14:36
Comentarii Adauga Comentariu

_ Solidaritate până la un punct: Polonia lasă garda jos și ridică toate blocajele la frontiera cu Ucraina / Embargoul cerealelor rămâne, însă, în vigoare

Solidaritate până la un punct: Polonia lasă garda jos și ridică toate blocajele la frontiera cu Ucraina / Embargoul cerealelor rămâne, însă, în vigoare

Transportatorii, iar apoi agricultorii polonezi au blocat timp de luni de zile frontiera, în semn de protest faţă de o concurenţă neloială, după intrarea în Polonia a unor mărfuri alimenhtare provenind din ţara vecină sfâşiată de război.

Aceste importuri au fost liberalizate în 2022 de către Bruxelles, ceea ce a condus la perturbări ale pieţei agricole şi alimentare în Polonia şi în ţările din Europa de Est.

Kievul a salutat imediat ridicarea barajelor.

„Toate pasajele” de frontieră sunt accesibile, a declarat luni AFP un purtător de cuvânt al Vamei, la Lublin, Michal Derus, după deblocarea în noaptea de duminică spre luni a postului Hrebenne.

Celelalte posturi de frontieră au fost deschise unele după altele, în urma unor decizii ale protestatrilor sau ale autortăţilor locale.

Organizatorii polonezi ai blocajelor spun că au ţinut cont de veştile recente din Ucraina.

Comandantul armetei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a recunoscut duminică că situaţia pe front s-a ”deteriorat” şi că trupele ruse - superioare ca număr şi echipament - au obţinut ”succese tactice” în mai multe zone.

„Noi suntem solidari cu Ucraina şi nu putem permite să piardă războiul”, iar din acest motiv „am decis să ne suspendăm manifestaţia, pe durata acestei perioade dificile”, a declarat AFP Roman Kondrow, care conduce organizaţia ”Campania păcălită” - coordonatoarea protestelor la frontieră.

„Ca agrocultori şi ca oameni, înţelegem situaţia dificilă şi extremă a acestor familii şi acestor persoane” din Ucraina, a dat el asigurări, şi ”nu trebuie să le facem sarcina şi mai dificilă”.

Potrivit lui Derus, „de-acum toate TIR-urile sunt autorizate să treacă, mai puţin dacă transportă produse” supuse unui embargo impus de Polonia - cerealelor.

„Dacă TIR-urile transportă acest fel de produse (supuse embargoului), vor fi sigilate şi vor putea să treacă numai în tranzit”, a precizat el.

Ministrul ucrainean demisionar al Agriculturii Mîkola Sîrski s-a felicitat de ridicarea blocajelor.

„Ne exprimăm recunoştinţa faţă de ministerul polonez pentru munca sa constructivă cu privire la blocarea frontierei. Mulţumim şi asociaţiilor sectoriale din ambele ţări”, a scris ministrul.

Această măsură a fost luată în contextul în care nu s-a semnat încă vreun acord între autorităţile poloneze şi agricultori, pe de o parte, şi nici între Varşovia şi Kiev, pe de altă parte.

Potrivit Ministerului polonez al Agriculturii, suspendarea protestelor la frontieră a fost şi rezultatul unor negocieri purtate în permanenţă cu reprezentanţi ai lumii agricole şi intervin în urma unor anunţuri de ajutoare ale Guvernului destinate celor care nu reuşeşsc să-şi vândă stocurile de grâu pe o piaă saturată.

Negocieri bilaterale „deloc uşoare” între minister şi asociaţii continuă, a dat asigurări luni Solski, care a anunţat o urnătoare rundă de negocieri la 7 mai.

Sectorul agricol şi principalele căi de export la Marea Neagră ale Ucrainei au fost paralizate de invazia rusă din 2022.

Cu scopul de a o ajuta, Bruxellesul a anulat în acel an taxele vamale impuse mărfurilor ucrainene care tranzitează Uniunea Euroepană (UE).

Însă - din cauza problemelor logistice şi fraudelor -, o mare parte a exporturilor ucrainene destinate unor terţe ţări au rămas în Polonia, în detrimentul producătorilor locali.

Barajele de la frontieră şi diferende cu privire la cereale au pus la grea încercare relaţiile Varşoviei cu Kievul, în pofida faptului că Polonia dă în continuare dovadă de o susţinere de nezdruncinat a vecinului său de la începutul atacului rus.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ Record de beneficiari de ajutor social în decembrie 2023

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Prima săptămână Apple Vision Pro: impresii, predicții, proști

_ Rep. Andy Biggs privind proiectul de lege privind ajutorul Ucrainei de 60 de miliarde de dolari: Președintele Johnson „Alcătuiește o coaliție cu democrații”, am putea rezolva criza frontierei de sud „Cu doar o fracțiune din bani”

_ Biden spune că abordarea lui Netanyahu privind războiul din Gaza este o "greşeală"

_ Informația pe care Putin o ține la secret din 2022, făcută publică de președintele Ucrainei. Ce nu vrea liderul rus să se știe

_ VIDEO Atac extrem de dur la o bază militară din Pakistan: cel puțin 13 oameni au murit, după ce rebelii au intrat cu un camion cu explozibili în post

_ Jürgen Klopp, mai popular la Liverpool decât Taylor Swift

_ Klaus Iohannis a semnat: S-a dat undă verde finanțării pentru 42,3 kilometri din A3

_ Fratele studentului universitar Grace O'Malley-Kumar crede că ucigașul de cuțit din Nottingham, Valdo Calocane, „nu a fost schizofrenic” în timpul furiei – deoarece KC de top spune că „ceva a mers prost” cu modul în care CPS a tratat familiile victimelor

_ Groază când purceii sunt zdrobiți până la moarte de mama lor în urma unui șir de spargeri la ferma Armatei Salvării

_ ​Caritatea recrutează sute de voluntari în efortul de a bloca zborurile migranților ilegali către Rwanda

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ PM Ciolacu meets Moldovan deputy PM: Romania will continue to support Chisinau in EU accession negotiation process

_ Ion Cristoiu: Cum m-am apucat de Candiano-Popescu

_ Incident. O navă de război germană a deschis, din greşeală, focul spre o dronă americană

_ Camera Lorzilor nealeși îi sfidează DIN NOU pe parlamentari modificând proiectul de lege emblematic al lui Rishi Sunak, Rwanda, în continuarea disputei parlamentare cu privire la schema de deportare a migranților

_ De ce trebuie să regândim ceea ce știm despre praf

_ Alex de Minaur, eliminat în optimile de finală ale turneului de la Barcelona (ATP)

_ Incendiu într-un bloc: 20 de persoane au evacuate la Ploiești

_ Administratorul Biden se pregătește să escorteze încărcături de haitiani în Florida în timp ce țara din Caraibe implodește: raport

_ 'Avem bani de pensii'. Marcel Ciolacu spulberă îngrijorările a milioane de români

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: "Întreaga artă a războiului e bazată pe înşelătorie"

_ Un antreprenor mănâncă opera de artă „Banana” pe care a cumpărat-o cu 6,2 milioane de dolari

_ Apel mondial pentru combaterea drogurilor sintetice

_ SUA deschide o bază de rachete provocatoare în Polonia

_ O generație pierdută din cauza anxietății climatice

_ Sora lui Kim Jong-un entuziasmată de un cadou primit de fratele său de la Putin

Micul Stalinist Nicușor Soros Dan ne spune că a&i lua unui om dreptul de a candida și milioanelor de români dreptul de a-l vota fără o condamnare "e o decizie corectă". Poate in URSS-ul lui Lenin, plicușor cu bani de la Soros

Bolșevicii de ieri, Soroșiștii de azi. "Nu exista persoane nevinovate exista doar persoane de care nu ne-am ocupat destul". Lui Călin Georgescu i se aduc acuzații care le depășesc pe cele date românilor de paukeristii bolsevici in anii 50

_ Polarimetrie de înaltă rezoluție spațială asistată de rețea neuronală cu metasuprafețe chirale neintercalate

_ „O luptă pentru modul tău de viață”: ministrul culturii al Lituaniei despre dezinformarea Ucrainei și a Rusiei

_ Moscova caută o apropiere de Afganistan - Rusia vrea să scoată talibanii de pe lista organizațiilor teroriste

_ O presupusă ascunzătoare de arme a Hamas, descoperită în sudul Bulgariei

_ MIT va renunța la școlarizare pentru studenții noi, eligibili

_ Liverpool a ajuns la un acord cu Feyenoord pentru Arne Slot

_ Cercetătorii pun în lumină schimbările rapide din ecosistemele arctice și boreale

_ Jurnalistul care a afirmat că regina Letizia ar avea „relații romantice cu fostul cumnat” este demis de ziarul spaniol după 20 de ani – dar insistă că „nu regretă”

_ Fată de 15 ani, bătută cu mânerul lopeții de propriul tată pentru că vorbea cu băieți pe internet

_ Lovitură de teatru înainte de alegeri: Președintele USR Alba a trecut la PSD

_ Adrian Sârbu: Ai câştigat. Ai desfiinţat Democrativa. Pe 1 şi pe 8 Decembrie, dacă nu ţi-e frică, le-o dai în vot!

_ Un dulap de iarnă care să vă țină de cald

_ Polonia respinge întâlnirea la granița cu Ucraina pentru a pune capăt protestelor fermierilor

_ Interferența cuantică ar putea duce la tranzistoare mai mici, mai rapide și mai eficiente din punct de vedere energetic

_ Accident între un autobuz și un autoturism, în județul Alba

_ Traian Băsescu dezvăluie sondajul care l-a determinat pe Ludovic Orban să se retragă: L-am încurajat

_ Situația s-a schimbat radical: de ce au ajuns ungurii să-și facă cumpărăturile în România

_ CEO-ul SAAB spune că riscul de război în creștere conduce cheltuielile pentru apărare; Stocuri de rachete în piața taurească

_ YouTuber dispărut este găsit împușcat mort pe un drum de pământ, încătușat, înfășurat într-un cearșaf cu ochii închiși pe fondul temerilor că banda Los Chapitos l-a torturat

_ Internaționalul brazilian Anderson va părăsi Lazio la Palmeiras

_ Consumul de bere a scăzut în România

_ Studiul privind țestoasele gigantice din Galapagos sugerează că acestea pot fi în pericol din cauza arborilor invazivi de Cedrela odorata

_ Trei bărbați prinși în flagrant cu un kilogram de cocaină, în Galați: Dealerii au fost reținuți

_ Australianul Beale joacă primul joc de când a fost scutit de agresiune sexuală

_ NBA Junior a strâns la start 350 de copii din 5 judeţe

_ În cadrul regimului de fitness obositor al lui Coleen Rooney, de la genuflexiuni la duș la sesiuni de spin, în timp ce își arată silueta incredibilă în dușul din Jungle

_ Primele impresii ale turiştilor ruşi din Coreea de Nord


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88

Nr. de articole la aceasta sectiune: 5234, afisate in 88 pagini.