Brașov: Drumarii au acționat pentru deszăpezirea drumurilor naționale cu aproximativ 60 de utilaje
Angajații Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov au continuat, în noaptea de duminică spre luni, să răspândească, cu 58 de autoutilaje, material antiderapant pe tronsoanele de drumuri naționale din patru dintre cele cinci județe din aria de competență.
În total, în weekend, de vineri după-amiază, când a început să ningă în zonele înalte, a fost răspândite peste 1.100 de tone de sare.
De duminică după-amiază și până luni dimineața au fost răspândite 162,5 tone de sare, acționându-se pentru deszăpezirea drumurilor naționale din județele Brașov, Sibiu, Harghita și Covasna (nefiind necesară continuarea deszăpezirii în Mureș).
Secția din Brașov a DRDP a acționat cu 16 autoutilaje cu care s-au răspândit 61 tone sare pe: DN 1; DN 1A; DN 1E; DN 10;DN 13;DN 73; DN 73A si VOB; cea din Sibiu cu 8 autoutilaje și 4,5 tone sare pe: DN 1, DN 7C, DN 14; cea din Miercurea Ciuc a acționat cu 17 autoutilaje și s-au răspândit 52 tone sare pe: DN 11B; DN 12; DN 12A; DN 12C; DN 13A; DN 13B; DN 13C si DN 15, iar cea din Sfântu Gheorghe cu 12 autoutilaje și 27 tone sare pe: DN 2D; DN 10; DN 11; DN 11B; DN 11C, DN 12 si DN 13E.
Totodată, Secția Autostrăzi Sibiu a acționat cu 5 autoutilaje și s-au răspândit 18 tone sare pe A1 și A3.
În noaptea de vineri spre sâmbătă a avut loc și prima acțiune de deszăpezire a drumurilor din municipiul Brașov și stațiunea Poiana Brașov, cu 24 de utilaje ale operatorului de salubrizare care are contract în acest sens cu Primăria, și 90 de tone de material antiderapant. S-a acționat în municipiu, pe drumul spre Poiana Brașov și în interiorul stațiunii, conform Biroului de Presă al Primăriei. AGERPRES/(AS - autor: Diana Dumitru, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruștei)
Comentarii:
Adauga Comentariu