16:28
Comentarii Adauga Comentariu

Plan de acțiune privind combaterea violenței în școli, temă de discuții la MAI

Vicepremierul Raluca Turcan și ministrul Educației, Monica Anisie, au anunțat joi că, împreună cu ministrul Afacerilor Interne, au fost puse bazele unui plan de acțiune privind combaterea violenței în școli.

La finalul unor discuții pe această temă care au avut la sediul MAI, în prezența ministrului de Interne, Marcel Vela, Raluca Turcan a precizat că o serie de măsuri din acest plan vor fi prezentate cel mai probabil în 30 de zile.

"Am pus bazele unui plan de acțiune, astfel încât să venim cu diferite măsuri pentru combaterea și prevenirea violenței în școală. Cei mai probabil, în 30 de zile, prin realizarea unei echipe mixte de la cele două ministere (Ministerul Educației și al Internelor - n.r.), vom prezenta câteva măsuri", a explicat Raluca Turcan.

Ministrul Monica Anisie a subliniat că a venit cu încredere la discuțiile de la MAI, pentru că își dorește securitate și siguranță în școli.

"Ca atare, vom face un plan de măsuri concrete la nivel de învățământ preuniversitar, în așa fel încât să prevenim și să combatem violența în școală", a completat ministrul Educației. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivașcu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Vladimir Putin: Moscova vrea prelungirea Acordului Noul START privind armamentul nuclear

Donald Trump critică acțiunile forțelor de securitate iraniene împotriva protestatarilor

Canada: Instanța a refuzat revizuirea deciziei de revocare a cetățăniei în cazul unui fost colaborator nazist

Gică Hagi: Generația de Aur e eliminată, e scoasă din fotbalul românesc

PROGANDA IN ZIARUL ADEVARUL PENTRU NICUSOR DAN CARE SE VREA PRIMARUL BUCURESTIULUI. Adevarul "Viața lui Nicușor Dan. Unde a studiat și cu ce realizări se mândrește" Adevarul a uitat sa va spuna cine anume il sponsorizeaza. Aflati acum.

Daniela Crudu, filmată în timp ce făcea AMOR NEBUN. Imagini INCENDIARE

ESCROCHERIE PROGRESISTĂ. Să vină DIICOT. Cioloş un mincinos „Cumințenia Pământului ” va ajunge în proprietatea statului român INDIFERENT de suma strânsă. Manipularea a fost făcută pentru ca internaționaliştii progresişti din Guvern să pară "buni patrioți"

Volei feminin: Știința Bacău, cu un pas în optimile Cupei Challenge

A fost luat sub control autoturismul lui Michael Hastings pentru a cauza un accident mortal? Richard Clarke fost coordonator național al SUA pentru securitate, protecție și pentru lupta împotriva terorismului, spune că E POSIBIL

Horoscop: 3 zodii care te hipnotizează cu frumuseţea lor

Alba: Struguri culeși special înghețați, pe ger, pentru producerea vinului de gheață

Sweet Bunny, secretara care făcea filme pentru adulţi la Universitatea din Timişoara, a încercat să-şi ascundă urmele

Sexy Brăileanca și-a arătat burtica de gravidă | FOTO ÎN ARTICOL

Jumătate din creditele imobiliare din România sunt garantate de stat sau cum subvenționează statul român băncile străine

Horoscop: Cele mai mincinoase zodii. Află dacă te numeri printre ele

SUA: BERNIE SANDERS a primit susținerea ONG-ului "MoveOn" un ONG creat și finanțat de GEORGE SOROS

Încă un capitel ionic, descoperit de arheologi la Mangalia. Piesa va fi dusă în Muzeul "Callatis"

Cătălin Rădulescu (PSD): Am fost avertizaţi cu un SMS că vom fi reţinuţi, probabil de la un serviciu secret

INCREDIBIL. Slovacii vor sa denumeasca un pod cu numele unui erou roman care a luptat impotriva nazistilor si care a murit in lupta impotriva nazistilor pe acel pod - Ambasada Romaniei le cere sa nu faca asta pentru ca omul ar fi fost legionar

Soroşitii s-au întâlnit la Frontline adică la ONG-ul cu "jihadul" ca să discute Cum să cenzureze presa independentă . Diversiunea "Fake news" pe masa de dezbatere a soroşiştilor.

POANTA ZILEI: Cum e platit un muncitor la noi

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Interior Minister Announces Traian Berbeceanu as New Chief of Staff

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Iohannis: Nu discutăm, în viitorul apropiat, de o mutare a Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim

Președintele, despre alegerea primarilor în două tururi: E posibilă varianta OUG

Proteste masive în Franța. Aproximativ 1,5 milioane de persoane au participat la manifestații. VIDEO

Hochei: SC Miercurea Ciuc, o nouă victorie în Erste Liga

Dăncilă, reacție după afirmațiile lui Stănescu: O declarație pe care nu o înțeleg și care nu are nici cel mai mic sâmbure de adevăr

Bătrân legat, lovit și tâlhărit după ce a primit în casă un fals reporter. Două tinere și un bărbat, reținuți de polițiști

Dupa 25 de ani - Ceausescu - Gorbaciov - Ultimul Meci - VIDEO

România lagărul migranților. La cererea progresistei, România îi ține pe migranți cu forța în România. IGPF: 47 de cetățeni străini, depistați în timp ce intenționau să iasă ilegal din România ascunși într-un TIR

STUDIU - Jackson State University: "Studiu Pilot comparativ despre starea de sănătate a copiilor vaccinați față de cei nevaccinați din Statele Unite, cu vârstele cuprinse între 6 și 12 ani"

Fata violată de 7 băieţi, marcată pe viaţă. Psiholog: Corpul ei va somatiza, până va ajunge la boli organice

Care e Adevărul? Avem un fost rege care nu vrea să-şi plătească taxele şi impozitele? Sau avem un stat care vrea să-l taxeze prea mult pe un fost rege?

ATAC ROMANIA TV LA LIVIU DRAGNEA SEMN CA PONTA SE TEME DE EL. Legături primejdioase între Liviu Dragnea şi Alina Bica: Aveau telefoane dedicate pentru a vorbi între ei

Klaus Iohannis, despre dezvăluirile lui Paul Stănescu: PSD a convins-o pe Dăncilă să candideze la prezidențiale

Responsabilul UE pentru probleme de mediu a prezentat în avans câteva elemente ale Pactului ecologic european

Iohannis, despre participarea la Summitul NATO: Toată lumea a înțeles că trebuie să plătească mai mult pentru apărare

Iohannis îi răspunde lui Cioloș privind inițierea unui nou pact național pentru educație, după publicarea rezultatelor PISA

Fotbal - Liga I: FC Viitorul - Astra Giurgiu 0-1

Președintele CIO nu vrea să facă speculații pe marginea deciziei AMA/WADA privind excluderea Rusiei din competiții

Klaus Iohannis: Am decis împreună cu aliații că și spațiul cosmic va face parte din preocupările NATO

Un bărbat a murit după ce a căzut în gol, de pe un releu înalt de 50 de metri

Angela Merkel, prima vizită la Muzeul Auschwitz-Birkenau. Suma uriașă pe care ar urma să o doneze instituției

Ce părere are șeful statului despre afilierea unor foști parlamentari PSD la PNL: "Tot traseism se numește"

Olt: Alimentarea cu gaze de Psihiatria Slatina a fost reluată, după remedierea defecțiunilor

Fost ministru din Kosovo, condamnat la închisoare după ce a criticat intervenția NATO din 1999

Rapid București va disputa meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Arcul de Triumf, din mai 2020

Fotbal - Liga I: Universitatea Craiova - FC Botoșani 3-1

Incendiu cumplit în Galați: Patru copii, surprinși de flăcări în propria casă. Unul a murit, iar altul a suferit arsuri

Iohannis: În continuare ne dorim creșterea pensiilor; cu certitudine nu vor exista tăieri de salarii

Republica Cehă a convenit să cumpere opt sisteme radar mobile Iron Dome din Israel

Bilanț șocant. Un oficial al Statelor Unite susține că "peste 1.000 de protestatari iranieni au fost uciși de forțele de ordine". VIDEO

Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și națiuni asociate conduse de Rusia, acord de principiu pentru reducerea producției de petrol

Erdogan: NATO ar trebui să sprijine Turcia în conflictul cu militanții kurzi din Siria

Tulcea: Proiectil neexplodat, descoperit în satul Cerna

Nervos că a băgat degeaba zeci de milioane de dolari în campania lui Hillary Clinton, SOROS a plătit un studiu ca să afle de ce muncitorii albi din America l-au votat pe Donald Trump președinte. Iată ce-a aflat....

Ele sunt româncele celebre din sport care au pozat nud / FOTO 18+

Un deputat care a demisionat din PSD va activa în grupul PNL. Parlamentarul a votat moțiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Dăncilă


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 463, afisate in 8 pagini.



ieri 06:27 CITATUL ZILEI