Baschet masculin: CSM CSU Oradea, calificată în faza următoare a FIBA Europe Cup
CSM CSU Oradea și-a asigurat calificarea în faza a doua a grupelor FIBA Europe Cup la baschet masculin, după a patra victorie consecutivă în Grupa D, 75-69 (27-17, 5-28, 25-11, 18-13) cu BC CSU Sibiu, în deplasare.
CSU Sibiu a suferit al patrulea eșec la rând și este eliminată din competiție.
Campioana a dominat primul sfert, adjudecat cu 27-17, dar sibienii au câștigat sfertul secund cu un categoric 28-5. Orădenii au tranșat disputa în a doua jumătate a meciului.
Duminică, orădenii câștigaseră meciul direct cu 85-73, în Liga Națională, după victoria din Supercupă și din turul FIBA Europe Cup.
Pentru echipa de pe Crișul Repede au evoluat Kristopher Richard 21 puncte, 3 recuperări, 1 pasă decisivă, Aaron Broussard 10 p, 6 rec, 6 pd, Sean Barnette 9 p, 3 rec, 1 pd, Pavle Reljic 5 p, 2 rec, 2 pd, Nikola Markovic 14 p, 4 rec, 1 pd, Tudor Fometescu 2 rec, 1 pd, Arturas Valeika 2 p, 3 rec, 1 pd, Cătălin Baciu, Dragan Zekovic 14 p, 5 rec, 1 pd.
La vicecampioni au jucat Randal Falker 8 p, 8 rec, 2 pd, Lucas Tohătan 8 p, 2 rec, 3 pd, Rolland Torok 9 p, 5 rec, 3 pd, Jordan Reid Chatman 8 p, 1 rec, Isaiah Philmore 20 p, 2 rec, 4 pd, Christopher M. Cooper Williams 13 p, 7 rec, 2 pd, David Engi-Rosenfeld 3 p, 2 rec.
CSM CSU Oradea ocupă primul loc, cu 8 puncte, urmată de Bahceșehir College, 7 puncte, Fribourg Olympic, 5 puncte, CSU Sibiu, 4 puncte.
În penultima etapă, pe 20 noiembrie, vor avea loc partidele CSM CSU Oradea - Bahceșehir College și Fribourg Olympic - BC CSU Sibiu.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Țenea, editor online: Daniela Juncu)
Comentarii:
Adauga Comentariu