20:08
Comentarii Adauga Comentariu

_ Noua strategie a României în domeniul cooperării intenaţionale şi asistenţei umanitare, adoptată

Noua strategie a României în domeniul cooperării intenaţionale şi asistenţei umanitare, adoptată

A fost adoptată, joi, noua strategie a României în domeniul cooperării internaţionale pentru dezvoltare şi asistenţei umanitare, transmite Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Guvernul României a adoptat, în cadrul şedinţei de joi, Programul multianual strategic de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară 2024-2027, document programatic care ghidează acţiunea României în domeniu şi care contribuie la consolidarea profilului de donator în domeniu.

„Documentul prevede că în baza angajamentelor asumate la nivel internaţional, România va continua să contribuie, prin intermediul unor parteneriate eficiente cu ţările beneficiare, la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale acestora. Pentru îndeplinirea acestui deziderat, statul român va urmări o serie de obiective specifice, precum dezvoltarea şi consolidarea instituţională a ţărilor partenere, creşterea bunăstării populaţiilor din statele partenere şi susţinerea acestora în lupta împotriva schimbărilor climatice şi protejarea mediului. Republica Moldova va continua să fie beneficiarul prioritar al politicii României de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară, toate proiectele de asistenţă oficială pentru dezvoltare derulate de Ministerul Afacerilor Externe în acest stat fiind incluse în Fondul de Democratizare şi Dezvoltare Sustenabilă pentru Republica Moldova”, se arată într-un comunicat transmis joi de MAE.

Potrivit documentului citat, România a sprijinit Ucraina încă de la începutul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse, acţionând în deplină solidaritate cu statul şi poporul ucrainean. Astfel, activităţile în materie de cooperare internaţională pentru dezvoltare se vor concentra atât pe susţinerea demersurilor Ucrainei de integrare europeană, cât şi pe procesul de reconstrucţie.

„Strategia prevede, de asemenea, că România va acţiona, cu prioritate, în regiunea extinsă a Mării Negre, Balcanii de Vest, Africa şi Orientul Mijlociu, iar activităţile în materie vor fi direcţionate cu precădere spre Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Serbia, Albania, Palestina, Mauritania, Senegal, Etiopia şi Tanzania. Ca urmare a angajamentului asumat de Preşedintele României cu ocazia summit-ului UE – Uniunea Africană din anul 2022, 17% din fondurile alocate Ministerului Afacerilor Externe pentru activităţi de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară vor fi direcţionate, sub formă de proiecte, către statele din Africa, parte a Platformei pentru Viitorul Africii prin Pace, Educaţie şi Dezvoltare”, mai arată MAE.

Programul multianual strategic de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară 2024-2027 asigură un răspuns ferm şi concret al României la provocările globale şi regionale, mai ales în contextul crizelor suprapuse, cu efecte pe termen scurt, mediu şi lung.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 213/2016 privind cooperarea internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară, Ministerul Afacerilor Externe, în calitate de coordonator al politicii de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară a României, elaborează Programul multianual strategic de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară, care constituie documentul strategic de stabilire şi planificare a obiectivelor generale şi specifice de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară ale ţării noastre pe termen mediu şi lung. Programul multianual strategic de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară 2024-2027 reprezintă cel de-al doilea document în materie. În elaborarea acestuia au fost luate în considerare atât evoluţiile recente în plan internaţional, cât şi experienţa dobândită din implementarea Programului multianual strategic privind cooperarea internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară în perioada 2020-2023 şi a activităţilor în domeniu din ultimii ani, potrivit MAE.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ MAI: Aproximativ 24.000 de angajați ai ministerului vor asigura ordinea de Florii

_ Dubla lui Baeten şi golul lui Blănuţă o scot pe U Craiova 1948 de pe ultimul loc în Superligă

_ Cartografierea câmpului magnetic al Căii Lactee în 3D

_ Un alt dezastru Biden: trupele americane sunt acum forțate să plece din Ciad � deoarece majoritatea trupelor sunt forțate să iasă din Nigerul vecin � abandon�nd o bază aeriană de 100 de milioane de dolari

_ Primele animale care strălucesc în întuneric pot fi fost corali străvechi adânci în ocean

_ NASA aude de la Voyager 1, cea mai îndepărtată navă spațială de pe Pământ, după luni de liniște

_ Sud coreenii de la Hanwha au pus ochii pe România. Programul vehiculelor de luptă a infanteriei, marea miză. Partea a II-a

_ Ciolacu pune 'tunurile' pe Geoană: 'E ceva de noaptea minţii!' - VIDEO

_ BĂUTURI: maximele de sărbători ale lui Charlotte

_ Un protestatar anti-Israel de la Universitatea George Washington poartă un semn care cere �soluție finală� �mpotriva evreilor

_ Timiș, teren de luptă al orgoliilor politice. Ludovic Orban demolează PNL-ul sub conducerea lui Ciucă: 'Am venit să bag mâna în foc pentru Alin Nica'

_ HOROSCOPE: care zodie trebuie să fie mai puțin sensibilă și care semn ar trebui să se concentreze doar asupra planurilor sociale

_ REBECCA ENGLISH: Ce spune poza fermecătoare a Majestăților Lor despre Charles și Camilla

_ Liderul studenților din tabăra Universității Columbia spune �Fii recunoscător că nu ies doar și ucid sioniști� (VIDEO)

_ Mohamed Salah și Jurgen Klopp au fost implicați într-o ciocnire aprinsă pe linia de banda împotriva lui West Ham... în timp ce duoul Liverpool se ceartă cu câteva momente înainte ca extremul egiptean să fie înlocuit

_ Liderul studenților din Columbia, Khymani James, care a spus cu m�ndrie că �sioniștii nu merită să trăiască� a fost interzis din campus

_ Larry Johnson, colaboratorul The Gateway Pundit, îi informează consilierului de securitate al Națiunilor Unite cu privire la atentatul cu bombă la conducta Nord Stream – VIDEO și TRANSCRIPT

_ VIAȚA MEA ÎN BĂUTURI: Lisa Hogan

_ Jocurile Olimpice: Dacă niciun palestinian nu se califică, CIO va da invitaţii sportivilor

_ Care ESTE adevărul despre comediantul și urmăritorul său feminin a cărui poveste a cuprins lumea în hit-ul Netflix Baby Reindeer? Acum își spune partea ei a poveștii...

_ Apare un nou hypermarket în România: Prețurile vor fi în funcție de cantitatea achiziționată

_ Deputatul conservator Dan Poulter trece la Laburist în ultima lovitură pentru Rishi Sunak - deoarece fostul ministru al Sănătății spune că i-a fost „din ce în ce mai greu să-și privească colegii în ochi” în timp ce era conservator.

_ Avocații Tesla vizează acționarul țintă care încearcă să oprească mutarea luptei salariale a lui Musk în Texas

_ ANM a emis Cod Galben de ceață în 3 județe

_ Danielle Collins va fi adversara Jaquelinei Cristian în turul trei la Madrid

_ Guvernatorul Dakota de Sud, Kristi Noem, st�rnește controverse cu povestea despre uciderea c�inelui de v�nătoare de 14 luni și a unei capre �neantrenat�, �periculos�

_ Căldură albă

_ VIDEO| Marcel Ciolacu explică ce șanse are Klaus Iohannis la șefia NATO: Eu susțin orice român

_ Creştinii ortodocși şi greco-catolici vor celebra duminică Floriile: câți români îşi sărbătoresc onomastica

_ Forţele aeriene americane alocă 13 miliarde de dolari pentru a dezvolta o nouă versiune a „avionului Apocalipsei”

_ Astronauții sosesc la Centrul Spațial Kennedy ca prim echipaj pentru nava spațială Starliner de la Boeing

_ Poliția distruge gașca vietnameză de pe Facebook care oferă migranților să traverseze canalul pe rețelele de socializare pentru mii de lire sterline o dată

_ „Nimic nu ne va opri”: migranții sfidătoare promit că vor continua să traverseze Canalul, în ciuda planului lui Rishi Sunak de a-i da afară din Regatul Unit și de a-i duce cu avionul în Rwanda

_ Tensiunea crește în Caucaz: armata s-a alăturat protestatarilor care au blocat o autostradă din Armenia

_ NASA întrerupe telescopul spațial Hubble de 16 miliarde de dolari, care a fixat vârsta universului din cauza „glitch-ului”

_ Zelenski taie în carne vie și îl demite pe un comandant important din armată: ciudățenia e că a fost numit în funcție foarte recent

_ Studenții UCLA forțați să urmeze cursul obligatoriu „Pozitivitatea grăsimilor”.

_ Orașul britanic a fost închis după ce „o femeie donează accidental o grenadă vie centrului de patrimoniu” - în timp ce experții echipei de bombe ale armatei sunt amestecați

_ Echipele sunt pregătite pentru al treilea război mondial

_ Flacăra olimpică pleacă sâmbătă din Grecia spre Franța

_ Galerie Foto| Imagini extrem de spectaculoare cu nou drum către mare: se finalizează construcția așteptată de toți bucureștenii

_ Pregătiri ca de război! Franţa vrea să folosească sistemul de apărare aeriană al Greciei pentru Jocurile Olimpice (presă)

_ Șoigu dă asigurări: 'Moscova nu are interesul militar sau geopolitic de a ataca state NATO' / Ministrul rus lansează un avertisment cu degetul spre Ucraina

_ O fetiță de 4 ani a murit, după ce a fost lovită de o mașină: era nesupravegheată și a traversat neregulamentar

_ Un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie s-a comportat ciudat în timpul unei emisiuni

_ „Toată lumea sta afară”: parcurile din Yangon oferă ameliorarea valului de căldură

_ THE CANNY COOK: Fidea cu creveți și ceapă primăvară

_ Liverpool ACCESĂ un acord cu Feyenoord pentru a-l face pe Arne Slot noul manager, deoarece echipa olandeză acceptă pachetul de compensații care ar putea ajunge la 9,42 milioane de lire sterline... iar echipa este „încântată” de numire

_ Două județe ale României efectiv vor bubui: vor deveni noul 'centru de interes' al Europei

_ ANDREW NEIL: Cum se cufundă Franța lui Macron într-o criză și avertismentul pentru Marea Britanie

_ Prestigioasa Universitate Sciences Po din Paris a ajuns la un acord de stopare a protestelor studenţilor pro-palestinieni

_ Liverpool și-a găsit antrenor: Cu cine au bătut palma cormoranii

_ Alertă pe DN 2 - O cisternă încărcată cu un lichid inflamabil s-a răsturnat, zona a fost izolată (FOTO)

_ Sitarul tradițional indian folosit de George Harrison pe Norwegian Wood de la Beatles se vinde cu 54.000 de lire sterline

_ Russell Brand anunță că va fi botezat duminică (video)

_ Megan Rapinoe cere ca sportivilor trans să li se permită să concureze �mpotriva femeilor � Vă amintiți c�nd echipa ei s-a confruntat cu băieți adolescenți?

_ Un angajat nemulțumit al școlii folosește inteligența artificială pentru a-l încadra pe director cu dezordine rasistă

_ Traian Băsescu mai distruge un mit: ce alege între whiskey și șpriț/ VIDEO

_ Accident grav în Tulcea: O persoană a rămas încarcerată, a fost trimis și elicopterul SMURD / Foto

_ Viața - nimeni nu iese din ea viu. Deci, de ce este contemplarea morții un subiect atât de tabu? Am rugat cinci scriitori de top, toți în vârstă de 60 de ani și peste, să-și descrie sentimentele despre singurul certificat mort care ne confruntă cu toți


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3016, afisate in 51 pagini.