15:04
Comentarii Adauga Comentariu

Proiectul de modificare a legii avocaturii o acțiune TIPIC STALINISTĂ. Baroul Bucureşti: "Numai în societăţile staliniste statul permite parchetului să cunoască conţinutul convorbirilor purtate de persoana acuzată cu avocatul său"

Oficialii din Baroul Bucureşti susţin că opinia publică a fost indusă în eroare prin acreditarea ideii că în noua lege a avocaturii ar exista o "imunitate" pentru avocaţi şi spun că protejarea confidenţialităţii dintre client şi avocat este şi trebuie să rămână o regulă democratică a dreptului la apărare.

"Numai în societăţile organizate după modelul stalinist statul permite parchetului să cunoască conţinutul convorbirilor purtate de persoana acuzată cu avocatul său. Propunerile legislative de protejare a confidenţialităţii dintre avocat şi client sunt conforme cu sensul pe care România este obligată să îl urmeze dacă doreşte să rămână o ţară care împărtăşeste valorile comune ale spaţiului european.", se arată într-un comunicat al Baroului Bucureşti.

Reprezentanţii Baroului declară că secretul profesional trebuie să rămână un drept fundamental al celui care apelează la avocat.

"Atunci când comunicările dintre avocat şi client sunt cunoscute de către cealaltă parte, în procesul civil, sau de către acuzare prin interceptări şi percheziţii, în procesul penal, dreptul la apărare al persoanei este golit de conţinut, încălcându-se în acelaşi timp principiul “egalităţii de arme”, fundamental pentru un proces echitabil", se mai notează în comunicatul instituţiei.

Avocaţii aduc în discuţie şi directiva europeană, potrivit căreia "confidenţialitatea comunicării dintre persoane suspectate sau acuzate şi avocatul lor este esenţială pentru asigurarea exercitării efective a dreptului la apărare şi este o parte esenţială a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, statele membre ar trebui să respecte confidenţialitatea întrevederilor şi a altor forme de comunicare dintre avocat şi persoana suspectată sau acuzată în exercitarea dreptului de a avea acces la un avocat prevăzut în prezenta directivă, fără derogare", o directivă a Parlamentului European şi a Consiliului, din 22 octombrie 2013, pe care România are obligaţia să o transpună în legislaţia internă, până pe 27 noiembrie 2016, se arată în documentul citat.

Mai multe amendamente adoptate la acest proiect de lege, în cadrul Comisiei Juridice, au fost criticate de către Guvern şi instituţiile cu atribuţii în domeniul justiţiei, printre care DNA şi CSM, pe motiv că ar duce la o formă de imunitate pentru avocaţi şi la un ''statut de impunitate fără echivalent''.

Astfel, potrivit noii forme a articolul 35, ''decanul baroului local sau reprezentantul acestuia participă în mod obligatoriu la efectuarea percheziţiei desfăşurate la sediul profesional al avocatului. Sunt exceptate de la măsura ridicării de înscrisuri şi de la măsura confiscării: înscrisurile care conţin comunicări între avocat şi clientul său; înscrisurile care conţin consemnări efectuate de către avocat cu privire la aspecte referitoare la apărarea unui client; înscrisurile, suporturile de sunet, imagine şi date încredinţate de către un client al său în vederea exercitării apărării. Exceptările prevăzute la alin. (12) nu se aplică în situaţia în care din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că avocatul a comis infracţiuni în exercitarea activităţilor specifice profesiei''.

"Raportul dintre avocat şi persoana pe care o asistă sau o reprezintă nu poate forma obiectul supravegherii tehnice decât dacă există date că avocatul săvârşeşte ori pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute în art.139 alin.(2) C.pr.pen. Dacă pe parcursul sau după executarea măsurii rezultă că activităţile de supraveghere tehnică au vizat şi raporturile dintre avocat şi suspectul ori inculpatul pe care acesta îl apără, probele obţinute nu pot fi folosite în cadrul niciunui proces penal, urmând a fi distruse, de îndată, de către procuror. Judecătorul care a dispus măsura este informat, de îndată, de către procuror. Judecătorul dispune informarea, de îndată, a avocatului'', arată versiunea discutată de Comisia juridică din Camera Deputaţilor.

Proiectul de modificare a legii avocaturii a fost adoptat, în unanimitate, pe 4 mai, de Comisia Juridică. A fost întors însă din plenul Camerei Deputaţilor, for decizional, iar la acest moment se află, din nou, la Comisia Juridică.


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Președintele Donald Trump susține că Statele Unite au discuții ''foarte bune'' cu talibanii

Lev Kaczynski, peședintele partidului polonez de guvernământ cere măsuri împotriva marșurilor homosexualilor: "Acest teatru ambulant" al marşurilor homosexualilor de pe străzile noastre trebuie "demascat şi înlăturat"

Spania oferă portul Algeciras pentru debarcarea imigranților de la bordul navei Open Arms

Spania oferă portul Algeciras pentru debarcarea imigranților de la bordul navei Open Arms

Paranoia Progresistă continuă. Clip publicitar interzis în Marea Britanie, pentru că în el o mamă îşi îngrijeşte bebeluşul "Îngrijirea copiilor a fost un rol care a fost asociat stereotip cu femeile” spune ASA în hotărârea sa de a interzice clipul.

1,7 milioane de manifestanți în Hong Kong, potrivit organizatorilor

Business report: Ultimele detalii despre inițiativa de impozitare a pensiilor; Averea la nivel mondial, la cote uriașe. Câți bani generează pe minut o dinastie de miliardari; Cât și cum este integrată România cu Zona Euro

Premierul danez: Ideea privind cumpărarea Groelandei de către SUA este absurdă

Progresiştii marxişti şi neomarxişti sunt marii ideologi pro-pedofilie. Azi, Simone de Beauvoir, țiitoarea lui Sartre: susținătoarea pedofiliei care a pus bazele ideologiei de gen

Utile: Platforma care ar putea lua locul Netflix va fi lansată curând; Soluții ca să dormi bine în nopțile călduroase de vară; Durerea de cap provocată de caniculă: cum scapi de ea și când e cazul să mergi la medic

Spania propune navei Open Arms să debarce imigranții în cel mai apropiat port spaniol

Donald Trump avertizează China că un ''alt Tiananmen'' în Hong Kong ar dăuna unui acord comercial cu SUA

Donald Trump reafirmă faptul că Mike Pence va candida din nou alături de el în 2020

Orașul creat de dezastrul de la Chernobyl

Ducele de York surprins în casa pedofilului condamnat Jeffrey Epstein

Cântăreața de muzică populară Anamaria Pop a murit într-un accident de mașină

Ramnificațiile rețelei pedofilului Epstein merg până la vîrfurile Partidului Democrat și până în interiorul Familiei Regale Britranice

S-a aflat cine a ucis-o pe micuţa Miss America, JonBenet Ramsey. Adevărul este halucinant. GALERIE FOTO

Premierul, despre moțiune: E un calcul politic. Un eșec înainte de prezidențiale nu ar face bine PNL

Fotbal - Liga I: FC Botoșani - Universitatea Craiova 1-1

FCSB-Poli Iași, scor 1-2, în etapa a șasea din Liga 1

Comisia de muncă din Senat a respins acordarea de sporuri pentru persoanele cu handicap vizual

Dăncilă: Nu au crescut bugetele SRI și SIE. Ce s-a alocat este numai în vederea salarizării/ "Foarte puțini vorbesc despre faptul că rectificarea bugetară a fost pozitivă"

Fotbal - Liga I: FCSB, învinsă acasă de Poli Iași cu 2-1

Simona Halep: "Dacă ar reveni Darren Cahill aș putea fi capabilă să mai câștig Grand Slam-uri. Nu sunt dictatoare (în relația cu echipa)"

​WTA Cincinnati: Madison Keys a câștigat competiția (7-5, 7-6 cu Svetlana Kuznetsova)

Liga 1: FCSB - Poli Iași 1-2/ Căderea continuă - A patra înfrângere consecutivă

Viorica Dăncilă spune ce așteaptă de la întâlnirea Iohannis-Trump

Premierul danez: Ideea privind cumpărarea Groelandei de către SUA este absurdă

Der Spiegel: Lecții din Hong Kong - Lumina călăuzitoare a Vestului a pălit

Handbal feminin: CSM București a pierdut și al doilea meci de la turneul Challenge Christophe Caraty

Actrița Dana Dogaru vorbește despre cele trei căsnicii ale sale. Primul soț a murit de cancer la doar 39 de ani

Legătura de rudenie dintre Sore și Daniela Condurache. Blonda dă din casă

DOSAR PROSTITUŢIE. Diana Nicoraş: "M-a ars cu ţigara. Atunci, iubitul meu a..."

Bloomberg: De ce a eșuat superarma cu propulsie nucleară a lui Vladimir Putin

A murit prof. dr. Mihai Voiculescu, medic primar medicină internă și nefrologie la Fundeni

Protest pașnic cu sute de mii de manifestanți în Hong Kong

Dăncilă va discuta pe 20 august cu președintele CE despre funcția de comisar european din partea României

MAE: Atenționare de călătorie - Restricții de circulație în Insula Gran Canaria din cauza unui incendiu puternic

Știrile ProTV: Descoperire arheologică uluitoare în România. Experți străini au venit să o vadă

Buzău: Bărbatul care a ucis patru persoane la Spitalul Săpoca, reinternat pentru stabilirea discernământului

Dăncilă, despre vizita lui Iohannis în SUA: Subiectele care vor fi abordate trebuiau discutate înainte cu Guvernul / Să te duci doar ca sa faci o fotografie, nu este in beneficiul României

Incendiu de proporții în Spania. MAE avertizează cetățenii români că zona centrală a insulei Gran Canaria este grav afectată

Dăncilă: În eventualitatea în care ALDE va ieși de la guvernare voi căuta soluții să avem numărul de voturi necesare

Incident grav în Mamaia: Copil de un an, blocat în mașină. Pompierii au fost nevoiți să spargă geamul ca să-l scoată

Perugia, echipa lui Vlad Dragomir, s-a calificat în 16-imile Cupei Italiei

Caru`cu vedete: Diana Munteanu a spus câte kilograme are dar și înălțimea ei; Ce frumoasă este fiica Melaniei Griffith și a lui Antonio Banderas

Buzău: Agresorul din spital, internat iar la Psihiatrie, pentru a se stabili dacă are discernământ

Un bărbat de 80 de ani din Alba a murit, după ce a fost atacat de un berbec

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Fosta IUBITĂ a lui Cătălin Hîldan, imagini EMOŢIONANTE pe Facebook FOTO

Jamie Oliver dă vina pe Brexit pentru prăbușirea lanțului său de restaurante

Pintea acuză un "lung șir de greșeli" în cazul tragediei de la Săpoca: Asistenta a lăsat stativul în cameră, deși era obiect contondent / Sâmbătă a fost adus în același pat cu agresorul un alt pacient cu sevraj etilic

O fetiţă de 5 ani a acuzat un băiat de 14 ani că a violat-o. Poliţiştii au deschis o anchetă

Poveste adevărată. "Sunt Irina, am 20 de ani şi am facut videochat în..."

Corey Feldman povestește în direct la CBS News despre Rețeaua De Pedofilie de la Hollywood care abuzează copii. El însuși a fost abuzat de mai multe ori la Holywwod, când era copil.

SCANDAL în lumea INTERLOPĂ. SOŢIA lui Ion Clămparu "a fugit" cu un alt BĂRBAT FOTO

Ce s-a prăbușit în Anctarctica? Obiectul MISTRIOS descoperit prin Google Earth | VIDEO

În pofida refuzului primit, Trump nu abandonează subiectul unei ipotetice cumpărări a Groenlandei

O profesoară a făcut sex cu elevul de 17 ani. Ce a urmat este INCREDIBIL


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 101, afisate in 2 pagini.



ieri 05:07 CITATUL ZILEI