19:34
Comentarii Adauga Comentariu

BVB: Tranzacții de peste 800 de milioane de lei susținute de oferta publică a Fondului Proprietatea cu acțiuni OMV Petrom

Bursa de la București a închis în scădere ședința de joi, dar valoarea tranzacțiilor s-a ridicat la 802,28 milioane de lei (peste 165 de milioane de euro).

Volumul tranzacțiilor a fost susținut de oferta publică a Fondului Proprietatea, prin care acesta a vândut acțiuni ale SNP Petrom în valoare de 561 de milioane de lei, și de alte tranzacții de pe piața Deals, dintre care acțiunile Electrica SA au înregistrat tranzacții în valoare de 124,3 milioane de lei, acțiunile Transgaz au înregistrat tranzacții de 36,71 de milioane de lei, iar cele ale Transelectrica au înregistrat tranzacții de 19,28 milioane de lei.

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,24%, până la nivelul de 9.210,62 puncte. BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 37 de acțiuni de la BVB, a înregistrat o scădere similară, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe minus cu 0,21%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, a consemnat o scădere de 0,15%.

Indicele BET-NG, care măsoară evoluția celor 10 companii energetice și de utilități, s-a depreciat cu 0,36%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 0,05%.

Cele mai bune evoluții au fost înregistrate de acțiunile Electroaparataj, în creștere cu 11,11%, cele ale Sinteza SA (+3,31%) și SIF Transilvania (+3,11%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile Zentiva (-3,95%), Turism Felix (-3,11%) și Erste Group Bank (-1,85%). AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivașcu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

SOROS ÎL SUSȚINE CU ZECI DE MILIOANE DE DOLARI PE BIDEN CA SĂ AJUNGĂ PREEDINTELE SUA: Ziarul Britanic London Daily : "Miliardarul George Soros a dat peste 50 milioane de dolari pentru a-i ajuta pe Biden și alți democrați să câștige alegerile din SUA"

Ford se pregătește să lanseze mașini care se conduc singure

Proteste violente în orașul italian Florența. Demonstranții denunță restricțiile antiepidemice

Ziua Mării Negre. Paul Dicu este navigator de 30 de ani și consideră că Marea Neagră este turbată și imprevizibilă

Tânără salvată de sub dărâmături după nouă ore și jumătate

Miniștrii de Externe din Armenia și Azerbaidjan s-au întâlnit cu mediatori din cadrul OSCE

Armenia și Azerbaidjanul au convenit măsuri menite să dezamorseze conflictul din Nagorno-Karabah

Libia: Premierul guvernului de la Tripoli revine asupra deciziei de a demisiona

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Italia a depășit pragul de treizeci de mii de noi pozitivi și intră în scenariul 4

Prahova: Eveniment privat la care participau 16 persoane și o formație muzicală, întrerupt de poliție la Blejoi

Michel Barnier, negociatorul-șef al UE: "Rămân multe de făcut" pentru un acord post-Brexit

"Mortul" căruia i-a răspuns Ambasadorul SUA, și-a pus pe Facebook o poză cu textul "I LOVE SRI". SRI-ul vrea să pară "că NU E SRI-ul"?

Nicușor Dan: Spitalele din București au tot ce le trebuie, dar suntem la limită cu resursa umană

Spitalul Militar de Urgență Sibiu are 15 paturi ATI care stau nefolosite, pentru că se fac renovări

ISTORIE. REMEMBER 22 DECEMBRIE 1989. Cum a ajuns NUCLEUL COMINTERNIST BOLȘEVIC DUR care a controlat PSD-ul și parțial România timp de 70 de ani - să facă azi pe Patrioții Români....

Încă o țară din UE intră în carantină totală pentru a salva sistemul sanitar de blocaj

ALDE se delimitează de senatoarea ALDE Cristiana Anghel cea care a spus: "Mişcarea legionară românească, nu a fost condamnată la Nürnberg, pentru crime de război. Nu se poate să ne îngropăm toată cultura românească din perioada respectivă"

MITUL INCALZIRII GLOBALE. SE UMPLE PUSCULITA CELOR CARE CONTROLEAZA ENERGIA VERDE CU 100 DE MILIARDE, BANI LUATI DE LA CONTRIBUABILI. François Hollande "Acordul în privința climei va fi imposibil în absența unui angajament financiar"

Stația de metrou Piața Unirii, ÎNCHISĂ după ce a fost găsit un colet suspect

Cum a urmărit DIICOT un colet de două kilograme de cannabis. Afacerea cu droguri din Spania a eșuat în parcare

Un ieşean s-a inspirat din filmele XXX şi şi-a violat soţia cu un deodorant

România, somată să pună în aplicare normele UE privind consolidarea prezumției de nevinovăție

Vedetele și Internetul: Antonia sărbătorește pe Facebook strângerea a 800.000 de fani pe Instagram - FOTO/VIDEO

România va aplica o taxă de 80 lei/tonă la groapa de gunoi de la 1 ianuarie 2016

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Polo: Victorii categorice pentru Steaua, Sportul și Crișul, în Superligă

Are cel mai sexy fund din lume

Anna Lesko, GOALĂ pentru fani. Cântăreaţa s-a pozat fără lenjerie intimă FOTO

Două actriţe din industria XXX fac filme porno pentru urşii panda FOTO

Poveste adevărată. "Sunt Irina, am 20 de ani şi am facut videochat în..."

IESITI DE PE SNAPCHAT. Snapchat, rețeaua care își autodistruge mesajele, începe să transmită publicitate

Cum va câștiga Donald Trump un nou mandat?

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

SOROȘIST LA SOROȘIST TRAGE. Scrisoare pentru Ciolos, semnata de 15 parlamentari USR: Dacian, vino in USR si hai sa lucram impreuna!

Teleorman: Bărbat de 60 de ani, arestat după ce a violat o femeie de 80 de ani

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

BOMBA-SEXY Florentina Raiciu, păcălită pe internet: Blonda a făcut un show erotic pe Skype fără bani VIDEO

Seism în Marea Egee/ Ministrul Apărării: Cei 8 militari români aflați în Turcia - în afara oricărui pericol

Un striper pitic a lăsat mireasa gravidă la petrecerea burlăciţelor. Ce a urmat...

Violeta Vijulie a fost numită președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici

DOSAR PROSTITUŢIE. Diana Nicoraş: "M-a ars cu ţigara. Atunci, iubitul meu a..."

PARIURILE LUI UEDZI. 18 IANUARIE. Uedzi începe luna a 5-a cu 5 pariuri. Meciurile de AZI si ISTORICUL MECIURILOR din 15 septembrie 2018 alese și pariate de UEDZULA alintat UEDZI, programul de inteligență artificială al Fluierul.ro

La Mulți Ani ! Un an nou fericit ! Ce reprezintă "Dansul Urşilor" şi "Bătălia cu Măști de la Ruginoasa" care au loc de Anul Nou.

Poziţii sexuale pe care bărbaţii le urăsc

De la VIDEOCHAT la VLOGGING. Povestea tulburătoare a Iriniei Deaconescu VIDEO

Dezvăluirile unei actrite de filme porno, din culisele industriei XXX

Daniela Stan, dansatoarea lui Salam, mai sexy ca niciodată. A făcut show total la Vaslui VIDEO

"Ochii pe mine!", cu Vlad Craioveanu – invitați la Aleph News: Iulian Chifu, analist de politică externă și jurnaliștii Aleph News, Ștefan Ionescu și Lucia Cujbă

(P) Ansamblul mixt Palas Iași, al companiei IULIUS, singurul proiect certificat LEED® Neighborhood Development din Europa Centrală și de Est

Zeci de percheziții la traficanți de droguri din vestul țării. Gruparea vindea droguri elevilor

Anca Serea, filmată în timp ce face SEX. Totul a fost făcut public la TV

Un bărbat a schimbat un semn de circulație din Voluntari pentru a interzice circulația pe o stradă. Polițiștii l-au reținut 24 de ore

Vatican: Ieslea și bradul de Crăciun vor fi instalate în piața Sfântul Petru în data de 11 decembrie

VIDEO Întâlniri pe dezbrăcate, ON AIR, la radio. Dacă invitații de plac, trec direct la fapte. Totul este filmat!

OMV Petrom SA scoate la vanzare mai multe proprietăți de interes în București și în țară

Cifrele coronavirusului în Spania pe 26 octombrie 2020. Alți 279 de morți de vineri până luni.

Cum recunoașteți modelele străvechi de pe IE față de cele inventate recent. Cum recunoști o IE cu modele străvechi românești, de UN KITSCH.

Așa, DA: China testează milioane de oameni în Xinjiang după ce a găsit un singur caz asimptomatic de Covid-19. Așa, NU: România cuplului de cinici Orban-Werner nu testează Nimic și a ajuns la peste 100 de morți pe zi.


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 184, afisate in 4 pagini.



ieri 06:03 CITATUL ZILEI