14:32
Comentarii Adauga Comentariu

_ Cursurile din proiectul Green Energy for Everyone au fost accesate de aproximativ o mie de participanţi

Cursurile din proiectul Green Energy for Everyone au fost accesate de aproximativ o mie de participanţi

"Proiectul Green Energy for Everyone şi-a propus să crească nivelul de cunoaştere al informaţiilor despre energie regenerabilă şi beneficiile acesteia, astfel încât să conştientizăm că acesta este trendul şi că va trebui să ne aliniem directivelor europene. Cursul online despre energie regenerabilă pe care l-am lansat gratuit anul trecut a fost deja finalizat de aproximativ 290 de persoane, iar în prezent alte aproximativ 580 urmează acest curs. De asemenea, aproximativ 130 de oameni au participat la workshop-ul pe care l-am organizat la Constanţa, o cifră peste aşteptările noastre, ceea ce arată interesul românilor faţă de energia verde", a declarat Camelia Ionescu, director Cosvitec Est, Centru de training & formare profesională şi coordonatorul acestui proiect.

Potrivit unui comunicat de presă al iniţiatorilor proiectului, transmis vineri AGERPRES, cursul lansat de Green Energy for Everyone oferă informaţii despre care sunt alternativele energetice susţinute de autorităţile statului, care sunt efectele benefice ale utilizării resurselor de energie verde şi care este legislaţia din Uniunea Europeană (UE) şi din România.AdChoices

Cursul poate fi accesat gratuit de orice persoană interesată, companii sau autorităţi şi vizează atât publicul general, cât şi reprezentanţii instituţiilor de stat, ai companiilor şi ONG-urilor interesate de mediu.

Green Energy for Everyone este un proiect care aduce în prim-plan conştientizarea epuizării de resurse energetice şi propune soluţii de energie regenerabilă. Obiectivul principal al proiectului constă în realizarea unui curs şi a unor mese rotunde pe tema energiei verzi, disponibile gratuit pentru persoane fizice, asociaţii, companii sau autorităţi administrative.

Proiectul Green Energy for Everyone (GEE), cu o valoare totală de 165.482 de euro, finanţat de Innovation Norway prin Norway Grants, este implementat în perioada aprilie 2023 - martie 2024, în cadrul unui consorţiu din care fac parte: Cosvitec Est (lider de proiect), Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), Universitatea Ovidius din Constanţa şi DiFine PR.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ MAI: Aproximativ 24.000 de angajați ai ministerului vor asigura ordinea de Florii

_ NASA aude de la Voyager 1, cea mai îndepărtată navă spațială de pe Pământ, după luni de liniște

_ Ciolacu pune 'tunurile' pe Geoană: 'E ceva de noaptea minţii!' - VIDEO

_ Larry Johnson, colaboratorul The Gateway Pundit, îi informează consilierului de securitate al Națiunilor Unite cu privire la atentatul cu bombă la conducta Nord Stream – VIDEO și TRANSCRIPT

_ REBECCA ENGLISH: Ce spune poza fermecătoare a Majestăților Lor despre Charles și Camilla

_ VIAȚA MEA ÎN BĂUTURI: Lisa Hogan

_ BĂUTURI: maximele de sărbători ale lui Charlotte

_ HOROSCOPE: care zodie trebuie să fie mai puțin sensibilă și care semn ar trebui să se concentreze doar asupra planurilor sociale

_ Jocurile Olimpice: Dacă niciun palestinian nu se califică, CIO va da invitaţii sportivilor

_ Care ESTE adevărul despre comediantul și urmăritorul său feminin a cărui poveste a cuprins lumea în hit-ul Netflix Baby Reindeer? Acum își spune partea ei a poveștii...

_ Liderul studenților din tabăra Universității Columbia spune �Fii recunoscător că nu ies doar și ucid sioniști� (VIDEO)

_ Danielle Collins va fi adversara Jaquelinei Cristian în turul trei la Madrid

_ Guvernatorul Dakota de Sud, Kristi Noem, st�rnește controverse cu povestea despre uciderea c�inelui de v�nătoare de 14 luni și a unei capre �neantrenat�, �periculos�

_ Căldură albă

_ VIDEO| Marcel Ciolacu explică ce șanse are Klaus Iohannis la șefia NATO: Eu susțin orice român

_ Creştinii ortodocși şi greco-catolici vor celebra duminică Floriile: câți români îşi sărbătoresc onomastica

_ Forţele aeriene americane alocă 13 miliarde de dolari pentru a dezvolta o nouă versiune a „avionului Apocalipsei”

_ Astronauții sosesc la Centrul Spațial Kennedy ca prim echipaj pentru nava spațială Starliner de la Boeing

_ Poliția distruge gașca vietnameză de pe Facebook care oferă migranților să traverseze canalul pe rețelele de socializare pentru mii de lire sterline o dată

_ „Nimic nu ne va opri”: migranții sfidătoare promit că vor continua să traverseze Canalul, în ciuda planului lui Rishi Sunak de a-i da afară din Regatul Unit și de a-i duce cu avionul în Rwanda

_ Tensiunea crește în Caucaz: armata s-a alăturat protestatarilor care au blocat o autostradă din Armenia

_ NASA întrerupe telescopul spațial Hubble de 16 miliarde de dolari, care a fixat vârsta universului din cauza „glitch-ului”

_ Zelenski taie în carne vie și îl demite pe un comandant important din armată: ciudățenia e că a fost numit în funcție foarte recent

_ Studenții UCLA forțați să urmeze cursul obligatoriu „Pozitivitatea grăsimilor”.

_ Un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie s-a comportat ciudat în timpul unei emisiuni

_ „Toată lumea sta afară”: parcurile din Yangon oferă ameliorarea valului de căldură

_ THE CANNY COOK: Fidea cu creveți și ceapă primăvară

_ Liverpool ACCESĂ un acord cu Feyenoord pentru a-l face pe Arne Slot noul manager, deoarece echipa olandeză acceptă pachetul de compensații care ar putea ajunge la 9,42 milioane de lire sterline... iar echipa este „încântată” de numire

_ Două județe ale României efectiv vor bubui: vor deveni noul 'centru de interes' al Europei

_ Apare un nou hypermarket în România: Prețurile vor fi în funcție de cantitatea achiziționată

_ ANDREW NEIL: Cum se cufundă Franța lui Macron într-o criză și avertismentul pentru Marea Britanie

_ Sud coreenii de la Hanwha au pus ochii pe România. Programul vehiculelor de luptă a infanteriei, marea miză. Partea a II-a

_ Accident grav în Tulcea: O persoană a rămas încarcerată, a fost trimis și elicopterul SMURD / Foto

_ Viața - nimeni nu iese din ea viu. Deci, de ce este contemplarea morții un subiect atât de tabu? Am rugat cinci scriitori de top, toți în vârstă de 60 de ani și peste, să-și descrie sentimentele despre singurul certificat mort care ne confruntă cu toți

_ Șoigu dă asigurări: 'Moscova nu are interesul militar sau geopolitic de a ataca state NATO' / Ministrul rus lansează un avertisment cu degetul spre Ucraina

_ Cât de bine vă protejează banca DVS de frauda pe mobil și online?

_ Acest regal britanic alimentat de sex a devenit regina Spaniei. Dar a fost „demisă” pentru că s-a culcat cu un duce ȘI cu ducesa lui. Apoi și Marea Britanie a dat-o afară!

_ Ceva împrumutat - și cu mândrie... ne amintim diadele orbitoare de moștenire purtate de miresele regale de-a lungul deceniilor

_ Un influenț migrant care a afișat bancnote de 100 de dolari pe TikTok în timp ce se lăuda că s-a ghemuit și a muls gemetele statului bunăstării din SUA că nu își poate permite un avocat

_ Sex, psihanaliză, operații intime și un mod câștigător cu flash-uri - cât de uimitoare Marie Bonaparte l-a pus la umbră până și pe nepotul ei inconformist, Prințul Philip...

_ O casă „hidioasă” nouă, cu o „poseaua de bucătărie” în exterior, este trântită pentru un defect crucial de design - dar o poți observa?

_ Atenţie la micii şi berea pentru 1 Mai. Sfaturi de la ANPC

_ Galerie Foto| Imagini extrem de spectaculoare cu nou drum către mare: se finalizează construcția așteptată de toți bucureștenii

_ O fetiță de 4 ani a murit, după ce a fost lovită de o mașină: era nesupravegheată și a traversat neregulamentar

_ Flacăra olimpică pleacă sâmbătă din Grecia spre Franța

_ Pregătiri ca de război! Franţa vrea să folosească sistemul de apărare aeriană al Greciei pentru Jocurile Olimpice (presă)

_ ANM a emis Cod Galben de ceață în 3 județe

_ De ce nu vă puteți permite majoritatea hotelurilor din New York

_ Este complet legal să deții „Thermonator”

_ Liverpool a ajuns la un acord cu Feyenoord pentru Arne Slot

_ TOȚI VORBEȘTE DESPRE: Dolari mari Bedford

_ Interioare: GOLDEN HOURS

_ Bill Barr �l declanșează pe Kaitlan Collins de la CNN, că nu se va da �napoi �n privința votului pentru Trump (VIDEO)

_ VIDEO – Ciolacu vrea un avion special pentru reprezentanții României: 'Nu cred că e un moft!'

_ VIDEO| Marcel Ciolacu explică cum a ajuns Cătălin Cîrstoiu, candidat la Capitală: explică scenariul implicării lui Iohannis

_ Șeful Pentagonului spulberă entuziasmul tuturor după livrarea Patriot către Ucraina: 'Ne-aș avertiza pe toți'

_ Traian Băsescu mai distruge un mit: ce alege între whiskey și șpriț/ VIDEO

_ În ultima cameră de hotel a lui Ayrton Senna - și unde a căzut campionul: la 30 de ani după ce a fost martor la cea mai blestemată cursă a F1, OLIVER HOLT se întoarce la Imola în acest tribut incredibil de emoționant

_ Atacul de groază de rechin îl lasă pe un turist britanic, în vârstă de 64 de ani, luptă pentru viața lui: Turist „își pierde un braț și un picior” după ce a fost mutilat în timp ce înota în Tobago

_ Rușii atacă dezlănțuit în Ucraina: au lovit puternic sistemul energetic/ VIDEO


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2173, afisate in 37 pagini.