10:48
Comentarii Adauga Comentariu

_ Studiu - Partidele de stânga și ecologiștii se vor prăbuși. Reviriment spectaculos al dreptei. Se așteaptă o victorie a populiștilor în cel puțin 9 țări

Studiu - Partidele de stânga și ecologiștii se vor prăbuși. Reviriment spectaculos al dreptei. Se așteaptă o victorie a populiștilor în cel puțin 9 țări

Potrivit acestei analize, populiștii antieuropeni vor conduce probabil sondajele în 9 țări (Austria, Belgia, Cehia, Franța, Ungaria, Italia, Olanda, Polonia și Slovacia) și se vor plasa pe locul al doilea sau al treilea în alte nouă țări (Bulgaria, Estonia, Finlanda, Germania, Letonia, Portugalia, România, Spania și Suedia), relatează La Stampa preluat de Rador Radio România.

Pentru a determina cât de semnificativă ar putea fi această schimbare și efectul pe care l-ar putea avea asupra politicilor Uniunii Europene și ale guvernelor naționale, Consiliul European pentru Relații Externe a colectat cele mai recente sondaje de opinie din fiecare stat membru al UE și a aplicat un model statistic performanței partidelor naționale în anii anteriori. Acelaşi model a fost folosit pentru alegerile din 2009, 2014 și 2019.

Aceast ''viraj brusc la dreapta'' va avea probabil consecințe semnificative asupra politicilor la nivel european, care vor influența alegerile de politică externă pe care le poate face UE, în special în ceea ce privește problemele de mediu.

Partidele de extremă dreaptă devin din ce în ce mai dominante în contextele naționale ale multor capitale europene. Atât în ​​rezultatele electorale, cum este cazul succesului Partidului Libertăţii al lui Geert Wilders la alegerile generale olandeze din noiembrie, cât şi în capacitatea de a dicta agenda opoziţiei, extrema dreaptă a jucat un rol important în modelarea politicii europene în anul 2023.

O tendință care se așteaptă să continue și în 2024 atât în politica națională, cât și la nivel european, primele sondaje indicând clar acest lucru şi anume că foarte probabil, după iunie 2024, Parlamentul European va vira brusc la dreapta. Deși Parlamentul nu este cea mai importantă instituție a UE când vine vorba de politică externă, modul în care grupurile politice se aliniază după alegeri și impactul pe care aceste alegeri îl vor avea asupra dezbaterilor naționale din statele membre va avea implicații semnificative asupra capacității Comisiei Europene și a Consiliului de a face alegeri de politică externă, în special în punerea în aplicare a următoarei etape a Pactului ecologic european.(Green Deal)

Rezultatele studiului arată că cele două grupuri politice principale din parlament – ​​Partidul Popular European (PPE) și Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (S&D) – vor continua să piardă locuri (lucru care s-a întâmplat deja la ultimele două alegeri pentru Parlamentul European). Acest lucru reflectă scăderea pe termen lung a sprijinului acordat partidelor tradiţionale și susţinerea din ce în ce mai mare a partidelor extremiste și a celor mai mici din întreaga Europă, rezultatul fiind o fragmentare tot mai mare a sistemelor de partide europene, la nivel național și european.

Cu toate acestea, se așteaptă ca PPE să rămână cel mai numeros grup din Parlament, așa că  va păstra cea mai mare parte a puterii de stabilire a agendei, inclusiv alegerea următorului președinte al Comisiei. Grupul centrist Renew Europe (RE) și Verzii/Alianța Liberă Europeană (G/ALE) vor pierde și locuri, scăzând de la 101 la 86, respectiv de la 71 la 61. Între timp, se aşteaptă ca grupul de stânga să-și mărească reprezentarea de la 38 la 44 de locuri. În plus, dacă Mișcarea Cinci Stele din Italia, care, foarte probabil va  câștiga 13 locuri, va decide să nu se mai asocieze cu deputați neafiliați (NI), ar putea alege să se alăture G/EFA sau Stângii, ceea ce ar întări numărul de europarlamentari aflaţi la stânga grupului S&D.

Principalul câștigător al alegerilor va fi însă dreapta populistă. Se așteaptă extinderea grupului de dreapta radicală Identitate și Democrație (ID),care foarte probil va câștiga 40 de locuri și, cu aproape 100 de deputați, va deveni al treilea grup ca mărime din noul parlament. De asemenea, se estimează că gruparea Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) va câștiga 18 locuri. Și dacă Fidesz din Ungaria (care se așteaptă să obțină 14 locuri) decide să se alăture ECR, în loc să stea alături de europarlamentarii neafiliați, ECR ar putea depăși RE și ID, devenind al treilea grup ca mărime. Câteva procente: se așteaptă ca grupurile ECR și ID împreună să reprezinte 25% din parlamentari și, pentru prima dată, să aibă mai multe locuri la un loc decât PPE sau grupul S&D.

Modelul prevede pierderi semnificative de mandate PPE (Partidul Popular European) pentru Italia, Germania, România și Irlanda, dar victorii semnificative în Spania. Grupul S&D (Socialiști și Democrați) ar putea pierde multe locuri în Germania și Țările de Jos și va câștiga multe locuri în Polonia. De asemenea, este de așteptat ca RE (Renew Europe) să piardă majoritatea locurilor în Franța și Spania, în timp ce va merge extrem de bine în Cehia și Italia.

Potrivit studiului, se asteaptă ca ECR (Conservatori și Reformiști) să câștige multe locuri în Italia, datorită faptului că Fraţii Italiei (Fratelli d'Italia) va apărea ca una dintre cele mai mari delegații din Parlamentul European (cu 27 de locuri). Cu toate acestea, odată cu declinul aşteptat al partidului Forza Italia (doar 7 locuri), PPE ar putea aborda Fraţii Italiei pentru a se alătura grupului lor. Modelul examinat mai estinează apoi că ECR va pierde locuri în Polonia și va câștiga majoritatea locurilor în România și Spania, precum și în Italia. Odată cu declinul Ligii Nordului, ID (Identitate și Democrație) va pierde multe locuri în Italia, pierderi vor fi compensate însă de câștigurile semnificative din Franța, Germania, Olanda, Polonia, Portugalia, Bulgaria și Austria. Se așteaptă ca partidul G/EFA (Alianța Liberă Europeană) să piardă majoritatea mandatelor în Germania, Franța și Italia și în final se presupune că stânga va obține cele mai mari victorii în Germania, Franța și Irlanda.

Toate acestea rămân ipoteze, care vin la pachet cu incertitudini evidente. Pe lângă inevitabila incertitudine a sondajelor de opinie actuale și predicțiile acestui model privind probabilitățile de vot și locurile pentru fiecare partid național, mai există și incertitudinea vizavi de grupurile politice la care vor adera unele partide.

''Marea coaliție'' dintre PPE și S&D, care pentru prima dată în 2019 și-a pierdut majoritatea în parlament, e destinată să piardă locuri, ajungând să dețină 42% din total, față de actualul 45%. Chiar și cu grupul RE, ''super marea coaliție'' a celor trei grupuri centriste va deține doar 54% din mandate, față de actualul 60%. Având în vedere nivelul mediu de coeziune a votului în cadrul grupurilor din Parlamentul European, 54% din locuri ar putea să nu fie suficiente acestor trei grupuri pentru a le asigura o victorie. Prin urmare echilibrul stânga-dreapta în parlament se va deplasa dramatic spre dreapta. Conform modelului, coaliția de stânga (S&D, G/EFA și Stânga) va pierde locuri, cu 33% din total, față de actualul 35%. Chiar dacă coaliția de stânga ar reuși să obțină sprijinul RE (cee ce  în actuala legislatură s-a întâmplat pe probleme de mediu și drepturi sociale) ar obține doar 45% din mandate, față de 50% în actualul parlament.

Schimbările din grupurile și coalițiile politice vor avea consecințe asupra agendei politice a UE și asupra direcției viitoarei legislații a UE. Coalițiile pe probleme politice din Parlamentul European tind să nu fie rezultatul unor acorduri formale, în timp ce grupurile politice decid cum să voteze în funcție de problemă. Cu toate acestea, modelele de vot și dimensiunea coalițiilor câștigătoare în parlamentul actual pot fi folosite pentru a prezice măsura în care politicile UE s-ar putea schimba în funcție de mărimea grupurilor și raporturile de putere așteptate după alegerile din 2024.

Pe baza analizei voturilor înregistrate în Parlamentul European, colectate de VoteWatch, în perioada 2019-2024, diferite coaliții au avut și au tendința de a domina în diferite domenii ale politicii:

-O mare coaliție centristă (PPE + S&D, adesea cu RE) a câștigat de obicei pe buget, control bugetar, cultură și educație, afaceri economice și monetare, afaceri externe, piață internă și protecția consumatorilor, afaceri juridice, transport și turism;

- O coaliție centru+stânga (S&D+KING+G/ALE+stânga) are de obicei mai multă incisivitate în ceea ce privește libertățile civile, justiție și afaceri interne, dezvoltare, ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, mediu, drepturile femeilor și egalitatea de gen;

- O coaliție centru+dreapta (PPE+RE+ECR și uneori ID) are mai multă influență asupra agriculturii și dezvoltării rurale, pescuitului, industriei și cercetării și comerțului internațional.

Studiul realizat sugerează că, cel puțin la începutul următoarei legislaturi, aceste coaliții și modele de succes vor continua.

În ceea ce privește afacerile externe, cum ar fi sprijinul UE pentru Ucraina, foarte probabil o majoritate a viitorului Parlament European va susţine continuarea tipului de ajutor financiar, logistic și militar pe care statele occidentale l-au aprobat pentru Kiev din februarie 2022. Cu toate acestea, va exista un un număr din ce în ce mai mare de parlamentari (în special în ID și în rândul deputaților neafiliați) care vor fi mai solidali față de Rusia.

Prin urmare, sprijinul acordat Ucrainei în restul parlamentului ar putea slăbi pe măsură ce partidele naționale încep să răspundă la opiniile în schimbare ale alegătorilor, exprimate prin voturile lor la alegerile pentru Parlamentul European.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Taylor Swift aterizează la Baltimore pentru jocul HUGE Chiefs al lui Travis Kelce împotriva Ravens - cu un loc în Super Bowl pe linie de la M&T Bank Stadium

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Rusia recurge la noi tactici în atacurile cu drone

_ Poliția Met denunță o tiradă rasistă „inacceptabilă” a unui bandit care abuzează și amenință femeile musulmane în timp ce acestea merg pe stradă – în timp ce ofițerii lansează vânătoare urgente

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ România condamnă deschiderea secţiilor de votare ruseşti din Moldova, Georgia şi Ucraina

_ Ambasadorul Marii Britanii îi refuză pe Iohannis: Am spus că susținem candidatura lui Rutte (VIDEO)

_ Supraveghetorul British Airways „fug în India” după „a organizat timp de cinci ani o escrocherie în materie de imigrație de 3 milioane de lire sterline de la biroul său de check-in din Heathrow”

_ Femeia care a fost nevoită să-și închidă cafeneaua după ce vecinii s-au plâns de mirosul de slănină și de ceștile de ceai clincheind intenționează să se redeschidă... mutând-o la 100 de metri de case

_ Liderul consiliului conservator care a bătut soția „a târât-o pe fosta soție de păr și a apucat-o pe vecină de gât”, după cum cinci femei spun acum că bărbatul de 59 de ani le-a atacat sau abuzat.

_ Colți fantastici și unde să-i albi! Johnny Depp își dezvăluie dinții îngălbeniți la premiera Jeanne du Barry - după ce fanii au luat-o pe legenda de la Hollywood pentru igiena dentară proastă

_ Procurorul general lansează un atac la adresa CSM - Serviciul care anchetează magistrații, blocat de acțiunile Consiliului

_ Marea Britanie şi SUA anunţă sancţiuni împotriva Iranului

_ CybercCon 2024: Experţii în cyber intelligence au propus strategii de protecţie împotriva atacurilor cibernetice

_ Alegeri în Senegal: Două Prime Doamne la palatul prezidenţial

_ „Flturașii” expansiunii bancare provoacă o ofertă pentru obligațiuni, lingouri și bitcoin

_ Îmbunătățirea predicțiilor climatice prin dezvăluirea secretelor microbilor din sol

_ Bărbatul care a trecut TREI luni fără mișcare intestinală avea deșeuri întărite blocate în colon

_ Palatul Kensington împărtăşeşte informaţii actualizate despre Kate Middleton

_ Cercetătorii reușesc, pentru prima dată, să dateze cu exactitate o așezare preistorică veche de 7.000 de ani folosind razele cosmice

_ Temperaturile la suprafață din Groenlanda scad timp de 20 de ani, o nouă lovitură adusă narațiunii de alarmă climatică

Călin Georgescu cel mai iubit conducător al românilor din ultimii 150 de ani, alături de generalul Alexandru Averescu al cărui Mesianism i-a determinat pe țăranii români să-i bată pe nemți la Mărăști, Mărășești, Oituz, de le-a sunat apa-n cap

_ Iranul își extinde arsenalul: Rachete cu rază lungă de acțiune lansate cu succes de pe o navă de război

_ Proprietățile acustice ale siturilor de roci ar fi putut inspira arta preistorică

_ VEZI: �n timp ce ține un discurs pentru apărarea memoriei sale, Biden se referă la președintele Egiptului El-Sisi drept �Președintele Mexicului�

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ BREAKING- VIDEO| Pasagerii unui tren, luați ostatici: Atacatorul, înarmat cu un topor și un cuțit

_ Chitaristul Allman Brothers, Dickey Betts, a murit la vârsta de 80 de ani: muzicianul cel mai cunoscut pentru hitul grupului Ramblin' Man a murit „pașnic” în casa din Florida

_ Cursa în apă deschisă desfășurată din 1890 este anulată după ce apa uzată este pompată în Tamisa timp de mai mult de 10 ore

_ Vechea broasca testoasa de mare adapostita la acvariul din Boston de mai bine de 50 de ani trece un alt fizic

_ Dovada că telurura de hafniu subțire din punct de vedere atomic este un izolator excitonic

_ Acte necesare pentru pașaport - Ghid pentru obținerea documentului în 2024

_ Cine va fi noul 'stăpân al Moldovei'? Adrian 'Beleaua' Corduneanu dă cărțile pe față după moartea fratelui mai mare

_ SUA consideră Ucraina drept „oportunitate de cercetare militară activă și bogată”; Rapoarte WaPo

_ Protest al galeriei echipei Rapid, la meciul cu Farul

_ Activiștii împotriva schimbărilor climatice care au aruncat pulbere roșie în Constituția SUA în Rotonda Arhivelor Naționale acuzate de infracțiune

_ George Simion cheamă românii la vot: Poporul român e stăpânul propriului destin

_ Urmărirea răspândirii domesticirii cacaoului

_ Judecătoarea liberală a Curții Supreme Sonia Sotomayor spune că este „traumatizată” de deciziile aripii conservatoare a Curții

_ Echipajul celui mai mare vas de croazieră din lume a salvat 14 naufragiaţi

_ Piețele încă așteaptă Godot în datele monetare ale Chinei

_ „Urăsc că am râs de ea”: bărbații care au încercat să atragă un model fără să știe că este transgender dezvăluie cum se simt cu adevărat după moartea tragicii vedete de reality

_ Paralimpicanul Tanni Grey-Thompson, care este acum baroneasă a Camerei Lorzilor, critică fixarea publicului de „semnalare a virtuții” cu „porno inspirație”, numind fiecare persoană cu dizabilități „curajoasă și minunată”

_ Se îngheaţă salariile la stat? Avertisment de ultimă oră lansat de ministrul Finanțelor, Marcel Boloş

_ Valentin Ivancea şi-a depus candidatura, din partea Alianţei PSD-PNL, pentru funcţia de primar al Bacăului

_ Spargerea genomului perelor: Cum au ajutat studenții să deblocheze un nou instrument pentru industria perelor

_ Există un Taylor Swift Psyop?

_ Senatul francez va vota consacrarea dreptului la avort în constituție

_ Ar trebui să pui ciuperci „magice” în cafea?

_ Grevă „FX Vigilantes” - Yenul se prăbușește brusc la minimele din aprilie 1990 față de dolar

_ Proteina „sensing forța” ar putea trata mai bine bolile care provoacă convulsii

_ Toate actele românilor într-o singură aplicație - Ce va înseamna 'statul la un click distanță'

_ Inspectorii au avut un șoc când au verificat produsele lactate din România: s-au descoperit nereguli majore în hypermarketuri

_ Transfer definitiv al lui Eric Dier la Bayern după ce fusese luat cu împrumut de la Tottenham

_ Votul din India va începe pe 19 aprilie, Modi se declară încrezător în victorie

_ Atacul la Odesa: au izbucnit incendii, au fost victime

_ Fanii Hairy Bikers îi aduc un omagiu lui Dave Myers, în timp ce BBC dedică episodul final sfâșietor vedetei după moartea sa de cancer: „Atât de bucuroși că au avut o ultimă aventură împreună”

_ Profesorul amenință că va ��mpușca� grădinița din Nashville

_ SUA și Marea Britanie își exprimă dezaprobarea fermă față de raidul aerian al Israelului, care a provocat moartea a șapte lucrători umanitari în Gaza

_ Bucureştenii din 370 de blocuri din Sectorul 2, fără apă caldă şi încălzire de la o avarie


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2867, afisate in 48 pagini.