18:04
Comentarii Adauga Comentariu

Vot în Parlamentul European privind statul de drept în România

Votul din plenul Parlamentului European (PE) privind statul de drept în România va avea loc marţi, 13 noiembrie, au declarat pentru Agerpres surse oficiale din cadrul Parlamentului European, în aceeaşi zi în care Comisia Europeană va

"Votul va avea loc marţi, 13 noiembrie", a declarat pentru Agerpres şefa unităţii de purtători de cuvânt din cadrul serviciului de presă al Parlamentului European, Marjory Van den Broeke, întrebată dacă în cadrul Conferinţei Preşedinţilor de joi s-a luat vreo decizie referitoare la rezoluţia privind statul de drept în România.

Proiectul final de agendă al sesiunii plenare din 12-15 noiembrie de pe site-ul Parlamentului European, actualizat la 15:23 ora României, menţionează că votul asupra rezoluţiei privind statul de drept în România va avea loc marţi, în şedinţa de vot de după-amiază (13:00-15:00). Până la Conferinţa Preşedinţilor de joi, 8 noiembrie, votul era prevăzut în proiectul de agendă miercuri, 14 noiembrie, informează Agerpres.

Surse din cadrul Parlamentului European au confirmat pentru Agerpres că decizia a fost luată în cadrul Conferinţei Preşedinţilor.

Eurodeputaţi români din mai multe grupuri politice au vehiculat informaţia că în cele din urmă s-ar putea să nu fie adoptată o rezoluţie privind situaţia din România, mai ales în contextul discursului bine primit al lui Klaus Iohannis din plenul Parlamentului European privind viitorul Europei, potrivit Agerpres.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, 23 octombrie, la Strasbourg, în cadrul unui briefing de presă comun cu preşedintele PE, Antonio Tajani, că este dreptul Parlamentului European să dezbată o rezoluţie cu privire la România, însă a subliniat că este extrem de neobişnuit ca aceste discuţii să aibă loc doar cu o lună înainte de preluarea de către ţara noastră a preşedinţiei Consiliului UE.

"Parlamentul European are dreptul să dezbată problemele şi dacă e nevoie să vină cu o rezoluţie pe care să o voteze. Este dreptul acestei instituţii. (...) Este extrem de neobişnuit ca PE să dezbată şi să voteze o rezoluţie cu privire la un stat membru cu doar o lună înainte de preşedinţia Consiliului UE, preşedinţie care va fi preluată de acest stat membru vizat de rezoluţie. Decizia aparţine Parlamentului European", a spus Iohannis, informează Agerpres.

Între timp, Parlamentul European a lucrat la un proiect de rezoluţie care urmează să fie prezentat grupurilor politice şi în care se declară "profund îngrijorat" de reforma legislaţiei judiciare şi penale din România şi "condamnă intervenţia violentă şi disproporţionată a forţelor de poliţie în timpul protestelor de la Bucureşti" din luna august.

Proiectul de rezoluţie făcut public miercuri în mass-media din România vine după ce, la 3 octombrie, Parlamentul European a organizat o dezbatere în plen privind situaţia statului de drept în România, la care au participat premierul Viorica Dăncilă şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Tot marţi, 13 noiembrie, va fi prezentat şi raportul MCV pentru România şi Bulgaria al Comisiei Europene, după cum a anunţat un purtător de cuvânt al executivului comunitar în luna octombrie.

Citește mai departe...


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Franța. Regimul Bilderbergului Macron reprimă în sânge protestele "Vestelor Galbene". PROTESTAR al "Vestelor Galbene", tată a trei copii și pompier voluntar, ÎMPUȘCAT DE POLIȚIE ÎN CAP.

EMINESCU 169 DE ANI DE LA NAŞTERE. Mihai Eminescu despre Biserica Ortodoxă Română: „Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională"

UE. Vaccinul împotriva hepatitei B: Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște legătura între vaccinul Hepatitei B și îmbolnăvirile cu scleroză multiplă

Băncile străine îi jupoaie pe români DUBLU față de cum o fac cu cetățenii din celelalte state europene

HOROSCOP 17 ianuarie 2019. Veşti excelente pentru o zodie, va da lovitura la LOTO 6 din 49

PLANUL LUI SOROS: "Trebuie să câștigăm apoi votul semnificativ (din parlament) pe care May l-a promis în legătură cu BREXIT-ul. Acest lucru ar putea declanșa un nou referendum sau noi alegeri. Europa să fie liniștită, că întoarcerea va fi permanentă"

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

Criză n energie după greva minerilor: Guvernul bjbie după soluții și fuge de responsabilitate/ n cteva ore ar putea fi oprită prima termocentrală din lipsă de cărbune

LIVE BLOG | Începem dimineața de 17 ianuarie cu emoții puternice! Simona Halep și Marius Copil intră în arene la Australian Open, nu înainte de ora 5:00

DOCUMENTAR: George Călinescu despre Mihai Eminescu, Ion Creangă și Ion Luca Caragiale

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei pentru JOI 17 IANUARIE 2019. Venus aliniat cu Marte, iubire şi acţiune

Mii de persoane au participat la un miting antiguvernamental la Belgrad în legatură cu asasinarea unui lider sârb din Kosovo

Jeremy Corbyn, liderul opoziției britanice, îi cere Theresei May să excludă posibilitatea unui Brexit fără un acord

Faze tari: Burlacul Romeo și-a găsit Julieta; Semințele de bumbac duse de chinezi pe partea ntunecată a Lunii au ncolțit; Roboții au nceput să fie concediați

Senatul SUA nu susține continuarea sancțiunilor mpotriva unor firme rusești

Un individ a fost arestat de FBI pentru că ar fi plănuit să atace Casa Albă și Statuia Libertății cu o rachetă antitanc

Regatul Unit: Premierul Theresa May negociază cu opoziția după insuccesul moțiunii de cenzură

Politic show: Ponta: Vor mai veni deputați de la PSD la Pro Romnia; USR: Ordinul lui Dragnea devine de astăzi mai important dect o decizie judecătorească; Romnul care a tradus discursul lui Tusk

Marius Budăi: Clar vom aproba bugetul pentru 2019 în luna februarie

Presa internațională după ce Theresa May a supraviețuit moțiunii de cenzură

Corina Dănilă, goală pe internet. Chiar ea a făcut publică fotografia FOTO

LIVE BLOG | Începem dimineața de 17 ianuarie cu emoții puternice! Simona Halep și Marius Copil intră în arene la Australian Open, nu înainte de ora 6:30

Guvernul Greciei a supraviețuit la limită unei moțiuni de cenzură pe tema acordului privind numele Republicii Macedonia

Putin: Spre deosebire de Occident, eu nu pun Serbia să aleagă

Cristian Pomohaci, cercetat pentru evaziune fiscală, fuge de instanţă

Cutremur în regiunea Vrancea

Taiwanul nu va ceda în fața presiunilor chineze (purtător de cuvânt)

Impactul produs de shutdown, mai puternic dect se prevedea asupra economiei americane

LIVE BLOG | Începem dimineața de 17 ianuarie cu emoții puternice! Simona Halep și Marius Copil intră în arene la Australian Open, nu înainte de ora 6:20

Radu Herjeu, membru CNA: Președintele Iohannis pare să ignore cu bună știință ncălcarea legii

Sport Report - Update la știri de ieri: Manchester City refuză să comenteze pentru UEFA acuzațiile că ar fi ncălcat regula de fair-play financiar; Tennis Australia vrea o ntlnire de mpăcare ntre Tomic și Hewitt

Valoarea coșumului minim: 2.100 lei/lună pentru cei de la sat și la 2.600 lei/lună pentru locuitorii din mediul urban

Spania a venit ca un taifun peste Macedonia! Suedia - Qatar a avut un final dramatic. Rămâneți pe recepție, urmează alte două super-meciuri la Campionatul Mondial, Spania - Croația și Danemarca - Norvegia

Theresa May îndeamnă parlamentarii britanici să "conlucreze în mod constructiv" pentru a finaliza procedura Brexit

FBI a arestat un suspect care intenționa să atace Casa Albă cu o rachetă antitanc și cu grenade

LIVE BLOG | Începem dimineața de 17 ianuarie cu emoții puternice! Simona Halep și Marius Copil intră în arene la Australian Open, nu înainte de ora 6:00

CITATUL ZILEI

SIMONA HALEP SOFIA KENIN EUROSPORT LIVE STREAM ONLINE VIDEO AUSTRALIAN OPEN 2019

O grupare teroristă susține că atentatul din Kenya este o reacție la decizia lui Trump de recunoaștere a Ierusalimului drept capitală a Israelului

BREAKING NEWS: Florin Andone, dorit de Barcelona! FOTO | Nu e glumă: atacantul român, pe "radarul" catalanilor

EXCLUSIV | Becali a dat "tunul" perioadei de mercato în Liga 1! Analiză din interior pentru mutarea făcută "de nicăieri" de FCSB

Theresa May rămâne premier, moţiunea de cenzură a picat

Bilderbergul Macron scoate ARMATA pe străzi. Bilderbergul Macron scoate în acest weekend 80.000, ATENȚIE, 80.000 de polițiști și militari pentru A OPRI cu orice preț protestele "Vestelor Galbene"

Geanina din "Las Fierbinţi", surprinsă fără lenjerie intimă FOTO

DJ Gino Manzotti, suspectat că plătea pentru sex cu minore: «Eu nu dau bani pentru fete»

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

Grecia: Premierul Alexis Tsipras a obținut votul de încredere al Parlamentului

Bancul zilei: Mai merge un banc cu mndria britanica și partenerii din UE?

Al doilea summit Trump - Kim va avea loc în martie sau aprilie la Danang, în Vietnam (presă)

Grindeanu afirmă că guvernul său a adoptat proiectul recursului compensatoriu exact în forma inițiată de Raluca Prună

Toader, despre revocarea lui Augustin Lazăr: Argumentele sunt şi mai numeroase, mai evidente şi mai convingătoare

Senatul SUA nu susține continuarea sancțiunilor împotriva unor firme rusești

Subiectele zilei: Cum s-a văzut n presă decizia CCR asupra protocoalelor SRI-Ministerul Public; Brexitul a căpătat o forță de distrugere enormă

Marius Budăi: Nu a spus nimeni că desființăm Pilonul II de pensii

Business report: Măsuri fiscale n cascadă-Guvernul a stabilit cum va aplica amnistiapentru firmele cu datorii către stat, dar anunță și restricții pentru firme și acționari/ Bătălia gazoductelor continuă

Media chiriilor din Londra a atins recordul istoric de 2 034 de lire/ lună. Numărul proprietăților disponibile pe piață scade

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 ianuarie

LIVE BLOG | La Australian Open a venit ploaia! Mai avem de așteptat pentru meciurile românilor Simona Halep și Marius Copil

Parlamentul britanic a RESPINS la limită moțiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului Theresa May | VIDEO


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16

Nr. de articole la aceasta sectiune: 925, afisate in 16 pagini.



ieri 06:09 CITATUL ZILEI