19:33
Comentarii Adauga Comentariu

Angela Merkel, nou rezultat negativ la testul de coronavirus; rezultat pozitiv pentru vicepremierul spaniol Carmen Calvo

Cancelarul german Angela Merkel a avut miercuri din nou rezultat negativ și la al doilea test pentru coronavirus, dar va rămâne în carantină la domiciliu până la efectuarea celui de-al treilea test, probabil săptămâna viitoare, în timp ce un rezultat pozitiv pentru un asemenea test a venit în aceeași zi pentru vicepremierul spaniol Carmen Calvo, potrivit agenției EFE.

Purtătorul de cuvânt al guvernului german Steffen Seibert a anunțat rezultatul noului test, la două zile după ce Angela Merkel îl efectuase pe primul. Ea a fost vaccinată vineri de un medic împotriva pneumococului, o bacterie ce provoacă pneumonie, și a intrat în carantină duminică după ce a aflat că medicul cu care a intrat în contact a fost testat pozitiv.

De atunci, șefa guvernului de la Berlin lucrează de acasă, luni conducând prin videoconferință o ședință de guvern la care s-a aprobat un pachet amplu de măsuri împotriva crizei generate de pandemia de COVID-19. Merkel a urmărit miercuri tot de acasă ședința Bundestagului (parlamentul federal) la care a fost aprobat planul național cu măsuri economice și financiare ce însumează 750 de miliarde de euro.

În Spania însă, adjuncta șefului guvernului de la Madrid, Carmen Calvo, a fost tot miercuri confirmată ca fiind infectată cu noul coronavirus, după ce fusese spitalizată duminică cu o infecție respiratorie, conform unor surse guvernamentale. Carmen Calvo efectuase anterior și alte teste pentru depistarea coronavirusului, al căror rezultat a fost negativ.

Spania și Germania sunt, după Italia, statele europene cu cel mai mare număr de cazuri de infectare cu noul coronavirus, având miercuri confirmate 47.610 și, respectiv, 35.740 infectări. Dar între ele este o mare diferență în privința numărului deceselor provocate de COVID-19. În timp ce Spania are 3.434 decese, Germania a înregistrat până în prezent numai 186, potrivit worldometers.info. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Câți morți vor fi în București? Și PROIECȚII ACTUALIZATE PENTRU CORONAVIRUS PENTRU APRILIE, MAI, IUNIE ȘI IULIE ÎN SUA: PREGĂTIȚI PENTRU PESTE 90.000 DE DECESE ÎN FIRST WAVE

Ciocoii vechi și noi. Cadrele medicale infectate la Suceava stau și câte 30 pe secție, șeful CJ Gheorghe Flutur e „într-o rezervă cu duș”

Autoritățile ne mint ca porcii că vârful va avea doar "10.000" de infectați în România. Atâta și-au propus ei. Publicați mă estimarea mincinoșilor. Cum ați ajuns la minciuna asta?

JAPONIA S-A SALVAT. Coronavirus: Japonia interzice cetățenilor din China, SUA și majoritate Europei să intre pe teritoriul său

De ce cel de-al doilea val al gripei spaniole din 1918 a fost atât de mortal

Predicțiile autorităților americane din sănătate care își informează cetățenii corect: "O să avem milioane de infectați și între 100.000 și 200.000 de morți.". Vă dați seama cum vă dezinformează și vă mint Lodovicii cu "10.000 de infectați"?

ROMÂNIA 29-Martie Ziua 16-a: PENTRU AUTORITĂȚI: ÎNTĂRIȚI IZOLAREA, OPRIȚI TOATE ACTIVITĂȚILE NEVITALE, OPRITI TRENDUL MORTAL: Dacă trendul rămâne așa ne ducem la peste 5.000 de morți la vârful epidemiei și la 10.000 - 12.000 de morți la sfârșitul ei.

Coronavirus: localnicii cred că numărul real al persoanelor decedate în Wuhan ar putea fi mult mai mare

Coronavirus: Poliția din Derbyshire, "în șoc absolut din cauza unei petreceri de zile mari"

Băsescu arătă cu degetul spre cuplul de tembeli inconștienți Lodovic-Werner care au dus România spre catastrofă. "Bătălia e deja pierdută. Sunt cu o lună în urma evoluţiei epidemiei. Ori ne izolăm în casă sau ne refugiem în munţi"

Coronavirus. Cine sunt cei 42 de Morți Oficiali de Coronavirus.

Coronavirus: Poliția supraveghează supermarketurile din Sicilia după ce localnicii au început să jefuiască magazinele din lipsa banilor

Coronavirus în România LIVE UPDATE. Numărul deceselor provocate de Covid-19 a ajuns la 43 în România. 1,815 de persoane infectate, în total

CITATUL ZILEI

HOROSCOP 30 MARTIE 2020: Zodiile de Aer vor avea începând de azi putere de lucru și rezistență mai mare

Coronavirus: China raportează 31 de noi cazuri și 4 decese

Franța raportează 2.606 decese cauzate de coronavirus

Inconștiența a doi tembeli Lodovic și Werner ne poate costa foarte multe Vieți. Ordonanța Militară 2 face doar "recomandări" cu privire la izolarea oamenilor la Domiciliu în loc să ia Decizii. Mii de oameni s-au plimbat prin parcuri și pe alei.

Edward Snowden: Pandemia de Covid-19 le va permite guvernelor să colecteze date în mod abuziv de la cetățeni

20.000 de medici retrași au revenit la datorie în Marea Britanie

Coreea de Nord spune că a efectuat testarea de succes a mai multor lansatoare de rachete

Kate Winslet, Matt Damon și Laurence Fishburne dau sfaturi pentru a preveni răspândirea COVID-19

Cuba: Canalul Russia Today în limba spaniolă va începe să emită de luni în Cuba

Un om din Deva a murit joi și a fost diagnosticat cu COVID-19 sâmbătă. Aproape jumătate dintre decedați n-au beneficiat de tratament adecvat.

Francezii, furioși față de guvern și elite în criza COVID-19: "Știau și au decis să ne sacrifice. Niciun test pentru săraci"

Cu toții o știm și o iubim pe FETIȚA ZURLI. CUM ARATĂ în realitate, cum o CHEAMĂ de fapt și ce VÂRSTĂ are | VIDEO

O asistentă din New York a distribuit o poză tulburătoare prin care atrage atenția asupra realității cu care ne confruntăm

Cântărețul de country, Joe Diffie, a murit la 61 de ani din cauza coronavirusului

Medic american, mesaj emoționant despre pacienții cu Covid-19: I-am spus unei femei prin FaceTime că soțul ei moare

Damian Drăghici, concert din balconul apartamentului. Reacția vecinilor | VIDEO

Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă temporar, luni, în zone din București și județele Ilfov și Giurgiu

Spania a salvat până acum 247 de imigranți africani în apropierea Insulelor Canare pe perioada stării de urgență

Polonia: Principala candidată a opoziției cheamă la boicotarea alegerilor prezidențiale din 10 mai

Securistoizii soroșiști de la Digi24 au lansat Fake News-ul că "Testele Rapide nu sunt bune". Spania a cumpărat 340.000 teste false din China. Reacția guvernului de la Beijing a fost imediată: Ați cumpărat teste rapide ce nu aveau licență de comercializare

Harghita: Centrul de Transfuzii Sanguine din Miercurea Ciuc suspendă temporar recoltarea de sânge

Transelectrica a finalizat supraînălțarea liniilor electrice aeriene din zona Străpungerii Nicolae Grigorescu - Splai Dudescu

Un criminal în serie condamnat, care a ucis cel puțin 10 femei, a fost găsit mort în celula sa

Fotbal/Coronavirus: Neymar respectă bine regulile izolării, afirmă anturajul său

Cod Galben de vânt, valabil în mai multe județe din Moldova

Donald Trump a extins perioada de valabilitate a recomandărilor privind distanțarea socială

Coronavirus în lume LIVE UPDATE. Numărul de cazuri din Statele Unite l-a depășit pe cel din Italia. Peste 721.000 de oameni infectați cu Covid-19 la nivel mondial

Spitalul Județean Deva intră în carantină. Nimeni nu intră, nimeni nu iese timp de 14 zile

Hunedoara: Măsuri speciale la Spitalul Județean de Urgență Deva pentru următoarele 14 zile

Tăriceanu: La unele produse prețurile au crescut fără un motiv vizibil

Vrancea: Două femei au decedat, la Jariștea, într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Coreea de Nord susține că ultimul test cu rachete a fost un succes

O carte pe zi: "Trei femei", de Lisa Taddeo

Criza coronavirusului amână planurile Bulgariei de a adera la zona euro

"Coronavirusul n-a aparut așa cum crede lumea". Concluzia virusologilor: COVID-19 a ajuns la stadiul actual în ani ori decenii

Jurnalul de carantină al Anei în Londra, EPISODUL 8: "Lucrurile par mai simple, iar toleranța față de mine și de alții crește"

Wimbledon ar urma să fie amânat din cauza pandemiei de coronavirus

Ședință de guvern desfășurată în regim de videoconferință, la ora 17.00, LIVE pe www.mediafax.ro

Un jucător din Premier League donează tablete vârstnicilor afectați de coronavirus

Coronavirus: Premierul vietnamez atenționează orașele Hanoi și Ho Și Min să se pregătească pentru carantină

Cântărețul de muzică country Joe Diffie a murit din cauza noului coronavirus

Renault a oprit producția la fabricile sale din întreaga lumea. Există și două excepții

China crede că a găsit Pacientul Zero: militar american venit în octombrie la Wuhan. China a cerut SUA să elibereze informații despre sănătatea sportivilor militari americani care au venit la Wuhan în octombrie 2019, la jocurile sportive militare.

Coronavirus: Numărul cazurilor din Germania a urcat la 57.298 (Institutul Robert Koch)

Coronavirus: Federația internațională de tenis de masă a prelungit suspendarea competițiilor sale până la 30 iunie

Ședință de guvern desfășurată în regim de videoconferință, la ora 17,00


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 446, afisate in 8 pagini.



ieri 05:30 CITATUL ZILEI