transformarea politicilor culturale – Corina Şuteu

„Cultură şi tehnologie” şi „Corporaţiile şi cultura” – Mihail-Valentin Cernea şi Radu Uszkai

Politici culturale şi provocări liberale – Frédéric Martel

Transformarea diplomaţiei culturale – Joachim Umlauf

Participarea şi accesul consumatorului la cultură, schimbarea paradigmei – Lluís Bonet

Noi competenţe într-un peisaj cultural care evoluează rapid – Lluís Bonet

Mediere culturală – Corina Bucea

Cultură şi drepturile omului – Mary Ann DeVlieg

Cuvântul scris şi social media – Andrei Crăciun

Cultură şi PR – Mirela Nagâţ

Design şi modă – Maurice Munteanu

Cultura influencerilor – Marius Chivu

Provocările organizării marilor evenimente culturale – Cristian Neagoe şi Codruţa Vulcu

„Stardom” – Monica Bîrlădeanu

Înscrierile pentru primul modul se pot face până la 3 aprilie prin completarea formularului disponibil online. Mai multe informaţii despre program sunt disponibile pe pagina dedicată de pe site-ul ARCUB.

Luni, 22 aprilie | ora 19.00 | Sala Mare - ARCUB

"Cineva are să vină" de Jon Fosse

Traducere: Carmen Vioreanu

Regia: Chris Simion-Mercurian

Scenografia: Sabina şi Bianca Veşteman

Coregrafia: Ioana Macarie

Cu: Ofelia Popii, Ciprian Scurtea

Durata spectacolului: 1 oră şi 15 minute (fără pauză)

Vineri, 26 aprilie | ora 19.00 | Sala Mare - ARCUB

"RESPIRO – Vacanţă pe acoperiş", adaptare după „Matilda şi groparii” de Stela Giurgeanu

Regia: Corina Dragomir

Scenografia: Ileana Zirra

Cu: Ada Navrot, Ioana Abur, Laura Vasiliu, Dorin Enache, Cătălina Nichitin

Durata spectacolului: 1 oră şi 50 minute (fără pauză)

Miercuri, 24 aprilie | ora 19.00 | Sala Mare - ARCUB

Concert ARCUB Jazz Live: Sorin Zlat Trio - Changing Times

Sorin Zlat (pian)

Adrian Flautistu (contrabas)

Iulian Nicolau (tobe)


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Urmăriți: KJP �ncearcă să-l �nchidă pe Peter Doocy de la Fox pentru că l-a �ntrebat de ce Biden vorbește cu oamenii morți

_ MIKE JOHNSON �N PROBLEME: Reprezentantul Thomas Massie anunță că �și va uni forțele cu MTG pentru a-l �nlătura din funcția de vorbitor � Johnson �și poate permite doar să piardă un vot GOP

_ Lucrător IT „care și-a ucis șeful milionar și soțul ei otrăvindu-i cu fentanil” a spus poliției că este predispusă la supradoze.

_ Moderna �nregistrează pierderi de 1,2 miliarde de dolari pe măsură ce cererea pentru COVID Jab se prăbușește, promite investitorilor un vaccin de �generația următoare� pentru a combate noile tulpini

_ Cei mai în vârstă gemeni siamezi, Lori şi George Schappell, s-au stins la vârsta de 62 de ani

_ De ce programe de slăbit foarte utile în cazul unora, eșuează lamentabil la alții?

_ Papa Francisc va vizita câteva țări din Asia

_ 'Era un bărbat de doamne!' Cum era cu adevărat vedeta Baby Reindeer

_ Școlile închise, avertismente emise pe măsură ce Asia se înăbușește într-un val de căldură extrem

_ CAROLINE WEST-MEADS: „Partenerul prietenului meu o folosește ca bilet de masă”

_ Cum valurile și amestecul determină sistemele de revărsare de coastă

_ HORROR: Un american și frați australieni uciși �n timpul unei călătorii de surf �n Mexic, hoții �și aruncă trupurile �ntr-o f�nt�nă ad�ncă de 50 de picioare

_ Atenţionare de călătorie: Cod roşu de valuri mari şi vânt în Portugalia

_ Politica de predare a cuțitului zombi de la Labor, care oferea compensații pentru lamele avea „defecte uriașe” și putea costa până la 1,1 MILIOANE de lire sterline

_ Filmul „Sleeping Dogs”, cu Russell Crowe, bazat pe o carte a unui autor român, are premiera în SUA

_ Studentă suspendată după ce protestul anti-Israel s-a pl�ns că se confruntă cu consecințe pentru acțiunile ei

_ Ilan Şor a declarat că Republica Moldova ar trebui să coopereze cu Uniunea Economică Eurasiatică pentru dezvoltarea economiei

_ Se schimbă tot ceea ce se știa până acum: Ar putea exista viață pe 'Luna' lui Jupiter. NASA a prezentat sonda care ar putea descoperi acest lucru / VIDEO

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Fotbalul poate fi crud, a afirmat selecţionerul Africii de Sud după eliminarea de la Cupa Africii pe Naţiuni

_ Percheziții la Primăria Ploiești - Mai mulți funcționari vor fi duși la audieri (surse)

_ Video | Accident teribil în Constanța. Sunt doi morți

_ URMĂȚI: Un deputat din Georgia înregistrează un videoclip cu străini ilegali ascunși într-o cameră ascunsă, sub protecție militară, pe aeroportul din Atlanta

_ Programele de transformare au şanse de reuşită de 12 ori mai mari prin concentrarea pe factorul uman

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul anunță că și-a triplat producția de arme

_ UE îşi propune să lanseze o misiune navală în Marea Roşie până la jumătatea lunii februarie

_ Gavin Newsom spune că democrații trebuie să fie îngrijorați de candidații terților în 2024 (VIDEO)

_ Gigi Becali se teme de Ion Ţiriac! Nu mai are nicio şansă în faţa magnatului. Îi va lua faţa imediat

_ Ciucă, replică pentru Ciolacu după ce premierul a ironizat județul condus de Gheorghe Flutur: PNL a arătat că este partidul cu cei mai eficienţi aleși locali

_ Echipa feminină de tenis de masă a României, calificată la Jocurile Olimpice de la Paris

_ În partea a treia a noului roman de neratat al autorului One Day David Nicholls, capul lui Marnie este întors de un străin enigmatic. Conrad era cel mai frumos bărbat pe care l-a văzut vreodată - dar nu știa el...

_ „Voi, americanii, sunteți fascinați de putere”

_ CHIAR ÎN: Rep. Tim Burchett trimite o scrisoare Comitetului de Supraveghere al Camerei, solicitând investigarea scrisorilor democraților către companii private prin care le cere să cenzureze mass-media conservatoare și One America News Network

_ O pierdere pentru lumea modei: Iris Apfel s-a stins la vârsta de 102 ani

_ Algeria's 'foggara' irrigation system: How farmers keep oases green

_ Secretarul de Externe David Cameron spune că este „profund îngrijorat” de planurile Israelului de a invada Rafah

_ Doi adulți au fost identificați și acuzați �n cadrul unei �mpușcături la parada din Kansas City � Autoritățile refuză să numească tinerii �narmați aflați �n prezent �n custodie

_ Marea Britanie nu mai este destinaţia favorită a investitorilor hotelieri: Spania este noua perlă

_ Femeie grav rănită după ce a fost atacată de câinele ei de talie mare, în curtea casei

_ Înțelegerea acidului iasmonic: un comutator care activează autofagia în petalele de Arabidopsis

_ Tensiuni la COP29: Negocierile privind finanţarea pentru climă au ajuns într-un impas.

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Fost ministru al Securităţii Naţionale: "Distrugerea Hamas, dacă ar fi posibilă, ar putea submina securitatea israeliană"

_ Horoscopul zilei de 24 februarie 2024. Berbecii trebuie să fie mai productivi

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ 'Doar un idiot ar vota' - Trump cere respingerea în Congresul SUA a legii care acordă Ucrainei și Israelului miliarde de dolari

_ MOVEMENT BUILS pentru a-l �ndemna pe reprezentantul Mike Gallagher să demisioneze �nainte de 9 aprilie pentru a stimula alegeri speciale � sau scaunul va fi lăsat deschis p�nă �n ianuarie! �MTG conduce acuzația!

JD Vance, vicepreședintele SUA, mesaj dur în apărarea lui Călin Georgescu: Alegerile din România au fost anulate pe baza unor suspiciuni nefondate ale unei agenții de informații și a presiunii UE -

_ Am păzit unii dintre cei mai cunoscuți prizonieri ai Marii Britanii - de aceea este GREȘIT să-l țin pe „Hannibal Canibalul” Robert Maudsley închis într-o temniță de sticlă

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

_ Moment dramatic, stăpânul supărat de animal de companie îi ordonă lui Rotweiller să-și atace vecinul în vârstă de alăturat doar pentru a ajunge să-l muște pe pensionar EȘASA - când câinele refuză

_ Primul genom complet al unui șarpe ajută la înțelegerea istoriei sale evolutive

_ Supărare mare - se anunța o lansare cu scântei a candidaților USR

_ Forţele americane şi britanice efectuează noi lovituri împotriva Houthis în Yemen

_ Record de beneficiari de ajutor social în decembrie 2023

_ Taylor din Canada și americanul Theegala împărtășesc conducerea Phoenix Open

_ Propagandiștii NBC spun că Ziua Recunoștinței este „accesabilă din punct de vedere istoric” în acest an – susțin că cina va costa mai puțin de 6 USD de persoană

_ Şoferii cu permis categoria B vor putea conduce şi motociclete cu cilindree maximă de 125 cmc

_ De ce Ari Melber de la MSNBC minte despre Joe Biden?

_ CNCD scoate în fața clasei Ministerul Educaţiei: Acordarea burselor doar elevilor din învăţământul de stat este discriminatorie


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71

Nr. de articole la aceasta sectiune: 4212, afisate in 71 pagini.