15:32
Comentarii Adauga Comentariu

Probe DNA: Fotografii  fierbinți cu Ioan Oltean și Crinuța Dumitrean, în dosarul despăgubirilor umflate de ANRP în favoarea patronului CSU Craiova

Detalii inedite apar în dosarul deputatului Ioan Oltean (PNL), acuzat că ar fi luat șpagă suma de 600.000 de euro pentru a interveni la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprității (ANRP), pentru o revedendicare ilegală. Camera Deputaților se va pronunța pe 9 decembrie pe solicitarea DNA privind încuviințarea arestării preventive a liberalilor Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu.

Curtea Supremă a explicat de ce a emis mandate de arestare preventivă în cazul celor șase complici: omul de afaceri Mihai Rotaru,  fosta șefă a ANRP Crinuța Dumitrean, Sergiu Diacomatu, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru și Sergiu Negurici. Decizia de sâmbătă a instanței poate fi contestată tot la ICCJ.
Ingineria
Potrivit motivării, afaceristul Mihai Rotaru a reușit să intre în posesia despăgubirii, în condițiile în care fostul proprietar al terenului s-a chinuit opt ani să-și obțină drepturile. Patronul CSU Craiova a primit 109 milioane de lei pentru un teren de 61.857 de metri pătrați din Pitești, deși valoarea reală era de cinci ori mai mică. Procurorii DNA susțin că Ioan Oltean a intervenit la Crinuța Dumitrean, șefa de atunci a ANRP.

"Ioan Oltean era ca un șef pentru Crinuța Dumitrean, fiind notoriu în rândul funcționarilor că, Rotaru Mihai, care avea mai multe dosare de despăgubire în care era cesionar, beneficia de soluționări rapide și despăgubiri generoase. Ioan Oltean era o prezență constantă în instituție, în biroul președintei", scriu procurorii DNA în referat.

Fotografii cu Dumitrean și Crinuța

Curtea Supremă arată că din probele dosarului -planșele foto care relevă întâlnirea dintre Ioan Oltean și Crinuța Dumitrean  în biroul șefei ANRP "și ipostaza care nu obiectivează o întâlnire de lucru, rezultă indubitabil relația apropiată dintre aceasta și inculpatul Oltean Ioan".
Avocatul Crinuței Dumitrean a aceste probe se referă doar la o relație între inculpată și deputatul Oltean, apreciind că indiferent de natura acestei relații, aceasta nu poate constitui temei al acuzării. "Mai arată că fotografiile atașate la dosar nu au nicio legătură cu activitatea Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor", potrivit încheierii Curții Supreme.

Relația Dumitrean-Rotaru-Oltean

"Soluționarea rapidă a cererii, concretizată în obținerea de despăgubiri în  câteva luni ,este justificată în contextul probator doar de relația creată între inculpații Dumitrean Crinuța Nicoleta, Rotaru Mihai și Oltean Ioan, dacă se are în vedere și împrejurarea  remiterii de către inculpatul Rotaru Mihai deputatului Oltean Ioan a unui procent de aproximativ 30% din valoarea folosului necuvenit încasat  reprezentând 600.000 euro din suma de 87 milioane lei", arată Curtea Supremă.

 În acest sens, magistrații arată că din declarațiile fostului paroh al bisericii din Chitila, Alexandrescu Ion Adrian, audiat la data de 25 noiembrie 2015, rezultă  că Rotaru i-ar fi dat deputatului Oltean suma de 600.000 euro în scopul de a interveni pe lângă Dumitrean în scopul sus arătat.

Astfel, Alexandrescu Ion Adrian a declarat că: ,,în calitate de preot paroh al parohiei Chitila județul Ilfov l-am cunoscut pe Baciu Remus Virgil (vicepreședinte al ANRP- n.r.) în anul 2009 iar acesta venea deseori la așezământul social cu prieteni ai săi și persoane care îi aduceau documente legate de dosare ANRP ale acestora. În anul 2010 prin intermediul lui Baciu Remus Virgil l-a cunoscut și pe Diacomatu Sergiu Ionuț, iar aceștia adesea discutau la biroul său de la parohie probleme legate de ANRP, de dosarele pe care le aveau pe rolul ANRP și despre persoanele pe care trebuia să le ajute pentru rezolvarea dosarelor, context în care au discutat și despre Rotaru Mihai care cumpărase drepturi litigioase de la persoane ce au depus dosare de despăgubire".

Despăgubiri de 50 de milioane de euro?

Curtea Supremă arată că din conținutul declarației acestui martor rezultă că, între Baciu și Rotaru exista o legătură apropiată, că acesta a asistat inclusiv la discuțiile numitului  Baciu și Diacomatu despre modul cum dosare ANRP ale unor cesionari erau soluționate cu prioritate, fiind vehiculate sume între 1 milion euro și 50 milioane euro care reprezentau valoarea despăgubirilor fiind perceput un comision de 25 – 30% în funcție de valoarea dosarului de despăgubire.

De asemenea preotul a arătat că Baciu și Dumitrean erau ''sub umbrela numitului Oltean Ioan'' care putea face presiuni asupra lor și ajutau la rezolvarea unor dosare ale unor  cumpărători de drepturi litigioase, precum Gheorghe Stelian, Dorin Cocoș existând la nivelul ANRP și obligații politice,că Baciu se afla și în tabăra lui Diacomatu și favoriza rezolvarea dosarelor pentru cumpărătorii de drepturi litigioase printre care și Rotaru. Din declarația aceluiași martor rezultă că în preajma Paștelui 2010 în curtea bisericii din Chitila, inculpatul Oltean Ioan a primit un sac mare de bani de la șoferul inculpatului Rotaru Mihai suma de 600.000 euro.

Ce a spus administratorul

Declarația preotului  Alexandrescu se coroborează cu  declarația martorului Toma Victor din care rezultă că  Rotaru era un obișnuit al așezământului social din Chitila, așa încât concluzia că banii au fost dați și primiți în acel așezământ este verosimilă.

 Astfel, Victor Toma, în declarația sa din  data de 25 noimebrie 2015, a arătat că: "În perioada 17 februarie 2008 – 01 februarie 2015 am lucrat la biserica Sf. Ioan Botezătorul din Chitila, ca administrator voluntar. Din data de 18.12.2007 și până în iulie 2012 preot paroh al bisericii a fost Alexandrescu Ion Adrian, care locuia împreună cu soția și cei doi copii în casa parohială situată în curtea bisericii. În perioada cât Alexandrescu Ion Adrian a fost preot paroh al bisericii acesta era vizitat de mai multe persoane, pe care le ducea în așezământul social situat în incinta bisericii, deasupra cancelariei acestuia. Persoanele care veneau la așezământul social erau de regulă cam aceleași, respectiv: Baciu Remus, despre care știu că lucra la ANRP, Rotaru Mihai, care era prieten cu Alexandrescu Ion Adrian și Baciu Remus. Cel mai des la biserică veneau Baciu Remus, Sergiu, Ionescu Marian, Victor Ciocoiu și Rotaru Mihai''.       

Ce s-a întâmpplat la Comisia Juridică

Votul plenului Camerei Deputaților privind încuviințarea arestării preventive a liberalilor Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu, urmăriți penal în dosarul despăgubirilor ilegale, va avea loc miercuri, 9 decembrie, conform calendarului inițial, a decis Biroul Permanent.

Decizia Biroului Permanent al Camerei Deputaților survine votului de miercuri din Comisia juridică. Deputații din Comisia juridică a Camerei Deputaților a avizat favorabil, cu 14 voturi "pentru", patru "împotrivă" și trei abțineri cererea DNA de arestare preventivă a deputatului PNL Ioan Oltean, urmărit penal pentru trafic de influență și complicitate la abuz în serviciu.

În același timp, Comisia juridică a avizat favorabil și solicitarea DNA de încuviințare a arestării preventive a deputatului PNL Cătălin Teodorescu, acuzat în același dosar al despăgubirilor ilegale în care este urmărit penal și Ioan Oltean. În cazul său, decizia a fost luată cu 15 voturi "pentru", 3 voturi "împotrivă" și 3 abțineri. Cei doi au pledat nevinovat în fața comisiei.

 




Adevarul.ro

(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Paranoia Progresistă continuă. Clip publicitar interzis în Marea Britanie, pentru că în el o mamă îşi îngrijeşte bebeluşul "Îngrijirea copiilor a fost un rol care a fost asociat stereotip cu femeile” spune ASA în hotărârea sa de a interzice clipul.

Cum au propagat Pedofilia, în grup, cu proprii lor copii, progresiștii "Revoluției de la 1968". Spiegel Online "Revoluția sexuală și copiii, cum stânga progresistă a dus lucrurile mult prea departe". Copii mici jucau dezbrăcați jocuri sexuale cu adulți

Progresiştii marxişti şi neomarxişti sunt marii ideologi pro-pedofilie. Azi, Simone de Beauvoir, țiitoarea lui Sartre: susținătoarea pedofiliei care a pus bazele ideologiei de gen

Întrebare pentru autoritățile române: Câți migranți ați relocat ÎN REALITATE în România, încâlcând cu bună știință Constituția României?

Sorin Roșca Stănescu "Klaus Iohannis cu peșcheșul la Casa Albă". Azi 20 august, are loc vizita lui Iohannis la Casa Albă.

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

În timp ce milioane de români nu au un loc de muncă, Creşte numărul de migranți asiatici angajaţi în România. România a adus 11.000 de străini din state non-UE în prima jumătate a lui 2019, mai mulţi decât în tot anul 2018

Caru' cu vedete: Violată în grup și abuzată sexual de bonă. Copilăria și adolescența de coșmar a bombei sexy Pamela Anderson; Fiul lui Ștefan Bănică și-a prezentat iubita. Cum a reacționat Andreea Marin când a văzut-o

Un tânăr s-a ales cu dosar penal după ce a folosit o dronă în timpul unei nunți. Ce documente sunt necesare pentru utilizarea dronelor

Bloomberg: De ce a eșuat superarma cu propulsie nucleară a lui Vladimir Putin

Jarosław Kaczynski, peședintele partidului polonez de guvernământ cere măsuri împotriva marșurilor homosexualilor: "Acest teatru ambulant" al marşurilor homosexualilor de pe străzile noastre trebuie "demascat şi înlăturat"

Începuturile unei ere controversate: Statele Unite comemorează 400 de ani de la primul transport de sclavi ajuns pe tărâm american

Digi24: Doi tineri s-au căsătorit din dragoste, apoi tatăl miresei a angajat un asasin. Ce a urmat este cutremurător

Acuzațiile care o deranjează pe Simona Halep cel mai tare: Acestea sunt jigniri directe și nu pot să le accept

Faze tari: Turist britanic, în stare critică după o partidă de amor în public; Un robot slujește într-un templu budist din Japonia

Subiectele zilei: Soția fostului ministru al Justiției, acuzată de avansări neetice, va preda Etica, pe bani, studenților; România, pe locul patru în UE la ponderea deceselor prin violență; Zeci de copii, scoși la cerșit de părinți în Costinești

Consecințele probabile ale unui Brexit fără acord (presă)

AVIZ AMATORILOR: Obiectul furat de pe plaje de MII DE TURIȘTI care ar putea însemna ANI GREI de închisoare și AMENZI usturătoare/ Turiștii nici nu își dau seama că este o INFRACȚIUNE

SUA. Sistemul de Sănătate. De ce unii medici diagnostichează în mod intenționat greșit pacienții

Codrin Ștefănescu, despre vizita "inutilă" a lui Klaus Iohannis în SUA: O plimbare scumpă și fără rost. Nu îl însoțește nimeni

Digi Sport: Simona Halep: "Acestea sunt jigniri directe și nu pot să le accept!"

Filmul porno pentru care o elevă din Iași a plătit 150 de lei. Tânăra a regretat că s-a lăsat filmată în ipostaze indecente

BAC 2019, sesiunea de toamnă. Ce subiecte la română au picat la bacalaureat 2019, uman și real

Veste șocantă în lumea tenisului: Jucătoarea Amanda Anisimova și-a anunțat retragerea de la US Open, după ce tatăl său a fost găsit mort

Corey Feldman povestește în direct la CBS News despre Rețeaua De Pedofilie de la Hollywood care abuzează copii. El însuși a fost abuzat de mai multe ori la Holywwod, când era copil.

Utile: Cum ne protejăm de un eventual dezastru nuclear. Măsurile imediate care se iau dacă ai fost expus la radiații; Ochelari sau lentile de contact? Ce să alegi

România-Republica Moldova, pe axa contradictorie Washington-Berlin-Paris-Moscova

Din culisele filmului porno pe care l-a făcut Sexy Brăileanca. "Am filmat cu 3 bărbaţi, am avut nişte ...mari"

O familie din Cehia cu patru copii, blocată cu mașina în Munții Apuseni. Cum s-au rătăcit

Vladimir Putin, replică dură la adresa lui Macron: Nu vreau ca proteste similare cu "vestele galbene" să izbucnească și la Moscova

Accident GRAV: Cinci răniți, între care un copil, după ce un șofer a pătruns pe contrasens

Washington Post: Nouă țări importante ale lumii se află în pragul recesiunii. Cum ar putea SUA să ajungă în aceeași situație

Digi 24: Imagini revoltătoare filmate la Costinești. Ipostazele scandaloase în care au fost surprinși niște copii. VIDEO

O femeie cu trei copii, din China, găsiți într-o mașină după ce au intrat ilegal în țară

Piesa ''Old Town Road'' pierde recordul de longevitate în fruntea vânzărilor de discuri din SUA

#euprimar Bucureștiul "invizibil". 5000 de oameni care trăiesc pe străzi și în canale. Mărturii șocante: "În canal este moartea. E grea viața de boschetar. Vreau viața mea înapoi" | FOTO, VIDEO

SUA - Jeffrey Epstein a semnat un testament cu două zile înainte de a se sinucide în închisoare

Twitter și Facebook acuză China că încearcă să submineze protestele din Hong Kong utilizând conturi false

Boris Johnson își prezintă propunerile privind modificarea acordului Brexit într-o scrisoare adresată președintelui Consiliului European

Daniel Petrescu, numit în funcția de locțiitor al Șefului Statului Major al Apărării, prin ordin al ministrului Apărării

Piața mașinilor noi la șapte luni - SUV-urile se apropie de 35%, dieselul continuă scăderea, electricele ating noi recorduri

Un bărbat din Brăila arestat pentru agresiune sexuală asupra unui minor, eliberat de tribunal pentru că a avut "o conduită sinceră" și nu are antecedente

Conservatorii din Europa. Succesul lui Matteo Salvini. Poate cineva să-l oprească să devină următorul lider al Italiei? Vor urma alegeri anticipate la toamna...

Alegeri prezidențiale în străinătate: Peste 20.000 de români din diaspora s-au înregistrat, jumătate dintre ei pentru votul prin corespondență

Ne-a crescut puterea de cumpărare, zic guvernanții? Cu salariile super-mărite de azi luăm de fapt mai puțini cartofi decât cumpăram acum 5 ani când aveam venituri mult mai mici (analiză)

Podul suspendat Tulcea-Brăila. Teodorovici și Cuc verifică, marți, stadiul lucrărilor/ Investițiile depășesc jumătate de miliard de euro

Negocieri la Bruxelles. Viorica Dăncilă a discutat cu Ursula von der Leyen despre viitorul comisar european al României

Activistul Remus Cernea, antreprenor pe Start-Up Nation: Street food green-vegan

Lenovo a înregistrat venituri de două ori mai mari față de anul trecut, de 240 milioane de dolari

Viitorul film al actriței Meryl Streep va putea fi văzut pe noua platformă HBO Max

"I Am Patrick Swayze", cel mai urmărit documentar din seria lansată de Paramount. Povești inedite și interviuri exclusive despre viața actorului | VIDEO

Migranții aflați la bordul navei Open Arms ar putea debarca în Mallorca

SUA au comunicat Greciei poziția lor fermă referitoare la orice sprijin acordat petrolierului Adrian Darya 1

Președintele Klaus Iohannis se întâlnește, la Washington, cu omologul american

CITATUL ZILEI

Discuție telefonică între Boris Johnson și Donald Trump pe tema Brexit

Economia de piată liberă? Poveşti. Dăm 5G țintit la americani. Nu e ăsta Trafic de influență? Iohannis: Am semnat un memorandum România-SUA privind tehnologia 5G, pentru asigurarea securității naționale

Ciolacu, despre sesiunea Camerei Deputaților: Legea transportului de persoane, de competența Senatului


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1042, afisate in 18 pagini.



ieri 05:08 CITATUL ZILEI