13:56
Comentarii Adauga Comentariu

_ Recuperare medicală în doar 5 zile, după fractura coloanei vertebrale, la Spitalul `Sfântul Sava` din Pantelimon, Ilfov

Recuperare medicală în doar 5 zile, după fractura coloanei vertebrale, la Spitalul `Sfântul Sava` din Pantelimon, Ilfov

Am venit la Spitalul ”Sfântul Sava” pe targă. Inițial, am crezut că am greșit adresa și că am ajuns la un salon de nunți, când am văzut cum arată în interior, cu atâtea flori și marmură, pe jos. Am doar cinci zile de când sunt internat și am evoluat spectaculos: pot să mă spăl pe față, mă spăl pe dinți după ce mănânc, mă pot bărbieri. Contează enorm! Eu nu puteam sta nici în șezut, când am fost adus aici.Nu puteam sta la masă, să mănânc. Am stat în șezut doar de două ori, în acele șase sătpămâni după operație. Acum, după doar cinci zile de terapie, pot să mă duc singur la masă", povestește Gheorghe Muntean, pacient al Spitalului ”Sfântul Sava”, din Pantelimon, Ilfov.

Imediat după internare, domnul Muntean a urmat  un program intensiv de recuperare medicală, cu mai multe ședințe în fiecare zi, de fizioterapie, kinetoterapie și masaj medical.

În Spitalul ”Sfântul Sava”, se efectuează intensiv orice tip de recuperare medicală: recuperare ortopedică, recuperare neurologică, recuperare respiratorie sau recuperare după AVC (accidente vascular-cerebrale).

Pachetele de recuperare medicală sunt de 10 sau 14 zile, cu internare în saloane de 2 și 3 paturi. Sunt asigurate 3 mese pe zi, cu mâncare mereu proaspătă, preparată în bucătăria proprie.

Managementul Spitalul de Recuperare ”Sfântul Sava”, din Pantelimon, Ilfov, a investit masiv în echipamente inovative, de ultimă generație, care se găsesc în premieră în țara noastră, iar echipa de terapeuți este deosebit de performantă, cu rezultate dovedite.

Spitalul ”Sfântul Sava” funcționează de 6 ani, timp în care a depășit numărul de 5.000 de pacienți aduși în stare gravă și foarte gravă, cărora nu li se acordau șanse de refacere și care, după programele intensive de recuperare medicală, au plecat acasă pe propriile picioare.

”Angajamentul Spitalului ”Sfântul Sava” este de a face eforturi uriașe pentru a recupera pacienții, indiferent de gravitatea afecțiunilor cu care îi preluăm. Lucrăm cu pacienții în mod intensiv, în mai multe ședințe zilnice. Nu suntem interesați să efectuăm o singură ședință pe zi, pentru ca pacientul să rămână cât mai mult timp internat, dependent de noi. Noi dorim ca pacienții să plece pe picioare, cât mai repede”, declară Alina Ion, manager și fondatoare a Spitalului de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”.

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro

https://spitalulsfantulsava.ro/

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/

https://spitalulsfantulsava.ro/kinetoterapie/


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ AI și fizica se combină pentru a dezvălui structura 3D a unei erupții care erupe în jurul unei găuri negre

_ Stocurile de apărare Palantir au crescut cu 3.000 la sută și sunt prezentate drept o mină de aur. Dar înainte de a cumpăra, citiți această FOARTE perspicactivă scufundare aprofundată de la expertul în investiții ANNE ASHWORTH...

_ Analiză: Tot mai mulţi cumpărători preferă locuinţele din Ilfov

_ Armata subfinanțată a Marii Britanii ar putea fi „incapabilă” să lupte în străinătate, avertizează șeful Armatei

_ Unul dintre aceste reclame pentru pensii vă va pierde cu 750 de lire sterline mai mult decât celelalte - V-ați îndrăgosti?

_ Marile maimuțe urmăresc vizual relațiile subiect-obiect, așa cum fac oamenii, arată cercetările

_ Sophie Trudeau despre despărțirea șocată de premierul canadian într-un nou memoriu: De la luptele cu tulburările alimentare în adolescență la anecdotele FOARTE personale despre fostul soț acum

_ Atac armat într-o biserică italiană din Istanbul. O persoană a murit

_ Cercetătorii dezvoltă lemn imprimat 3D din propriile sale componente naturale

_ Spaniolul Albert Ramos s-a calificat în optimi la Cordoba (ATP)

_ Femeile și fetele care caută avort �n New York City nu vor mai trebui să furnizeze data nașterii

_ Cazul banilor tăiați Donald Trump: Peste 50 dintre primii 96 de jurați sunt demiși după ce au recunoscut că NU POATE fi imparțiali în dosarul penal al fostului președinte

China este dată afară din Panama. BlackRock Inc. și-a asigurat controlul asupra porturilor cheie din apropierea Canalului Panama, eliminând influența legată de China

_ Google Gemini ar putea comanda mâncare pentru utilizatori pe Android 16

_ Recomandări de la polițiștii rutieri în contextul codului roșu de viscol și ninsori abundente

_ „Însoțitorii” AI promit să combată singurătatea, dar istoria arată pericolele relațiilor unidirecționale

_ Taylor Swift și Travis Kelce au stat la o proprietate privată în valoare de 18.000 de dolari pe noapte, pe Insula Harbour, exclusivistă din Bahamas, pentru un pic R&R după turneul ei Eras

_ McKeown ajunge aproape de recordul mondial la 100 m spate la Sydney

_ Un tribunal francez susține eticheta „burger vegetal” pentru produsele pe bază de plante

_ Franța face carne tocată din eticheta „friptură vegetală”.

_ Cercetătorii dezvoltă elemente artificiale ale vieții

_ Making of a monster: Un tată drag queen care a murit de SIDA... o fiică care s-a înecat la vârsta de doi ani... și ani de violență brutală împotriva femeilor - TOM LEONARD dezvăluie adevărurile întunecate din spatele furiei criminale a lui OJ Simpson

_ Trump o numeşte pe Linda McMahon secretar al Educaţiei

_ Liga italiană reclamă o anchetă pentru insulte rasiste de la derby-ul AS Roma - Lazio

_ Mai multe țări NATO vor să trimită trupe în Ucraina: Decizie fulger la întâlnireaconvocată de Macron

_ Sunt un benzinar, dar mi-am cumpărat un vehicul electric aproape nou - iată de ce îl iubesc

_ Romania condemns Russian elections in temporarily occupied and illegally annexed territories of Ukraine

_ De la un degetar de brânză la trei linguri de paste, imagini uimitoare arată cum arată cu adevărat o porție reală din mâncarea ta preferată

_ Ultrasunetele pot salva peștii din râurile hidroenergetice

_ Fiica unul stomatolog din București a fost agresată sexual în timp ce alerga prin Timișoara: Atacul s-a petrecut lângă o secție de poliție

_ Păsările marine pe cale de dispariție prezintă o flexibilitate individuală surprinzătoare de a se adapta la schimbările climatice

_ Clădirea infernală din care peste 20.000 de oameni uită să mai iasă

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

_ Prințul Harry ar fi putut exagera povești despre consumul său de cocaină pentru a „vinde cărți”, susțin avocații guvernului american în instanță, argumentând că dosarele sale de imigrare ar trebui păstrate secrete.

_ Cutremur cu magnitudinea 5,1 la 16 km nord-vest de Kuşadasi, Turcia

_ Primăria Capitalei anunță modificări la transportul public în zona Arcului de Triumf de Ziua Naţională

_ Cum a umplut Regina Maria a Danemarcei ultimele 10 zile cu patru ieșiri solo - în urma acelei călătorii „incomode” la schi, pe fondul zvonurilor „afacere”

_ Starea ad�ncă este foarte reală... S-a pornit oficial pe Joe Biden (VIDEO)

_ South Africa begins overseas voting for general elections end of May

_ Iranul a alertat Rusia despre posibilitatea unui atentat terorist înainte de masacrul de la Moscova

_ Visa CashApp RB (fosta AlphaTauri) dezvăluie monopostul său pentru sezonul 2024 în Formula 1

_ Nikki Haley spune că următorul președinte va fi o femeie: „Fie fie eu, fie Kamala Harris” (VIDEO)

_ Anunțul care a stârnit isterie. Un restaurant prestigios a venit cu reguli pentru părinții care vin însoțiți de copii

_ Vițel rar de rinocer javan observat în Indonezia

_ Preşedintele Iohannis a semnat decrete de decorare a Academiei de Studii Economice, Bursei de Valori Bucureşti, Asociaţiei Române a Băncilor

_ Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav va avea legături directe cu marile orașe din Europa

_ Viața - nimeni nu iese din ea viu. Deci, de ce este contemplarea morții un subiect atât de tabu? Am rugat cinci scriitori de top, toți în vârstă de 60 de ani și peste, să-și descrie sentimentele despre singurul certificat mort care ne confruntă cu toți

_ Fermierii spanioli blochează drumurile pentru a doua zi

_ Bucură-te cât mai poți: „Acesta este momentul „All-In-Lost””

_ Examinând modul în care orbitalii moleculari determină stabilitatea

_ Efectul Hall descoperă simetria ascunsă în spin-gheață

_ X ar putea introduce etichete pentru conturile de parodie

_ Jurnalul lui LIZ JONES: În care plâng încă o pierdere

_ Morgan Stanley: Oferta de gaze naturale îi avantajează pe europeni

_ De ce sunt atât de mulți americani care nu își pot găsi un loc de muncă chiar dacă sunt disperați să fie angajați?

_ SURSE Coaliția caută un candidat independent la Primăria Capitalei

_ Sumele plătite de partide în social media în primul trimestru

_ Corecțiile pieței contează mai mult decât credeți

_ EL ESTE IMUSCAT: Biden insulta puternic cand prezinta armatei trofeul comandantului-sef (VIDEO)

_ Taxifiștii din Tenerife au un pumn în fața turiștilor britanici șocați... în timp ce insula încearcă să se îndepărteze de turiștii din Marea Britanie „de clasă joasă”!


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16

Nr. de articole la aceasta sectiune: 927, afisate in 16 pagini.