Dumitru Crudu: Provocatorii ruși din Chișinău

Nu erau mulți, dar erau foarte gălăgioși. Patru stăteau pe loc, iar unul făcea cercuri în jurul lor, răcnind de-a valma cu ei, ca să ne reducă la tăcere. Vocile lor răgușite se izbeau de vocile noastre ca niște pietre aruncate în geamuri. Fluturau și steaguri rusești deasupra capetelor, strigând peste noi că Putin e salvarea noastră. Noi totuși eram mai mulți și vocile noastre țâșneau din larma glasurilor lor ca niște păsări din colivie. Între ei și noi curgeau șuvoaie de mașini. Apoi au prins la curaj și au traversat strada, pe roșu, impunându-i pe șoferi să frâneze brusc și să-i înjure, iscând o nouă învălmășeală. În mâini le-au răsărit nu știu de unde și portrete de-ale lui Putin, pe care le fluturau înaintea mașinilor ca flamura aia roșie în fața bivolilor spanioli.

Veneau spre noi. Câțiva își țineau o mână în buzunar și un steag rusesc îndreptat spre noi ca pe o lance. Foarte mulți dintre ei erau rași în cap, iar unii n-aveau dinți în gură. Veneau spre noi și erau din ce în ce mai mulți, de parcă ar fi căzut din cer. Unii veneau cu portretele lui Putin în mâna stângă și cu o bâtă dosită la spate. Un detașament de poliție s-a înșiruit între noi, nelăsându-i să înainteze. Ei însă erau mai mulți și se aruncau cu umerii în polițiști pentru a-i împrăștia. Scopul lor final era să pună mâna pe noi.

Păzindu-ne pentru a nu fi atacați, polițiștii ne-au trecut strada. Unii dintre ei au reușit să ne smulgă câteva portrete din mâini și să le calce în picioare, fără să se uite măcar ce scrie pe ele. Un căpitan de poliție ne ceru să ne ducem acasă, temându-se că ăia vor trece strada și or să ne atace. Nimeni dintre noi n-a vrut să plece. Atunci căpitanul ăla de poliție ne-a cerut ca măcar să nu mai strigăm Slava Ucrainei, pentru a nu-i întărâta și mai mult. N-am vrut nici asta. Am continuat în continuare să strigăm Slava Ucrainei, cu toate că acum făcusem schimb de poziții, noi eram în fața spitalului, unde s-au adunat ei dimineață și ei erau majoritari, iar noi, în minoritate. Câțiva dintre ei au aruncat cu pietre în noi. Lui Gabi i-au spart capul și un polițist l-a condus la spitalul din spatele nostru. Pancarta sa – pictată de el- mi-a lăsat-o mie. Pe ea scria Victorie Ucrainei. Acum aveam două pancarte pe care scria Victorie Ucrainei și pe ambele le țineam deasupra capului.

Un nou detașament de polițiști i-a înconjurat, nepermițându-le să treacă strada. Curajul lor a mai scăzut.

Foarte mulți dintre ei erau rași în cap, iar unii arătau ca niște boschetari. Când au plecat din fața Ambasadei Rusiei,  m-am luat după ei. Cei rași în cap au coborât pe strada Columna, unde au urcat în trei camioane cu gratii la ferestre. Care au plecat imediat în josul străzii. Cei care au rămas s-au strâns în spatele fabricii Bucuria, în jurul unui domn îmbrăcat la patru ace. Rufoși și jerpeliți, i-au predat steagurile și portretele lui Putin, pe care acesta le stivui în portbagajul unei mașini negre și înalte cât un tanc. Fiecăruia dintre ei le-a înmânat câte un plic smântânos și a plecat, rulând mașina pe poarta Ambasadei Rusiei.

Tipii au coborât la vale în mod organizat, dispărând unul câte unul într-o bombă din piața Cantemir, unde fiecare dintre ei s-a întors de la bar cu câteo sticlă de votcă, dar nu și cu pahare. De pahare s-au lipsit. Sticla aia nu au pus-o nici pentru o clipă pe masă, de parcă se temeau să nu le-o fure cineva. Le țineau ridicate în aer la fel cum, acum câteva clipe, nu demult, au ținut înălțate deasupra capetelor portretele lui Putin și steagurile Rusiei. Sentimentul care li se așternu pe față era de triumf. Au câștigat.

Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.

(Fluierul)