14:50
Comentarii Adauga Comentariu

EXCLUSIV: Muzeul de locomotive cu abur din Reşiţa va fi vândut pe bucăţi. Primăria a luat act de intenţie



Muzeul Locomotivelor cu Abur – cel mai mare obiectiv tehnic în aer liber din Europa vândut la licitaţie, pe bucăţi, din cauza datoriilor.

„Aceste locomotive nu ne aparţin. Noi avem doar şansa de a fi, vremelnic, contemporani cu ele”.

Aşa este descris muzeul de locomotive cu abur din Reşiţa de către actualul proprietar, Fundaţia Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa. Din păcate, acest slogan riscă să se adeverească… Simbolurile metalurgiei româneşti, de o valoare inestimabilă ar putea ajunge în posesia cine ştie cui, din cauza unei datorii de aproximativ 180.000 lei.

Pe surse am aflat că datoria este una mai veche şi provine încă din septembrie 2012 când la Reşiţa au fost marcaţi într-un cadru festiv 140 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur la Reşiţa şi 40 de ani de la înfiinţarea muzeului pe actualul amplasament, adică zona Triaj din municipiul Reşiţa. locomotive 3Între timp Societatea HYDRO-ENGINEERING a intrat în insolvenţă, iar datoria nu a mai fost plătită.

După o evaluare prealabilă, debitorul a constatat că modelul CFR 150.038 ar acoperi valoric datoria. Din aceeaşi sursă am aflat că, fizic, locomotiva nu va fi mutată din loc, ea rămâne în continuare în patrimoniul muzeului, însă dacă va fi adjudecată la licitaţia organizată la jumătatea lunii iunie, aceasta îşi va schimba proprietarul.

Amintim că, Muzeul de locomotive cu abur din Reşiţa, monument istoric a fost pus sub sechestru după ce Fundaţia Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa a pierdut în instanţă, un proces cu societatea HYDRO-ENGINEERING.

Omul de cultură dr. Ada D. Cruceanu spune că agitaţia produsă în jurul Muzeului de Locomotive cu Abur din Reşiţa este inutilă şi nu foloseşte cu nimic comunităţii, înstrăinarea bunurilor cu valoare de patrimoniu fiind aproape imposibilă:

Problemele au apărut în 2015, atunci când Curtea de Apel Timişoara a anulat un contract de sponsorizare şi unul de donaţie. Documentele au fost catalogate ca fiind “frauduloase”, iar fundaţia trebuia să restituie sumele respective, lucru ce nu s-a întâmplat. Curtea de Apel Timişoara dispune anularea actelor frauduloase reprezentate de contractul de sponsorizare nr. 1114/15.09.2011, închelat între pârâte, pentru suma de 15.000 lei şi contractul de sponsorizare nr. 10/24.05.2012, încheiat între aceleaşi pârâte, pentru suma de 157.000 lei. Obligă pârâta FUNDAŢIA UZINELE DE FIER ŞI DOMENIILE REŞIŢA să restituie patrimoniului debitoarei sumele de 15.000 lei şi 157.000 lei, primite în temeiul sus identificatelor acte juridice. Definitivă. locomotiveViceprimarul Ioan Crina îi linişteşte pe reşiţeni şi spune că nu există riscul ca locomotivele să fie înstrăinate: Audio Player 00:0000:00Use Up/Down Arrow keys to increase or decrease volume. Viceprimarul cu atribuţii de primar a menţionat într-una din şedinţele de Consiliu local din luna martie că este vorba deocamdată doar de sechestru. Dacă se va ajunge la licitaţie, nu se pune problema să nu intervenim, a mai spus Crina.

Iată aici poziţia Primăriei Reşiţa:

Ca urmare a anunțului de vânzare imobiliară întocmit de către Birou Executor judecătoresc “Brad T. Gheorghe” din 26.05.2016 prin care se aduce la cunoștința publică faptul că în data 15.06.2016, ora 11, la adresa din Reșița, Calea Timișoarei, FN zona Triaj, jud Caraș-Severin, va avea loc vânzarea prin licitație publică a următorului bun de importanță tehnică – Locmotiva cu abur seria 150.038, material-oțel, fontă, alamă, turnare, prelucrări prin așchiere, L=22,24, G=86,85, V=80 km/h, data fabricației 1955, stare de conservare bună, Tip 1 E-hn, nr. de fabricație 723/1955, la prețul de 154.350 lei (reprezentând 50% din prețul inițial de 308.700 lei -contravaloarea sumei de 69.100 de euro), vă comunicăm următoarele: Bunul mobil (Locomotiva cu abur la care se face referire în înștiințare) a fost inclus în categoria Tezaur Național de către Ministerul Culturii și nu poate fi vândut fără avizul Ministerului Culturii, orice vânzare fără acest aviz fiind nulă.

Primăria Municipiului Reșița a transmis o adresă către Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalte Curte de Casație și Justiție, Serviciul Teritorial Timișoara, în vederea analizării oportunității instituirii sechestrului asigurător conform prevederilor legislative și ținând cont de adresa Ministerului Public în dosarul nr. 48/P/2012 și înaintată Curții de Apel Timișoara, în dosarul nr. 13474/3/2013**/a1, din care rezultă faptul că a fost extinsă urmărirea penală și pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpații Chebuțiu Adrian și Preda Adrian Coriolan, obiectul dosarului fiind și cu privire la modul de ieșire din patrimoniul UCM Reșița a activelor (locomotive) transmise în cursul anului 2010 către Fundația Uzinele de Fier și Domeniile Reșița UDR.

În opinia municipalității, această măsură de indisponibilizare este oportună pentru protejarea acestui tezaur al industriei din România, protecție necesară până la clarificarea aspectelor legate de proprietatea acestora.

Totodată, la solicitarea transmisă de Biroul executor judecătoresc “Brad T. Gheorghe”, administrația locală a transmis răspunsul în care se menționează că, potrivit prevederilor legislative în vigoare, Legea 60/1991privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, și prevederilor art. 683 din Codul de procedură civilă, nu se poate da curs solicitării și nu se aprobă organizarea unei licitații publice pe terenul aflat în domeniul public al municipiului Reșița, existând posibilitatea de a organiza licitația publică „la locul unde debitorul realizează venituri”.

Înființat în anul 1972, muzeul a fost amenajat la aniversarea unui secol de fabricare a locomotivelor cu abur la Reșița, prin eforturile inginerului Mircea Popa, director al Uzinelor reșițene pe atunci.

Sunt expuse 16 locomotive din diverse epoci de construcție, dintre care 14 sunt produse la Reșița. Primele trei locomotive au fost reproduse după un prototip construit la Viena în anul 1871 și numit ”Szekul”, întrucât era destinat liniei Reșița-Secu (Secul).

Cel mai important exponat al muzeului este locomotiva ‘Resicza’, prima din cele trei locomotive cu aburi construite în spațiul sud-est european, la Reșița, între anii 1872-1873. Aceasta este expusă pe un piedestal chiar la intrarea în muzeu, suferind puține modificări de-a lungul vremii. Proiectată de John Haswell, piesa are 4.48 m lungime și o greutate în serviciu de 11,5 tone.

A fost recuperată în anul 1961 de la Câmpia Turzii, unde fusese garată pe o linie de manevră. Este o locomotivă tender cu două roți cuplate, care se poate înscrie în curbe cu raza de maxim 45 m, are o forță de tracțiune de 1125 kg și 45 CP la viteza de 11 km/h.

Un alt exponat deosebit este Locomotiva 230.516, fabricată în 1936, clasată în Tezaurul Patrimoniului Național Cultural. Aceasta a oprit în spatele Muzeului de Locomotive cu Abur din municipiu, tractând o garnitură nu mai puțin valoroasă din punct de vedere istoric — Trenul Regal. Locomotiva a fost comandată, de către Regele Ferdinand, societății Ernesto Breda, din Milano, cu specificația ca vagoanele sale să-i poată oferi tot confortul pe parcursul călătoriilor sale oficiale. Garnitura a fost finalizată după moartea Regelui, dar în vagoanele sale au călătorit, de-a lungul timpului, Carol al II-lea, Mihai I, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu, dar și demnitari străini, precum Gerald Ford, Henry Kissinger, Leonid Brejnev, Erich Honecker și Todor Jivkov.

În total la Reșița au fost fabricate 1.491 de locomotive cu aburi, până în anul 1964, când s-a trecut la producerea de locomotive Diesel și mai apoi electrice. Fabricația locomotivelor cu aburi la Reșița s-a încheiat cu 10 locomotive de ecartament normal, din seria 150.000, destinate exportului. Cu două excepții, cele 16 piese din Muzeul de astăzi, concentrează istoria de aproape un secol al acestei componente a industriei reșițene, printe exponate numărându-se:

”HUNGARIA 4” — vedeta incontestabilă a locomotivelor reșițene din acea epocă, ce a fost expusă în 1873 la Expoziția mondială de la Viena; Locomotiva forestieră CFF 704.209, fabricație StEG Viena (1909); Locomotiva de ecartament normal, seria 50.025, fabricație Henschel-Kassel (1921); Locomotiva forestieră CFF 704.404 (1944); Locomotiva tender uzinală CFU 28 (1960).

Ultimul tip de locomotivă cu abur fabricată în România a fost Locomotiva seria 150.000 cu ecartament normal și tender separat, și a constituit tipul de bază cel mai modern utilizat de Căile Ferate Române pentru remorcarea trenurilor de marfă.

Din anul 2004, Muzeul Locomotivelor cu Abur de la Reșița se află pe Lista Monumentelor Istorice, fiecare piesă din muzeu fiind clasată ca obiect de tezaur al Ministerului Culturii, a precizat pentru Radio Reşiţa dr. Dumitru Ţeicu – directorul Muzeului Banatului montan din municipiul de pe Bârzava.

Vom reveni cu informaţii!

sursa : Echipa Radio România Reşiţa


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

După ce un om Vaccinat antigripal a Murit de gripă....progresiștii soroșiști de la USR anunță din nou că vor susține vaccinarea obligatorie făcută cu Forța

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

Cum recunoașteți modelele străvechi de pe IE față de cele inventate recent. Cum recunoști o IE cu modele străvechi românești, de UN KITSCH.

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

"Litoralul Vestului", lacul cu plajă și nisip fin din România care atrage anual turiști, devine oficial stațiune turistică GALERIE FOTO

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

COMENTARIU Marius Oprea: S-a rezolvat creșterea pensiilor: crește vîrsta de pensionare și o să muncim pînă murim

Andreea Bălan, în fruntea paradei gay alături Michael Roth ministru de stat al Germaniei pentru Afaceri Externe, Violeta Alexandru ministru delegat pentru dialog civic, Dean Thompson - șef adjunct al ambasadei SUA Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii.

Noi criterii de carantină și izolare pentru cei care intră în România din alte state europene. Cum se vor stabili excepțiile

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

"SOLUȚIA" LUI SOROS LA CRIZA COVID. Soros vrea ca țările UE să elibereze Titluri de Stat Perpetue pentru ca popoarele UE să plătească VEȘNIC, 5 miliarde de euro dobândă în FIECARE an. Asta l-a dus mintea de speculant pe SOROS.

Rețea infracțională care utiliza o aplicație criptată, anihilată în Europa. Sute de suspecți, arestați

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Epidemiogul Fauci consideră că noua mutație a virusului poate conduce la răspândirea mai rapidă a COVID-19

Cristoiu: Un mesaj care-mi spune că Teodorovici știe ce știe despre șansele lui de a ajunge șef PSD

Nicuşor Dan a făcut publice numele marilor donatori din campania sa

Cluj: Un bărbat și o femeie, morți în accident pe A3

Prețuri exorbitate pe LITORAL. Un sejur la hotel de 2 stele, în Jupiter, a ajuns să coste cât unul în Mamaia, la 3 stele

Focar de COVID-19 la un hotel din Australia: angajații au făcut sex cu persoanele carantinate

Primul hotel placat cu aur s-a deschis în Vietnam. Cât costă o cameră pe noapte. VIDEO

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 3 iulie: Statele Unite, nou record la numărul de infectări: 55.000 într-o singură zi. Ce se întâmplă în alte țări

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 3 iulie

CITATUL ZILEI

COMENTARIU Valeriu Șuhan: Nasol, sunt alb și sunt straight

Myanmar - Au fost reluate operațiunile de căutare la mina de jad unde au murit 162 de persoane

Iohannis a promulgat legea care dă acces la educația online, ceea ce va flexibiliza învățâmântul din toamnă

După caniculă, în București revin ploile. ANM anunță vremea în Capitală.

Lege promulgată: MEC asigură fiecărui elev sau cadru didactic, la cerere, un laptop sau o tabletă

Au devenit cea mai INFESTATĂ țară de pe continent. Bilanțul zilnic a depășit 8.000 de cazuri COVID-19

S-au vindecat de coronavirus, dar s-au infectat iar! Șase astfel de cazuri depistate într-un județ din țară

Leo Messi joacă fără pauză! Încă o performanță pentru vedeta Barcelonei

METEO. ANM a emis cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru jumătate din țară

Coronavirus în Coreea de Nord. Liderul Kim Jong-un, despre "succesul măreț" al țării în lupta cu epidemia

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

HOROSCOP 3 IULIE 2020: Zi tensionată pentru zodiile Mutabile

Ion Cristoiu, despre relaxarea "cu dedicație" pentru ambasade: "Ori virusul este periculos și atunci cererea ambasadorului a fost sinucigașă, ori nu este periculos și ăștia fac mișto de noi". Despre GCS: "Este alcătuit din persoane mediocre"

Urs lovit mortal de o mașină, pe un drum național din Harghita

Orban: Am făcut un sondaj, 83% dintre români vor să își petreacă concediul în România

Ion Cristoiu: Un mesaj care-mi spune că Eugen Teodorovici știe el ce știe despre șansele sale de a ajunge președintele PSD

Atenţionare de călătorie transmisă de MAE: Este COD ROŞU de ploi şi furtuni în Italia

VIDEO 22 martie 2016: Trei explozii la Bruxelles 34 de morți şi 250 de răniți. Două pe aeroport la check-in-ul cursei America Airlines şi la cafetăria Starbuck care au făcut 14 morți şi una la metrou care a făcut 20 morți.

DOCUMENTAR: 125 de ani de la nașterea poetului Ion Pillat

Baschet: Președintele Donald Trump l-a decorat pe Bob Cousy (91 ani), legendă a NBA

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

TICĂLOȘII. IATĂ ce fac acești USR-iști, porecliți pe drept cuvânt "Uniunea lui Soros din România". Deputații USR s-au abținut la votul - ce marca Unirea Transilvaniei cu România - la legea privind declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon

OPRIȚI VÂNZAREA SĂRII, NEMERNICILOR. Salrom are un nou consiliu de administrație. Fondul Proprietatea, acţionar cu 49%, forţează listarea companiei la bursă caz în care Statul își va pierde pachetul majoritar de 51%

Tragedie în lumea artelor marțiale mixte. Tatăl campionului din UFC, Khabib Nurmagomedov, a murit în urma infecției cu coronavirus

Fotbal: FIFA vrea să introducă o tehnologie de depistare a ofsaidurilor la CM 2022

Fotbal: Real Madrid, tot mai aproape de titlul de campioană a Spaniei

Franța: Guvernul condus de premierul Edouard Philippe a demisionat

Ministerul Culturii, despre româncele - membre în instituția ce decernează Oscarurile: Ne exprimăm convingerea că ne vor reprezenta cu cinste

O PERSONALITATE PE ZI: Poeta Ioana Dinulescu

NEWS ALERT. Premierul francez Edouard Philippe și-a dat demisia

Fotbal: Leroy Sane s-a transferat de la Manchester City la Bayern Munchen (oficial)

Sănătate emoțională pentru angajații companiilor cu doar 10 lei pe lună

Icoane din vremea lui Mihai Viteazul și Matei Basarab, scoase la vânzare

Coronavirus: Coreea de Sud se confruntă cu un al doilea val de COVID-19; record de cazuri înregistrate în ultimele două săptămâni

VIDEO Nicușor Dan a venit cu fiica și soția, la o nouă conferință de presă, în aer liber, în Capitală

Coronavirus/GCS: 4.063 persoane infectate - în județul Suceava; 3.275 - în București; peste 1.000 - în alte 4 județe


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13

Nr. de articole la aceasta sectiune: 739, afisate in 13 pagini.



ieri 05:18 CITATUL ZILEI