15:50
Comentarii Adauga Comentariu

_ În an electoral, Marcel Ciolacu caută și 'ajutorul divin': negocieri cu Patriarhul Daniel și reprezetanții cultelor religioase

În an electoral, Marcel Ciolacu caută și 'ajutorul divin': negocieri cu Patriarhul Daniel și reprezetanții cultelor religioase

Premierul Marcel Ciolacu și reprezentanți ai statului român au avut astăzi o întâlnire cu reprezentanți ai cultelor religioase recunoscute din România. Principalul punct al discuțiilor a vizat creșterea salariilor personalului neclerical, iar liderii cultelor religioase au obținut promisiunea liderilor politici că acestea vor crește.

Citește și: Patriarhul Daniel cere mai mulți bani de la Guvern

„Am convingerea că prin instituțiile abilitate, în mod deosebit Secretariatul de Stat pentru Culte, vom reuși să diversificăm modalitățile prin care Guvernul va sprijini activitățile cultelor, împlinind astfel promisiunea făcută în octombrie 2023 de a valorifica într-o și mai mare măsură potențialul pe care cultele îl au în domeniul social-filantropic, medical și educațional. În plus, există oportunități concrete în accesarea de fonduri europene pentru proiecte comune în ceea ce privește asistența persoanelor dependente sau sprijinirea familiilor monoparentale sau vulnerabile”, a subliniat premierul României.

În ultimele luni au avut loc mai multe schimbări legislative cu impact în domeniul vieții religioase, printre care cele mai importante privesc sprijinul pentru salarizarea personalului clerical și neclerical, diversificarea sprijinului financiar acordat cultelor, conform nevoilor și solicitărilor acestora, în mod deosebit în domeniul asistenței sociale și medicale, precum și reorganizarea Secretariatului de Stat pentru Culte.

Conducătorii cultelor din România au transmis mesajul lor, alături de sugestii privind formele concrete de manifestare ale dialogului dintre stat și culte. Aceștia au subliniat importanța promovării valorilor construite pe principiul iubirii aproapelui, nevoia de pace în lumea de astăzi, precum și păstrarea valorilor conservatoare care stau la baza societății românești.

Una dintre propunerile întâlnirii a constat și în inițierea declarării unei Zile a Libertății Religioase și a contribuției cultelor la binele social în România, data propusă fiind cea de 16 mai, pentru a marca semnarea de către toți reprezentanții cultelor din România, la Snagov, în 16 mai 2000, a unei declarații comune cu privire la integrarea României în Uniunea Europeană, o premieră în România post-decembristă.

La eveniment au mai participat președintele Senatului României, Nicolae Ionel Ciucă, vice-premierul Marian Neacșu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, secretarul de stat pentru culte, Ciprian-Vasile Olinici, Teodora Preoteasa, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, președintele UDMR, Kelemen Hunor, alături de reprezentanții ai Secretariatului de Stat pentru Culte și ai Institutului Național de Statistică.

Întâlnirea a fost găzduită în Sufrageria Regală din cadrul Muzeului Național de Artă al României, următorul eveniment de acest fel fiind programat pentru luna octombrie a acestui an.”, arată un comunicat al Guvernului.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) Daniel a solicitat, miercuri la o întâlnire a reprezentanţilor cultelor cu reprezentanţi ai statului, creşterea salariului personalului neclerical al cultelor recunoscute la nivelul salariului minim pe economie. Părintele Patriarh Daniel a mai cerut Guvernului completarea cadrului legislativ pentru majorarea de la 30% la 40% a ponderii posturilor clericale pentru care e alocat sprijin la salarizare de la bugetul de stat în cuantum de 80%.

„Aşteptăm cu speranţă concretizarea creşterii sprijinului salarial pentru personalul neclerical al cultelor recunoscute la nivelul salariului minim pe economie, prin aplicarea urgentă a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/2024 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, întrucât unităţile de cult cu venituri reduse întâmpină dificultăţi crescute în asigurarea fondurilor proprii necesare funcţionării”, a transmis Preafericitul Daniel, în cuvântul rostit la întâlnirea care a avut loc, miercuri, la Muzeul Naţional de Artă al României, potrivit basilica.ro.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel a mai anunţat că foloseşte această „ocazie pentru a cere Guvernului României să completeze Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Capitolul III – Culte, lit. E, art.2 alin.4, astfel încât să se majoreze de la 30% la 40% procentul posturilor clericale pentru care se alocă sprijin la salarizare de la bugetul de stat în cuantum de 80%, deoarece numărul unităţilor de cult aflate în această situaţie de insuficienţă a fondurilor necesare funcţionării este foarte mare, mai ales în mediul rural”.

Atât Legea bugetului de stat pentru anul 2024, cât şi o serie de acte normative cu impact bugetar pozitiv, asigură premisele dezvoltării activităţilor cultelor recunoscute şi în acest ana mai subliniat Preafericitul Daniel.

El a adăugat că propunerea declarării zilei de 16 mai ca Ziua libertăţii religioase în România este „una foarte potrivită şi actuală”.

„Astăzi, Biserica Ortodoxă Română are convingerea că, în cooperare cu instituţiile Statului, poate să aducă, alături de celelalte culte religioase, o contribuţie majoră şi benefică la viaţa societăţii româneşti mai ales în plan spiritual, cultural, educaţional şi social-filantropic. Această misiune derivă nu numai din nevoile contextului social de astăzi, ci în primul rând din mesajul Evangheliei lui Hristos, care nu desparte iubirea faţă de Dumnezeu de iubirea faţă de oameni, fiindcă Dumnezeu iubeşte pe toţi oamenii şi doreşte mântuirea lor”, a mai spus Părintele Patriarh Daniel.

Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă a afirmat, după întâlnirea cu reprezentanţii cultelor recunoscute în România că oamenii au nevoie de repere şi tradiţii, iar datoria statului este să sprijine fiecare cult, proporţional cu nevoile lui. El a mai spus că   sunt vectori de susţinere a diasporei româneşti cultele religioase, iar cu ajutorul statului român şi al bisericilor, românii din străinătate îşi menţin identitatea naţională şi religioasă.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Decizie controversată în Israel: Parlamentul interzice postul Al Jazeera

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ AI și fizica se combină pentru a dezvălui structura 3D a unei erupții care erupe în jurul unei găuri negre

_ Stocurile de apărare Palantir au crescut cu 3.000 la sută și sunt prezentate drept o mină de aur. Dar înainte de a cumpăra, citiți această FOARTE perspicactivă scufundare aprofundată de la expertul în investiții ANNE ASHWORTH...

_ Nu, acest videoclip nu arată că moscheile sunt distruse în China

_ Expert ONU: Uciderea unui palestinian de opt ani de către soldaţii israelieni în Cisiordania a fost o posibilă crimă de război

_ Arina Sabalenka a câştigat trofeul la Australian Open

_ Sumele plătite de partide în social media în primul trimestru

Prăbușirea Apple demonstrează că a te gudura pe lângă Trump nu este o garanție a siguranței

JD Vance, vicepreședintele SUA, mesaj dur în apărarea lui Călin Georgescu: Alegerile din România au fost anulate pe baza unor suspiciuni nefondate ale unei agenții de informații și a presiunii UE -

_ Bucătarul celebru Thomas Straker dezvăluie că Rolex-ul său a fost furat în timpul unei sesiuni de exerciții în aer liber: „Hotul este al naibii de groaznic”

_ Se inflamează spiritele: Iranul amenință cu riposta la orice atac american

_ Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara: Finanţarea de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este departe de nevoile spitalelor

_ Liga italiană reclamă o anchetă pentru insulte rasiste de la derby-ul AS Roma - Lazio

_ Instructorul de poliție care le-a tăiat cercei recruților de sex feminin cu tăietori de sârmă își va păstra locul de muncă - în ciuda faptului că a fost găsit vinovat de abatere gravă

_ CAROLINE WEST-MEADS: „Partenerul prietenului meu o folosește ca bilet de masă”

China este dată afară din Panama. BlackRock Inc. și-a asigurat controlul asupra porturilor cheie din apropierea Canalului Panama, eliminând influența legată de China

_ Bundesliga: Borussia Dortmund, victorie clară în partida cu Freiburg

_ The arrears of consolidated general budget, up by 25.35% in January 2024

_ Milei anunță primul excedent bugetar al Argentinei în 16 ani

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

_ Iranul a alertat Rusia despre posibilitatea unui atentat terorist înainte de masacrul de la Moscova

_ Criza Israel-Iran ÎN DIRECT: Teheranul a suferit o „dublă înfrângere” cu rachete blitz, spune Cameron, în timp ce Israelul se gândește dacă „să devină mare”

_ Conservatorii rebeli amenință că vor scăpa de proiectul de lege al crimei emblematice dacă aceasta duce la dezincriminarea avortului

_ Prințul Harry ar fi putut exagera povești despre consumul său de cocaină pentru a „vinde cărți”, susțin avocații guvernului american în instanță, argumentând că dosarele sale de imigrare ar trebui păstrate secrete.

_ Fiica unul stomatolog din București a fost agresată sexual în timp ce alerga prin Timișoara: Atacul s-a petrecut lângă o secție de poliție

_ We do not get involved in electoral campaign in Romania, keeping fingers crossed for UDMR (minister Szijjarto)

_ Clădirea infernală din care peste 20.000 de oameni uită să mai iasă

_ Moment, o gașcă de bandiți înarmați încearcă să invadeze pub-ul pentru a jefui clienții în timp ce încearcă să se bucure de o băutură de weekend înainte de a fugi cu mâinile goale

_ Analiză: Tot mai mulţi cumpărători preferă locuinţele din Ilfov

_ Armata subfinanțată a Marii Britanii ar putea fi „incapabilă” să lupte în străinătate, avertizează șeful Armatei

_ Unul dintre aceste reclame pentru pensii vă va pierde cu 750 de lire sterline mai mult decât celelalte - V-ați îndrăgosti?

_ Marile maimuțe urmăresc vizual relațiile subiect-obiect, așa cum fac oamenii, arată cercetările

_ Sophie Trudeau despre despărțirea șocată de premierul canadian într-un nou memoriu: De la luptele cu tulburările alimentare în adolescență la anecdotele FOARTE personale despre fostul soț acum

_ Alertă la Minsk - Lukașenko cere patrule înarmate pe străzi

_ Școlile controlate de comunitate pot crea rezultate educaționale mai bune pentru elevii din Primele Națiuni

_ Keir Starmer refuză să se angajeze la un plan de cheltuieli ecologice de 140 de miliarde de lire sterline pentru a crea un sistem electric cu zero carbon până în 2030

_ Războiul din Ucraina, ziua 701. Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre avionul rusesc doborât

_ Îi așteaptă iadul din Siberia: 2 spioni ruși vindeau secrete Ucrainei și acum au fost prinși

Explicația pe scurt a Tarifelir vamale impuse de Trump și cât de mult ajută economia americană

_ Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

_ Rusia bagă bățul prin gard între Bulgaria și Ucraina: 'O uriașă provocare! Biserica lor nu este recunoscută de Biserica bulgară'

_ Cunoașterea domeniului stimulează inteligența artificială bazată pe date în înregistrarea puțurilor

_ Bayern Munchen - Arsenal 1-0 (total 3-2) - Sferturile de finală ale Ligii Campionilor: scor live, știri despre echipă și actualizări, în timp ce Joshua Kimmich îi conduce pe germani în față

_ Bărbat moare după ce a căzut dintr-un balon cu aer cald în Preston, Melbourne: Poliția a lansat o anchetă urgentă

_ Ioana Ramona Bruynseels: În Sectorul 1 banii există, dar nu există voință!

_ Tensiuni la COP29: Negocierile privind finanţarea pentru climă au ajuns într-un impas.

_ Generația Z are de două ori mai multe șanse să primească știri de la TikTok decât BBC, arată cercetările

_ Trump nu a putut plăti o garanție de 464 de milioane de dolari în cazul fraudei din New York, spun avocații săi

_ Erdogan a răbufnit după ce partidul său a pierdut alegerile: a denunțat 'boala aroganței' la unii politicieni din partid

_ Vizualizarea tuturor deșeurilor nucleare din lume

_ RINO din Missouri organizează o întâlnire secretă pentru a concepe un plan pentru plasarea lui RINO în funcția de vorbitor

_ Alegeri parlamentare 2024 Buzău. Cine candidează din judeţ pentru locurile alocate în noul Legislativ

_ De ce avem nevoie de ani bisecti? Astrofizicienii explică data suplimentară din această lună

_ Va beneficia Rusia de pe urma schimbărilor climatice?

_ Andy Murray nu va participa la turneele de la Monte Carlo şi Munchen

_ Prăbușirea podului din Baltimore: noi imagini subacvatice 3D arată „mărimea absolută” a operațiunii de salvare care urmează

_ Scandal în Parlament la comisia de anchetare a schemei Nordis: 'Aveau protecție de la nașu mare' / 'Nu ştiu cât de eficientă o să fie comisia'

_ Va pierde din nou președintele Trump din cauza buletinelor de vot prin corespondență și a sfaturilor proaste?

_ Kyle Walker recunoaște că a trădat-o pe „cea mai bună prietenă” și „mâna dreaptă” pe Annie Kilner, având o fiică secretă în afara căsătoriei, în timp ce un fotbalist înlăcrimat cere iertare pentru „alegerile sale idioate și deciziile idioate”


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1768, afisate in 30 pagini.