12:58
Comentarii Adauga Comentariu

_ Business Magazin. Un altfel de război într-o piaţă în care puterea de cumpărare scade, mari retaileri şi marii producători au opinii diferite în ceea ce priveşte preţul la raft

Business Magazin. Un altfel de război într-o piaţă în care puterea de cumpărare scade, mari retaileri şi marii producători au opinii diferite în ceea ce priveşte preţul la raft

Negocierile dure şi relaţiile încordate dintre retaileri şi producători ori distribuitori sunt o normalitate a comerţului de pretutindeni, şi asta nu de ieri sau de azi. Însă inflaţia record din ultimii ani a tensionat şi mai mult discuţiile dintre părţi, ducând la adevărate războiaie comerciale. Este într-adevăr consumatorul final cel care câştigă de pe urma acestora, aşa cum zic retailerii, sau de fapt fiecare luptă pentru bunăstarea proprie?

Finalul anului trecut şi începutul acestuia au fost marcate de un alt fel de război decât cele care ţin deja în şah întreaga lume. E vorba de un război comercial între doi giganţi - Carrefour şi PepsiCo - de talie similară, cu o cifră de afaceri de 80-90 mld. euro fiecare în 2022, ultimul an pentru care există date publice. În contextul în care inflaţia este în continuare ridicată, iar scumpirile pe bandă rulantă din ultimii doi ani au redus puterea de cumpărare a locuitorilor Europei în primul rând, dar nu numai, discuţiile dintre retaileri şi producători sau procesatori sunt mai dure decât oricând. Iar asta în condiţiile în care oricum cele două părţi erau cunoscute pentru discuţiile şi negocierile la sânge.

Acum, retailerii anunţă că producătorii şi procesatorii vin în continuare cu scumpiri constante, scumpiri pe care consumatorul nu le mai poate duce. De partea cealaltă, producătorii şi procesatorii se plâng că nu pot majora preţurile după cum îşi doresc şi cum ar avea nevoie pentru a acoperi scumpirile primite şi de ei pe lanţ, de la furnizorii de materii prime, utilităţi şi altele, aşa că pe termen lung nu pot funcţiona normal. Astfel, discuţiile ajung să se transforme în adevărate războaie, cum este cel dintre Carrefour şi PepsiCo, soldat cu retragerea de la raftul magazinelor din mai multe ţări a produselor gigantului american ce are în portofoliu atât băuturi răcoritoare, cât şi snacksuri. Reprezentanţii Carrefour, unul dintre cei mai mari retaileri de pe plan mondial, cu prezenţă pe mai multe continente, au pus delistarea pe seama scumpirilor „inacceptabile” venite de la PepsiCo, scopul final fiind de fapt susţinerea puterii de cumpărare a consumatorilor.

Delistarea a vizat iniţial piaţa din Franţa, pentru ca apoi să vină rândul şi altor ţări, precum Italia, Spania şi Belgia. În România, în prima parte a lunii ianuarie, oficialii Carrefour au declarat că poartă discuţii cu reprezentanţii PepsiCo „pentru a identifica soluţii optime adaptate pieţei locale şi clienţilor noştri”. La prima vedere, decizia Carrefour este de bun augur pentru consumatorul final care astfel nu trebuie să mai suporte încă o majorare de preţ, după multiplele scumpiri pe care le-a „înghiţit”, în special în 2022 şi 2023. La mai multe produse de larg consum, preţurile au crescut cu peste 50%, în cazul unora fiind vorba de dublări de preţ într-o perioadă în care salariile nu au urmat aceeaşi traiectorie. Astfel, la final de lună, oamenii au rămas cu mai puţini bani în buzunare pentru alte cheltuieli ori plăceri. Aşa că, protejarea puterii de cumpărare a consumatorului de către un retailer sau altul (aceasta fiind mantra tuturor în această perioadă) este mai mult decât binevenită. Însă lucrurile trebuie privite din mai multe perspective.

Ofensiva mărcilor private.  Mai exact, lipsa produselor PepsiCo, spre exemplu, de la raft, va favoriza jucătorii rămaşi în „horă”. În cazul României, ar fi vorba de alte grupuri internaţionale de talie similară, de producătorii români importanţi, de micii actori care încearcă să pătrundă în segment şi de mărcile private. Acestea din urmă sunt branduri ale retailerilor, mărci  cu care lanţurile mari au pătruns în cam toate segmentele de piaţă şi în toate segmente de preţ. Promovate ca având preţuri cu până la 30% mai mici decât cele ale brandurilor consacrate, mărcile private au crescut încet, dar sigur, an de an. Le-a ajutat şi faptul că retailerii au pompat bani în a dezvolta noi nume şi noi produse, acoperind nu doar segmentul economic, cel cu preţul cel mai mic, cum a fost cazul în primii ani de activitate, ci totul, inclusiv nişa premium. Ultimii doi ani, marcaţi de inflaţie record, le-au oferit retailerilor o şi mai mare oportunitate în acest segment. E adevărat că în unele sectoare - cum este şi cel al băuturilor răcoritoare - mărcile private nu au reuşit să se impună, având o cotă de piaţă redusă, iar asta pentru că brandurile sunt foarte bine ancorate pe propriile poziţii, însă există altele unde aceste nume au mâncat şi 40% din vânzări, ajungând chiar lider de piaţă.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ MAI: Aproximativ 24.000 de angajați ai ministerului vor asigura ordinea de Florii

_ NASA aude de la Voyager 1, cea mai îndepărtată navă spațială de pe Pământ, după luni de liniște

_ Ciolacu pune 'tunurile' pe Geoană: 'E ceva de noaptea minţii!' - VIDEO

_ Larry Johnson, colaboratorul The Gateway Pundit, îi informează consilierului de securitate al Națiunilor Unite cu privire la atentatul cu bombă la conducta Nord Stream – VIDEO și TRANSCRIPT

_ REBECCA ENGLISH: Ce spune poza fermecătoare a Majestăților Lor despre Charles și Camilla

_ VIAȚA MEA ÎN BĂUTURI: Lisa Hogan

_ BĂUTURI: maximele de sărbători ale lui Charlotte

_ HOROSCOPE: care zodie trebuie să fie mai puțin sensibilă și care semn ar trebui să se concentreze doar asupra planurilor sociale

_ Jocurile Olimpice: Dacă niciun palestinian nu se califică, CIO va da invitaţii sportivilor

_ Care ESTE adevărul despre comediantul și urmăritorul său feminin a cărui poveste a cuprins lumea în hit-ul Netflix Baby Reindeer? Acum își spune partea ei a poveștii...

_ Liderul studenților din tabăra Universității Columbia spune �Fii recunoscător că nu ies doar și ucid sioniști� (VIDEO)

_ Căldură albă

_ VIDEO| Marcel Ciolacu explică ce șanse are Klaus Iohannis la șefia NATO: Eu susțin orice român

_ Creştinii ortodocși şi greco-catolici vor celebra duminică Floriile: câți români îşi sărbătoresc onomastica

_ Forţele aeriene americane alocă 13 miliarde de dolari pentru a dezvolta o nouă versiune a „avionului Apocalipsei”

_ Astronauții sosesc la Centrul Spațial Kennedy ca prim echipaj pentru nava spațială Starliner de la Boeing

_ Poliția distruge gașca vietnameză de pe Facebook care oferă migranților să traverseze canalul pe rețelele de socializare pentru mii de lire sterline o dată

_ „Nimic nu ne va opri”: migranții sfidătoare promit că vor continua să traverseze Canalul, în ciuda planului lui Rishi Sunak de a-i da afară din Regatul Unit și de a-i duce cu avionul în Rwanda

_ Tensiunea crește în Caucaz: armata s-a alăturat protestatarilor care au blocat o autostradă din Armenia

_ NASA întrerupe telescopul spațial Hubble de 16 miliarde de dolari, care a fixat vârsta universului din cauza „glitch-ului”

_ Zelenski taie în carne vie și îl demite pe un comandant important din armată: ciudățenia e că a fost numit în funcție foarte recent

_ Studenții UCLA forțați să urmeze cursul obligatoriu „Pozitivitatea grăsimilor”.

_ Guvernatorul Dakota de Sud, Kristi Noem, st�rnește controverse cu povestea despre uciderea c�inelui de v�nătoare de 14 luni și a unei capre �neantrenat�, �periculos�

_ Un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie s-a comportat ciudat în timpul unei emisiuni

_ „Toată lumea sta afară”: parcurile din Yangon oferă ameliorarea valului de căldură

_ THE CANNY COOK: Fidea cu creveți și ceapă primăvară

_ Liverpool ACCESĂ un acord cu Feyenoord pentru a-l face pe Arne Slot noul manager, deoarece echipa olandeză acceptă pachetul de compensații care ar putea ajunge la 9,42 milioane de lire sterline... iar echipa este „încântată” de numire

_ Două județe ale României efectiv vor bubui: vor deveni noul 'centru de interes' al Europei

_ Apare un nou hypermarket în România: Prețurile vor fi în funcție de cantitatea achiziționată

_ ANDREW NEIL: Cum se cufundă Franța lui Macron într-o criză și avertismentul pentru Marea Britanie

_ Danielle Collins va fi adversara Jaquelinei Cristian în turul trei la Madrid

_ Accident grav în Tulcea: O persoană a rămas încarcerată, a fost trimis și elicopterul SMURD / Foto

_ Viața - nimeni nu iese din ea viu. Deci, de ce este contemplarea morții un subiect atât de tabu? Am rugat cinci scriitori de top, toți în vârstă de 60 de ani și peste, să-și descrie sentimentele despre singurul certificat mort care ne confruntă cu toți

_ Șoigu dă asigurări: 'Moscova nu are interesul militar sau geopolitic de a ataca state NATO' / Ministrul rus lansează un avertisment cu degetul spre Ucraina

_ Cât de bine vă protejează banca DVS de frauda pe mobil și online?

_ Acest regal britanic alimentat de sex a devenit regina Spaniei. Dar a fost „demisă” pentru că s-a culcat cu un duce ȘI cu ducesa lui. Apoi și Marea Britanie a dat-o afară!

_ Ceva împrumutat - și cu mândrie... ne amintim diadele orbitoare de moștenire purtate de miresele regale de-a lungul deceniilor

_ Un influenț migrant care a afișat bancnote de 100 de dolari pe TikTok în timp ce se lăuda că s-a ghemuit și a muls gemetele statului bunăstării din SUA că nu își poate permite un avocat

_ Sex, psihanaliză, operații intime și un mod câștigător cu flash-uri - cât de uimitoare Marie Bonaparte l-a pus la umbră până și pe nepotul ei inconformist, Prințul Philip...

_ O casă „hidioasă” nouă, cu o „poseaua de bucătărie” în exterior, este trântită pentru un defect crucial de design - dar o poți observa?

_ Atenţie la micii şi berea pentru 1 Mai. Sfaturi de la ANPC

_ Galerie Foto| Imagini extrem de spectaculoare cu nou drum către mare: se finalizează construcția așteptată de toți bucureștenii

_ O fetiță de 4 ani a murit, după ce a fost lovită de o mașină: era nesupravegheată și a traversat neregulamentar

_ Flacăra olimpică pleacă sâmbătă din Grecia spre Franța

_ Pregătiri ca de război! Franţa vrea să folosească sistemul de apărare aeriană al Greciei pentru Jocurile Olimpice (presă)

_ ANM a emis Cod Galben de ceață în 3 județe

_ Este complet legal să deții „Thermonator”

_ Liverpool a ajuns la un acord cu Feyenoord pentru Arne Slot

_ TOȚI VORBEȘTE DESPRE: Dolari mari Bedford

_ Interioare: GOLDEN HOURS

_ Bill Barr �l declanșează pe Kaitlan Collins de la CNN, că nu se va da �napoi �n privința votului pentru Trump (VIDEO)

_ VIDEO – Ciolacu vrea un avion special pentru reprezentanții României: 'Nu cred că e un moft!'

_ VIDEO| Marcel Ciolacu explică cum a ajuns Cătălin Cîrstoiu, candidat la Capitală: explică scenariul implicării lui Iohannis

_ Șeful Pentagonului spulberă entuziasmul tuturor după livrarea Patriot către Ucraina: 'Ne-aș avertiza pe toți'

_ Traian Băsescu mai distruge un mit: ce alege între whiskey și șpriț/ VIDEO

_ În ultima cameră de hotel a lui Ayrton Senna - și unde a căzut campionul: la 30 de ani după ce a fost martor la cea mai blestemată cursă a F1, OLIVER HOLT se întoarce la Imola în acest tribut incredibil de emoționant

_ Atacul de groază de rechin îl lasă pe un turist britanic, în vârstă de 64 de ani, luptă pentru viața lui: Turist „își pierde un braț și un picior” după ce a fost mutilat în timp ce înota în Tobago

_ Rușii atacă dezlănțuit în Ucraina: au lovit puternic sistemul energetic/ VIDEO

_ Ce program vor avea magazinele de Paște: De unde va puteți face piața în perioada următoare

_ Acuzatorul lui Weinstein s-a simțit „rău” după ce condamnarea a fost anulată


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2026, afisate in 34 pagini.