VIDEO | Cum a apărut pe hartă 'copilul de suflet' al lui Ceaușescu: Ion Iliescu a dus planul la bun sfârșit

Interesul pentru energia nucleară în România datează încă din anii 1950, însă primul program național nuclear a fost aprobat abia în 1968. Acest program prevedea construirea, până în 1980, a unor centrale nucleare în țară, conform Adevarul.

În anii '70, România a început negocieri pentru colaborări în construirea de centrale nucleare atât cu Canada, cât și cu Uniunea Sovietică.

În decursul mai multor ani, au fost examinate și evaluate peste 120 de locații potențiale pentru centrale nucleare, luându-se în considerare diverse bazine hidrografice, printre care Dunărea, Vișeul de Sus, Someșul Cald, Crișul Negru, Mureșul, Oltul, Siretul, Suceava, Moldova și Prutul Superior.

Alegerea amplasamentului pentru centrală a fost influențată de nivelul scăzut de seismicitate al regiunii Dobrogea, de structura geologică a solului calcaros și de accesul la o sursă de răcire, respectiv Canalul Dunăre - Marea Neagră.

În timpul începerii lucrărilor la șantierul CNE, coincid cu perioada de vârf a lucrărilor la Canalul Dunăre - Marea Neagră, suprafețele utilizate pentru organizarea șantierului au inclus 33 de hectare pentru construcții și montaj, 10 hectare pentru depozite de echipamente și 11 hectare pentru tabăra de cazare, conform datelor din volumul "Centrala nuclearoelectrică din România, la zece ani de funcționare a unității 1 CNE Cernavodă" semnat de Constantin Racoveanu și Ionel Bucur.

Anul 1979 a marcat un moment crucial în cadrul programului nuclear național, stabilindu-se amplasarea primei centrale nucleare la Cernavodă.

Primele lucrări de pregătire a terenului la șantierul primei centrale au început la 14 aprilie 1979. Pentru sediul temporar al întreprinderii, a fost închiriat un imobil situat pe strada 23 August, în apropiere de sediul primăriei orașului.

În septembrie 1980, s-a turnat prima lamelă a subradierului clădirii reactorului I, dar au apărut multiple probleme legate de lipsa echipamentelor necesare. Documentele oficiale din 1983 subliniau necesitatea rezolvării prioritare a problemelor legate de plățile externe, pentru a putea contracta utilajele principale din import.

La acea vreme, în 1983, numărul angajaților era de 163, inclusiv 12 ingineri în primul an de activitate și 29 de muncitori. Un an mai târziu, în 1984, numărul angajaților crescuse la 230, dintre care 70 erau muncitori.

După șase ani, doar jumătate din lucrări fuseseră finalizate. Proiectul urma să fie completat mult mai târziu. În anul 1996, într-o zi de aprilie, reactorul nuclear a atins starea critică la ora 17:32, un eveniment unic în istoria României. Șeful de tură R. Yule a consemnat: "Reactorul CNE Cernavodă a fost declarat critic pentru prima oară de Gilbert Parent și Nicolae Baraitaru".

Proiectantul părții nucleare a centralei a fost firma AECL din Canada, în timp ce partea clasică a fost proiectată de ANSALDO din Italia.

Inginerul Ionel Bucur, primul director român al Centralei Nuclear-Electrice, a povestit cum au fost începuturile:

„Îmi aduc aminte că în 1980 când am venit eu aici, şi până în 1984-85, când începuseră lucrările la frontul mare de lucru, noi eram veneticii care stricaserăm oraşul. De fapt, oamenii se refereau la acele şantiere care rămăseseră după ce soldaţi şi constructori au construit şi au plecat, care nu au fost interesaţi să lase ceva pe loc. Noi am curăţat şi am construit şi noi, dar în maniera de a rămâne şi a le exploata. De aceea s-a născut Programul social. Marele şoc pe care l-am dat noi comunităţii locale a fost atunci când punându-se Centrala în funcţiune s-a dat pentru prima dată căldură în apartamente. În Cernavodă se construiseră foarte multe apartamente cu centrale de bloc, dar care, din cauza costurilor mari, nu au fost niciodată încălzite. Noi am montat în paralel sistemul de termoficare şi am dat căldură în oraş, astfel încât multe blocuri care nu primiseră niciodată căldură au început să se bucure de un anumit confort. La preţurile cele mai mici din ţară. A fost momentul când populaţia ne-a recunoscut ca fiind parte a ei“, mărturisea directorul Ionel Bucur publiciştilor Aurelia şi Ştefan Lăpuşan, monografi ai orașului Cernavodă.

Regimul comunist de la București a planificat construirea a 13 reactoare cu o putere totală de 9.600 MW, în încercarea de a asigura o independență energetică semnificativă. Cu toate acestea, lecțiile trase din accidentul de la Cernobîl au subliniat importanța prudenței în construcția centralelor nucleare, iar în 1990 nici măcar un singur reactor nu fusese finalizat.

Pe 17 aprilie 1996 a avut loc inaugurarea oficială a primului reactor al Centralei nucleare de la Cernavodă. Ceremonia a fost onorată de prezența președintelui Ion Iliescu, a prim-ministrului Nicolae Văcăroiu, a premierului canadian Jean Chretien, a președintelui Consiliului Guvernatorilor al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Johan Van Ebbenhorst-Tengbergen, și a altor oficiali români și străini, care au vizitat clădirea reactorului și camera principală de comandă și control.

Unitatea 1 folosește tehnologia de tip CANDU (Canadian Deuterium Uranium), dezvoltată în Canada. Reactorul, care utilizează apa grea ca moderator și agent de răcire și uraniu natural ca combustibil, a atins prima criticitate (inițierea reacției de fisiune în lanț) pe 16 aprilie 1996.

(Fluierul)