13:41
Comentarii Adauga Comentariu

Malaezia: Un nou sultan ar urma să devină viitorul rege al țării

Statul malaezian Pahang a anunțat sâmbătă că are acum un nou sultan care ar urma să fie ales în curând drept noul rege al Malaeziei, după abdicarea în mod surprinzător a fostului rege, Muhammad al V-lea, care, potrivit unor zvonuri, s-ar fi căsătorit cu o rusoaică, fostă Miss Moscova, relatează AFP.

Malaezia este de la câștigarea independenței, în 1957, o monarhie constituțională cu un sistem neobișnuit: regele său se schimbă la fiecare cinci ani, fiind ales din rândul familiilor regale ale fostelor regate din care este formată țara.

Deoarece fostul rege a abdicat după doi ani de domnie, el trebuie înlocuit. Acum este rândul familiei regale din statul Pahang de a domni în țară, dar sultanul său este foarte în vârstă. Prin urmare, el a decis să abdice în favoarea fiului său, Tengku Abdullah Shah (59 de ani), permițându-i astfel Consiliului Regal, care se va întruni pe 24 ianuarie, să-l aleagă în calitate de nou rege.

Sultanul Abdullah Shah este cunoscut pentru interesul său pentru sport. El este în prezent președintele Federației asiatice de hockey și membru al Consiliului director al FIFA.

Deși rolul său este unul ceremonial, regele este foarte respectat în Malaezia și orice critică la adresa sa este interzisă. Portretul său este afișat în locurile publice. Regele este și șeful simbolic al islamului în țară, precum și șeful onorific al armatei. AGERPRES/(AS - editor: Angela Sârbu, editor online: Anda Badea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

LIVE BLOG | Simona Halep întoarce cu dârzenie soarta meciului cu Polona Hercog și se califică în optimi la Miami. "Am alergat ca nebuna trei ore..."

Donald Trump: Raportul lui Mueller este "o exonerare completă"

Președintele Honduras-ului recunoaște Ierusalimul drept capitală israeliană, dar nu mută ambasada

SUA: Trump jubilează: ''Nicio înțelegere secretă, nicio obstrucționare, dezvinovățire totală'' (Concluziile Raportului Mueller)

Ministru israelian: Donald Trump va semna luni decretul privind statutul Înălțimilor Golan

Preliminariile EURO 2020. Clasamentele, programul meciurilor și rezultatele complete. Spectacol în Olanda - Germania. Programul zilei de luni

"Regina dramelor". Darren Cahill intervine în polemica iscată de Kerber prin atacul neobișnuit la adresa Biancăi Andreescu

Cheloo de la Paraziţii A PIERDUT PROCESUL. Insulta adusă homosexualului de la X-Factor îl costă scump acum

Cum a arătat Andreea Berecleanu în rochie de mireasă. Imagini de la cununie VIDEO

Benjamin Netanyahu salută intenția Vioricăi Dăncilă de a muta Ambasada României la Ierusalim

TEST ONLINE: Eşti înconjurat de prieteni falşi?

Lili Sandu, vacanță în Cuba alături de iubit. Ce experiențe inedite au trăit

La Slatina a început procesul "șoferiței-cascador". Simona Lixăndroiu: "Recunosc faptele de care sunt acuzată"

Legea Offshore. Ceaușescu - PATRIOT, Dragnea,PSD,ALDE,PNL,PMP,USR - TRĂDĂTORI. Ceaușescu despre cât să le dăm la Străinilor care extrag petrolul. Cum a negociat Ceaușescu în 1973: Orice alt procent, Trădare de Țară

Handbal feminin: România, învinsă categoric de Danemarca (36-23), la turneul Golden League

Simona Halep a învins-o pe Polona Hercog și s-a calificat în optimi la turneul de la Miami

Socialiștii spanioli conduc în sondaje cu 30,9% înainte de votul din 28 aprilie

Serbia comemorează cea de-a 20-a aniversare a bombardamentelor NATO

Reacția lui Iohannis după ce Dăncilă a anunțat mutarea ambasadei la Ierusalim: Demonstrează totala sa ignoranță în domeniul politicii externe / Nu există nicio decizie

LIVE BLOG | Halep - Hercog, în turul III la Miami, în decisiv, ACUM. Presiunea aplicată de Simona dă roade

Digisport: "Nu îmi dau seama cum poate să mă judece astfel!". Cel mai controversat moment din cariera adversarei Simonei Halep

BREAKING Două avioane rusești cu 100 de militari la bord au aterizat pe un aeroport din Venezuela

Un prinţ este acuzat că îşi obliga angajaţii să facă sex cu el ca să nu-i omoare. Cum decurgeau orgiile

Adela vă sfătuiește în sex și iubire. "Iubitul meu a lăsat însărcinată o altă femeie"

Jorge va prezenta "Super Potriveala" la Kanal D. Televiziunea preia formatul unei emisiuni prezentate în SUA de Alec Baldwin

FINALA X FACTOR 2014. CÂŞTIGĂTOR X FACTOR 2014: Alexandra Crişan sau Adina Răducan

Au apărut imaginile cu Mădălina GHENEA, GOALĂ PUȘCĂ | VIDEO

A murit fostul fotbalist Marian Georgescu. Echipa Unirea Alba Iulia a fost lovită parcă de un blestem: a pierdut opt foști jucători în ultimii ani

Opinie de politician. Zece lecții ale eșecului economic numit "Programul de guvernare PSDragnea"

BREAKING | RAPORTUL Muller: Trump "nu a conspirat" cu Rusia în timpul campaniei electorale din 2016

Ludovic Orban, către tinerii liberali: Să știți că nu îmi vopsesc părul

LIVE BLOG | Halep - Hercog, în turul III la Miami, se joacă ACUM. Simona gestionează perfect tiebreak-ul și duce meciul în DECISIV!

LIVE BLOG | Simona Halep - Polona Hercog, în turul III la Miami, se joacă ACUM. Slovena bubuie servicii cu până la 185km/h și salvează cu joc agresiv o primă minge de break a româncei

LIVE BLOG | Simona Halep întoarce cu dârzenie soarta meciului cu Polona Hercog și se califică în optimi la Miami

Norvegia a câștigat turneul Golden League. România B a înregistrat două victorii și o înfrângere la un turneu în Polonia. Rezultatele celor patru echipe naționale

Mai multe maşini aflate într-o parcare din Sibiu, avariate de un TIR condus de un şofer băut

Madalina Ghenea, prima aparitie in costum de baie dupa ce a devenit mama

Lili Sandu, super sexy în pat. Ce priveliște în așternuturi

Mihai Bendeac, dezvăluire fără perdea despre partidele de sex de după filmări

Două surori gemene s-au căsătorit cu doi fraţi gemeni şi sunt amândouă însărcinate

Carmen Dan, la bilanțul MAI: Fenomenul infracțional, în scădere pentru al cincilea an consecutiv

O profesoară a fost descoperită de ELEVI că făcea SEX pe BANI în faţa camerei de filmat VIDEO XXX

Sfârșitul tragic al fiilor lui Cuza: unul s-a sinucis din dragoste, iar celălalt a murit din cauza problemelor cardiace

Lili Sandu e ajutor de bucătar de Crăciun. Cine se ocupă de meniul de sărbători în familia sa

Parchetul General: Certificate de revoluționar false, date în orașe unde nu au existat morți sau răniți la Revoluție

Italia: Matteo Renzi, la președinție pentru a-și depune demisia

Regele maghiar Ladislau Cumanul a preferat pentru românii din Ardeal lemnul şi spațiile mici. În 1279, Ladislau Cumanul, la solicitarea Papei, legiferează interzicerea construcţiei bisericilor de zid în rit ortodox pe întreg teritoriul Regatului Maghiar.

Jurnalistă bătută crunt de iubit. Simona Gherghe a reacţionat pe Facebook

Mărturia lui Raul Cișmașiu, al doilea miner salvat din adâncuri: a încercat să își ajute ortacii, săpând în roca prăbușită

LIVE BLOG | Halep - Hercog, în turul III la Miami, se joacă ACUM. Simona a ratat închiderea setului doi pe serviciu și totul depinde de acest tiebreak!

PSD, cu sau fără Dragnea, stabilește LISTA de candidați pentru europarlamentare. Liderul PSD a avut din nou nevoie de medici

Buna Vestire 2019. Sărbătoare importantă pentru ortodocși pe 25 martie. Tradiții, obiceiuri și superstiții de Blagoveștenie sau Ziua Cucului

Uber va plăti 3,1 miliarde de dolari pentru achiziționarea rivalei Careem

Stirile ProTV: Cum ajunge Firea din Voluntari la primărie în doar 20 de minute, luni, prin trafic infernal

Nu a mai fost loc pentru surprize! Marile favorite au făcut un pas important pentru calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal masculin. Valentin Ghionea a făcut un meci mare cu Veszprem

LIVE BLOG | Halep - Hercog, în turul III la Miami, se joacă ACUM. Cu bandaj pe genunchi, încurajată de Daniel Dobre, Simona revine!

''Veste galbene'': 2.000 de condamnări în Franța, de la mijlocul lunii noiembrie (oficial)

LIVE BLOG | Halep - Hercog, în turul III la Miami, se joacă ACUM. Simona simte din nou frustrare, după ce își pierde pentru a doua oară serviciul

Theodor Paleologu: Cei care vă spun că învățământul românesc de dinainte de 1989 era grozav mint sau nu știu ce spun. Era o închisoare

Tenis: Raluca Olaru, în sferturile probei de dublu la Miami (WTA)


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 464, afisate in 8 pagini.



ieri 06:15 CITATUL ZILEI