23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Festivalul Mieilor - în Parcul Național în perioada 13-15 aprilie

Miei perpeliți la proțap, batali de primăvară pregătiți la proțap, la grătar, la ceaun, aromați cu condimente și unși cu diferite licori vor fi pregătiți în Parcul Național în cadrul Festivalului Mieilor care se va desfășura în perioada 13-15 aprilie, informează un comunicat transmis AGERPRES.

Ciobanii vor mai pregăti stufat, friptură la tavă, borș de miel, drob și tot felul de produse tradiționale de la stână.

Potrivit organizatorilor, ciobanii vor aduce cu ei de la stână pastramă de oaie, dar și brânză pentru un bulz imens ce se va rumeni la grătar, precum și cârnați ciobănești de oaie cu care se vor găti tocănițe și tochituri.

"Ineditul acestui mare festival va fi cu siguranță Stâna de oi pe care o vom amenaja în Parcul Național. Aducem mieluți și berbecuți care cu siguranță îi vor încânta pe cei mici. Curioșii vor afla chiar din gura ciobanilor cum este viața la stână și cum se face cea mai bună brânză și cea mai gustoasă pastramă", precizează sursa citată.

Vizitatorii vor găsi la Festivalul Mieilor și plăcintele alese, cozonaci și poale-n brâu, dulciuri și dulcețuri, brânzeturi și afumături, jamboane, mușchiuleți, pastramă, cârnați, mici, costițe, ciolane și multe alte cărnuri aromate, dar și vin și țuică fiartă și licori din struguri, prune, caise, piersici, vișine și pere.

De la târg nu vor lipsi și meșterii autentici cu cadouri cu totul deosebite - ii cu alesături, rochii din lână împâslită, genți din piele naturală cu motive naționale, obiecte de ceramică pictată, din lemn sculptat, straie și podoabe tradiționale, icoane pe lemn sau pe sticlă.


(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

SOROS ÎL SUSȚINE CU ZECI DE MILIOANE DE DOLARI PE BIDEN CA SĂ AJUNGĂ PREEDINTELE SUA: Ziarul Britanic London Daily : "Miliardarul George Soros a dat peste 50 milioane de dolari pentru a-i ajuta pe Biden și alți democrați să câștige alegerile din SUA"

Ziarul american Washington Free Bacon ne spune că GEORGE SOROS a băgat 70 de milioane de dolari în Campania lui Joe Biden și a Democraților din 2020 și nu 52 de milioane de dolari cât spune ziarul britanic London Daily

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Nemții sunt slabi la programare și buni la șurubărie: Mercedes-Benz aruncă prosopul în eforturile de a construi o mașină care să se conducă singură: „Nu mai putem câștiga”

Fotbal - Liga I: FCSB - FC Hermannstadt 5-0

Cristoiu publică un articol al lui Nae Ionescu : "Avem, categoric, (la adresa străinătății), o mentalitate de slugi; nu de robi liberaţi, ci de slugi."

Dezinformările și Minciunile Rețelei Progresiste continuă... Progresiștii Soroșiști de la Digi24 preiau și propaga minciunile și dezinformărilor sorosiștilor progresiști de la The Guardian. Cică "Partidul Republican din SUA nu e democrat"

Monstrul liniștit și introvertit al Căii Lactee nu se învârte prea repede în jurul axei sale

Parisul vrea să facă referendum contra Airbnb

Efectul iresponsabilității criminale a guvernului progresisto-securistoid Iohannis-Orban, care a deschis școlile și care a organizat alegeri locale în plină PANDEMIE. Încă 514 școli din România au trecut în scenariul roșu, de vineri

Ion Cristoiu: Efectul pervers al contestațiilor împotriva lui Nicușor Dan

Cum am ratat sfârșitul lumii. Vasili Arkhipov, omul care s-a opus războiului nuclear

COMENTARIU Marius Oprea: În Occident, Covid-ul a șters egalitatea în fața morții. Nu și în țara Mioriței

Tătărușanu, ironizat după debutul din meciul Milan cu Roma

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Italia a fost cuprinsă de un val de proteste violente, luni noaptea

Un bărbat de 56 de ani din Maramureș e urmărit pentru viol, în cadrul unei campanii europene

Curs valutar BNR 27 octombrie 2020: Urmărește cursul valutar pentru principalele monede. Evoluția euro în raport cu leul

Ludovic Orban s-a întâlnit cu omologul său francez, în Paris. Cum au decurs declarațiile de presă

SUA: Judecătoarea Barrett confirmată la Curtea Supremă, o victorie uriașă pentru Trump

METEO, 27 octombrie. Vremea în România: Cod galben de ceață în București și 30 de județe

Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează Consiliul Național pentru Transformare Digitală

Fotbal: Costel Gâlcă, lider cu Vejle BK în Danemarca

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Elon Musk face încă un pas spre obiectivul său de a nu mai deține nicio proprietate imobiliară

O asociație de învățământ privat solicită redeschiderea școlilor și grădinițelor din București. "Calitatea actului educațional scade"

Pandemia a schimbat preferințele de mobilitate, mașina personală redevine opțiunea principală

#alegeriRMoldova Marți este ultima zi când pot fi făcute publice rezultatele sondajelor de opinie cu tematică electorală

Tribunalul București, așteptat să ia o decizie în cazul mandatului de primar obținut de Clotilde Armand

Palestinienii protestează față de Franța

HOROSCOP, 27 octombrie. Creativitate și simț practic pentru patru zodii. Vezi de ce realizări au parte

Lupte: Antrenorul Gheorghe Broșteanu a decedat la vârsta de 62 de ani

Una dintre cele mai așteptate campanii de Crăciun, anulată din motive necunoscute

SUA: Un copil de trei ani a murit jucându-se cu o armă la petrecerea de ziua lui

Arad: 28 de migranți găsiți înghesuiți într-un microbuz, alți cinci pe câmp, la frontiera cu Ungaria

Mai mult de jumătate din țară, inclusiv Capitala, sub Cod galben de ceață densă

O carte pe zi: "Tot ce i-am promis tatălui meu", de Ioana Maria Stăncescu

CITATUL ZILEI

Modul inedit în care parașutiștii îndeamnă americanii să meargă la vot

Restaurantele din Italia dau stingerea la ora 18:00

George Rotariu: De ce este Bitcoin o investiție bună pe termen lung

Bolivia: Justiția anulează un mandat de arestare împotriva lui Evo Morales

Fotbal: Debut nereușit pentru Tătărușanu la AC Milan, în meciul cu AS Roma (3-3)

Olt: O asistentă de 48 de ani de la SJU Slatina, infectată cu SARS-CoV-2, a decedat la spital

Nicolae Bănicioiu rămâne fără imunitate

Coronavirus în România LIVE UPDATE 27 octombrie. 4.724 noi cazuri raportate în țară. Bilanț COVID-19 complet

Marcel Ciolacu a participat la slujba de Sf. Dimitrie cel Nou de la Patriarhie

Studiu: experiența pozitivă îi determină pe 54% dintre români să devină loiali unei mărci

COMENTARIU Adrian Onciu: Surprinzătoarea jertfă depusă de Orban, Tătaru și Arafat pe altarul luptei anti-Covid

COVID 19. Un ministru din partidul cancelarului Angela Merkel: Închidem totul pentru o săptămână dacă va fi mai rău

Încă două săptămâni de carantină: Restricțiile, prelungite pentru 14 zile în comuna Ivești din județul Galați

India și SUA vor semna un acord pentru transferul datelor sensibile obținute prin sateliți

Noile vaccinuri vor altera în mod permanent ADN-ul uman. Nimeni nu va mai şti exact decât producătorii lor ce anume vor modifica vaccinurile în ADN-ul fiecărei persoane.

GCS: Nu au mai fost înregistrate infecții cu noul coronavirus în rândul românilor din străinătate

Fotbal: Nouă cazuri pozitive la COVID-19, la FC Viitorul Constanța

CORONAVIRUS 27 octombrie. Situația pe județe. București înregistrează cele mai multe cazuri noi de COVID-19

Ministrul german al Economiei se așteaptă la 20.000 de cazuri zilnice de COVID-19 la sfârșitul săptămânii

O femeie care trebuia să stea în izolare a forțat intrarea într-o localitate în carantină

Coronavirus în România LIVE UPDATE 27 octombrie. 212.492 de cazuri de persoane infectate. 823 sunt internate la ATI


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 413, afisate in 7 pagini.



ieri 06:25 CITATUL ZILEI